Profesorul de istorie și tiparul negării

Se vede treaba că frebila acțiune de promovare din fruntea senatului a ordonanței de sancționare a manifestărilor și a negărilor holocaustice i-a rămas bine întipărită în minte ca model de lucru! Impunerea refuzului de a accepta celorlalți dreptul de a privi altfel lucrurile. Iar tupeul de șmecheraș de cazino i-a revenit în momentul întoarcerii în „cursa” liberală pentru „desemnarea” candidatului de dreapta. În fapt, revenirea pe lângă frâiele unei căruțe din care a sărit ca un laș, lăsându-și practic formațiunea pradă dezmembrării, osie cu osie, de data aceasta pentru a participa la alba-neagra „fuziunii” liberalilor cu democrat-liberalii (dar ce mai caută oare la discuțiile despre viitorul formațiunii un președinte fugar?)

Fără să aibă girul cuiva (totuși, Crin Antonescu nu mai este președinte de partid, nu?), repetentul profesor de istorie salvat sub haina politicianului de seară, a pus pe masa „negocierilor” cu PDL prima condiție a acceptării fuziunii: angajamentul democrat-liberalilor de a se lepăda de acuzațiile pe care le-au făcut în vara lui 2012 la adresa USL! Adică, dacă vor ieși public și vor jura că s-au înșelat când au reclamat Europei lovitura de stat pusă la cale de alianța PSD-PNL! Or, ăsta da tupeu de barbugist politic! Să ascunzi pe sub paharele întoarse invers, după modelul holocaustic, ADEVĂRUL, prin obligarea celorlalți de a a-și asuma minciuna oficială. Căci oare ce altceva înseamnă ultimatul adresat democrat-liberalilor (dar și țării de dincolo de cele 7,5 milioane de votanți) de a spune oficial (Europei, în primul rând!) că în vara lui 2012 nu a fost vorba nici măcar de umbra roșie a unei tentative de lovitură de stat?

Ba, poate Crin Antonescu vrea și un act semnat de democrat-liberali prin care aceștia să lase istoriei, ca „mea culpa”, asumarea falsei impresii pe care au avut-o când au catalogat grosul acțiunilor USL, materializate prin feluritele măgării instituțional juridice din vara lui 2012, ca posibilă lovitură de stat. Și ce ar însemna o asemenea asumare din parte PDL? Poate chiar tragerea la răspundere, și ce și-ar mai dori asta Dan Voiculescu!, a acelora care atunci, în Parlamentul European, au atras atenția Europei despre călcarea în picioare a statului de drept de către PSD și PNL. Inclusiv „judecarea” Monicăi Macovei pentru „defăimarea României” așa cum cere din poarta pușcăriei varanul vărgat…

Din păcate, deși tot mai puțini (dar comportându-se pe principiul mulți și…) liberalii privesc cu admirație întoarcerea lui Crin Antonescu. Aproape ca pe un nesperat „as” în mânecă! Și poate că, într-adevăr, acesta are o carte în mânecă, dar este una de trișor politic. Mai ales că mai este un element esențial care s-a accentuat în PNL după „revenirea” lui Crin Antonescu în cursa de jolly-jokeri serviți pe post de candidați pentru dreapta prezidențiabilă: schimbarea pozițiilor de la o zi la alta.

Or, cum pe cealaltă fleică a dreptei, tocilarul turnător se războiește cu mița biciclista cu măr pe post de șa, să ne mai mire oare că unchiul Sam a intrat la griji în privința șanselor de a mai găsi un candidat de dreapta într-o dreaptă măcinată între apucăturile liberal-socialiste și pârele bilețelor din clasa imaturilor politici? Să ne mai mire că unchiul Sam a ajuns să caute un candidat în „spa”-ul de pe stânga? Căci, acesta pare zarul neșanselor noastre (și) în aceste alegeri prezidențiale: să marșăm cu un candidat „de stânga” dar care se poate reșapa rapid în nuanțe democratice și care să țină locul candidatului de dreapta și, în cele din urmă, poate să ia fotoliul Cotrocenilor.

Și pare că până și Traian Băsescu a greșit: România nu va avea ocazia să aleagă, în sfârșit, între doi candidați care să nu fi avut nici o legătură cu vremurile cenușii, ci să-și aleagă poate candidatul „de drepta”, ca mentalitate, din paiațele stângii…

Și este trist ca la 25 de ani stăm iarăși cu secerea deasupra capului! O seceră care să treiere balotul de paie al candidaților între un prezidențiabil „pur” de stânga, roșu-socialist, și unul venit dinspre stânga, dar cu oarece șanse de a fi rebrenduit într-un președinte cu viziuni occidentale.

Cât de despre Crin Antonescu și dorința lui de a pune opreliște altor opinii, acum în relația cu PDL, se vede clar ce a înțeles istoricul din escapada de profesor de liceu. Posibilitatea de a rescrie istoria. Iar după ce a pus un tuș în plus, din fruntea senatului, la rescrierile „celorlalți”, marjând pe dubla măsură în condamnarea negaționiștilor, acum vrea să rescrie și istoria abia așternută. Istoria USL care, în mare parte, este și istoria PNL.

Căci dacă iese președinte, ce face un șef de stat mai întâi? Mai ales că a făcut-o unul când a ajuns abia premier! Își restilizează CV-ul și taie greșeala de a se fi asociat unei tentative eșuate de lovitură de stat, obligându-și victimele să jure că nu au văzut secerea roșie deasupra capului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*