Patrimoniul scris al României putrezeşte de decenii in Biblioteca Naţională şi nu se face nimic, de către nimeni. Vă închipuiţi o situaţie similara în Ungaria, Rusia, Cehia, Polonia, Bulgaria, vecinele României sau in oricare dintre ţările civilizate ale Lumii?
*
Şi a venit anul 2002, când Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, să fie dat Guvernului României. După 47 de ani, gata-gata să se repete ceea ce se întâmplase în anul 1901, adică, des-FIINTA-rea Bibliotecii Naţionale. Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României. Nu voi înceta să repet că daca intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică astăzi, în anul 2014. În BNaR se făceau deja aranjamente de repartizare a bibliotecarilor pe la alte biblioteci, se vorbea de mutarea celor aproape 3.000.000 UB depozitate la nivelul șapte (nu erau scări/etaje) din noul sediu cu ajutorul macaralelor şi al soldaţilor, ni se vorbea de containerele de la Popeşti-Leordeni unde publicaţiile ar fi beneficiat de o climatizare bună, (de parcă despre asta era vorba).
Colecţiile Bibliotecii Naţionale. Avatarurile sediului Bibliotecii Naţionale
Comuniştii sunt de vină de putrezirea şi neprelucrarea colecţiilor Bibliotecii Naţionale de 59 de ani, din 1955 şi până acum? Colecţiile Bibliotecii Naţionale sunt alcătuite prin reunirea publicaţiilor unor biblioteci şi colecţii vechi, de renume, precum Biblioteca Ateneului Român, Biblioteca Aşezământului I.C.Brătianu, Fundaţia Mihai Kogălniceanu, Colecţia Saint-Georges, colecţiile Constantin Karadja, Al.Cantacuzino, S.Fotino, colecţia de periodice a fostei edituri „Adevărul”, bibliotecile lui Sextil Puşcariu, Valeriu Branişte, precum şi un fond intrat în proprietatea statului, în urma naţionalizării. Am dorit să menţionez acest aspect legat de colecţiile Bibliotecii Naţionale a României pentru că sunt idei răspândite insidios, cum că de aceea această instituţie nu şi-ar merita numele de Naţională pentru că, de fapt, sunt publicaţii „luate cu japca de către comunişti”.
Biblioteca Naţională datează din anul 1831 şi a fost înfiinţată prin Ordin emis de Eforia Şcoalelor în 15 octombrie 1836. Din 1836 şi până acum „viaţa” BNaR a fost foarte grea, a tot fost desfiinţată, cu publicaţii împrăştiate prin zeci de depozite. Iar, faptul că atâtea tipărituri s-au adunat sub „acoperişul” Bibliotecii Centrale de Stat, începând cu anul 1955 este foarte bine pentru că s-au evitat alte urmări care ar fi putut fi grave cu adevărat, un foc, puteau fi aruncate la gunoi, cum s-a făcut cu atâtea lucruri din fostele conace boiereşti… Eu cred că o minte mai înţeleaptă din vremea perioadei comuniste a hotărât strângerea anumitor fonduri la un loc. Este foarte adevărat că a fost rea prigoana cărţilor unor instituţii, a unor persoane, dar este bine că nu s-au distrus. Mai mult, le-a distrus neglijenta şi ulterior, prostia, tradarea, vanyarea de tara. O lipsă de raţiune este să laşi publicaţiile neprelucrate, să fie putrezite, arse, furate, pierdute întrucât este vorba de cărţi confiscate. Acestea pot sa ardă, pot sa dispară, pot sa nu fie prelucrate pentru ca sunt cărţi confiscate? Ce ar zice Ionel I. Brătianu? Nu ar fi fost consideraţi comuniştii precum califul Omar? (taliban avant la lettre)
Anul trecut, în iulie 2013 scriam despre această situaţie, despre cei 58 de când zac neprelucrate colecţiile BNaR. Anul acesta sunt 59 de ani de când zac neprelucrate colecţiile BNaR. Intrăm şi în al 60-lea an cu aceeaşi „poveste”, aceleaşi scuze tip, agitate de numai … 183 de ani, nu sunt resurse umane, nu sunt rafturi, nu sunt instrumente de lucru … Ce ar mai trebui să fie, dacă nici nu se „povesteşte”? „Un adevărat blestem” peste Biblioteca Naţională, spunea fostul director al Bibliotecii de până în decembrie 1989. Oare ? Blesteme se cheamă neglijenţa, nepăsarea, indiferenţa sau chiar este vorba de … sabotare?
Câteva „mostre” din fondurile destructurate (8.750.584 UB) ale BNaR caracterizate prin diversitatea tipăriturilor, necunoaşterea exactă a componenţei fondurilor respective, a valorii acestora, fără evidenţă contabilă, majoritatea neinventariate sau inventariate parţial, multe din evidenţele de bibliotecă s-au pierdut, publicaţii depozitate în mai multe locuri din Bucureşti şi din ţară, din cauza lipsei de spaţiu până la inaugurarea noul sediu al BNaR – decembrie 2011, Calea Moşilor, Sf. Gheorghe, Sălişte şi Galeş – Sibiu, în Sediul Nou, in total 59 (!!!) sedii, din 1955 si până în 1989, când mai existau 28 (17 în Bucureşti şi 11 în provincie).
„O adevărată odisee a colecţiilor bibliotecii care datorită mutărilor succesive la care erau supuse, adesea, periodic, erau supuse deteriorării” (Angela Popescu-Brădiceni).
Când nişte oameni devotaţi muncii lor, cum sunt bibliotecarii-restauratori din Centrul de Patologie şi Restaurare a Documenteloral BNaR, spun că o carte de 200-300 pagini se poate restaura şi într-un an de zile, câţi ani trebuie pentru cele 8.750.584 UB distruse, de timp, de ciuperci, de mucegai, de inundaţii, de foc, spre a fi restaurate? Această depozitare disipată, în provincie şi în Bucureşti a fost forma subtilă de SABOTARE de către Nisiparii Anti-Români, permanent lipiţi de funcţii prin Ministere, al Culturii, dar şi în altele, din toate Regimurile „Politice” aruncate în Capetele de (încă !) Locuitori din Romania, din 1859 si pana acum… „Nisiparii” toarnă „nisip” la roţile instituţiilor pe care le „veghează”, ei, mereu-prelinşii ministerelor, care fac atâta rău unor instituţii de importanţă naţională, aşa cum este şi Biblioteca Naţională. „Făcătorii de gulgute” acoperă lucrarea „Nisiparilor” la fel cum fac balenele care „ţes” în jurul bancurilor de peşti naivi, un păienjeniş de … bule de aer, gulgute, adică. În cazul „Gulgutarilor”, aceştia aruncă basculante întregi de vorbe fără acoperire, ştiinţifice, specializate, ex cathedra care nici măcar nu sună din coadă, dar, nimic şi nimeni nu îi poate contrazice. Nici în Presa, liberă, desigur, cel puţin până acum, la acest articol… Nici în „ziarul de Metrou”, cum se detaşa cu dispreţ comandat oficial-imperativ, de sus în jos, o fosta „cadră” de conducere din BNaR, care a plecat avantajos în Occident, între timp, dar cu postul asigurat în BNaR. Este vorba de ziarul „Promo”, prompt desfiinţat în 2009, pentru că încerca să ne spună diverse chestiuni jenante din BNaR, mult mai bine ştiute decât noi, simpli cetăţeni.
De ce nu a fost făcută public niciodată situaţia fondurilor Bibliotecii Naţionale? Provenienţa fondurilor BNaR, de colecţii adunate, conform situaţiei statistice prezentată pe ABBNR, prin anii 2008 -2009.
Dacă înainte de 1989 mai este de înţeles, fiindcă era o perioadă de frică, acum după 1990 tot frica i-a împiedicat pe conducătorii BNaR să facă publica situaţia?
– Publicaţii intrate în patrimoniul statului prin confiscări de la instituţii şi persoane,
– Vechi biblioteci care au constituit fondul iniţial al BCS („Ateneul Român”, „I.C.Brătianu”, fondul „St. Georges”),
– Publicaţii recuperate din fondurile fostelor fundaţii româneşti de la Roma („V.Pârvan”) şi Paris („N.Iorga”),
– Tiraje excedentare, nevandabile (din păcate, ca foarte multe sunt valoroase, dar, plictisitoare pentru publicul non-instruit), ale unor lucrări tipărite mai ales prin editurile „Kriterion”, „Meridian”, „Sport-Turism”, „Politică”,
– Publicaţii primite prin schimb internaţional, neincluse în procesul de prelucrare şi publicaţii destinate aceluiaşi scop în vederea dotării bibliotecilor româneşti de peste hotare, biblioteci stabilite prin reglementări guvernamentale
– Publicaţiile din Subsolul Parlamentului României – aproximativ trei milioane UB, fără evidenţe şi registre de depozit, aduse după 1990, din diverse depozite. Se părea ca se vrea, in fine, a se face ceva. Unde sunt borderourile făcute imediat după 1990, de personalul BNaR, din subsolul Parlamentului? Unde sunt si borderourile făcute şi pentru alte publicaţii, din alte depozite din afara sediului central, făcute din dispoziţia directorului Angela Popescu-Bradiceni? Acum ni se spune că nu există nici un fel de act contabil, dar, ştiu sigur că de multe ori echipe întregi au făcut borderouri şi s-au ţinut evidenţe simple pentru unele publicaţii.
– Cărţi si periodice din perioada interbelică şi actuală
– Publicaţiile din Subsolul Senatului şi fosta bibliotecă a Ministerului Culturii şi Cultelor – aproximativ 1,5 milioane UB, fără evidenţe, nu sunt inventariate. Biblioteca Ministerului Culturii a avut permanent un bibliotecar plătit care figura pe statele de plată ale Bibliotecii Naţionale. Mă întreb în ce consta munca acestor bibliotecari în zeci de ani, dacă publicaţiile sunt neinventariate? Ce făceau aceşti bibliotecari timp de opt ore, zilnic? Cum s-a menţinut evidenţa acestor publicaţii dacă ele nu sunt inventariate?
– Publicaţiile din Piaţa SF. GHEORGHE, aproximativ 800.000 UB, care cuprindeau printre altele:
– Fond Documenta Romaniae (peiorativ numit „Românica”) – aproximativ 115.000 UB,
– Cărţi apărute după 1831 tipărite în alfabet de tranziţie, inclusiv anaforale, legi. etc.,
– Colecţii integrale de jurisprudenţă românească, lucrări apărute în Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat până în anul 1918 şi perioada 1940-1944, deosebit de importante pentru cercetarea istorică,
– Publicaţii periodice (unele constituite în colecţii) apărute în secolul trecut („Buletinul Oficial”, „Albina Pindului”, „Almanahul România Jună” – Viena, „Convorbiri Literare” etc.)
– Tipărituri apărute în perioada interbelică, mai ales în limba maghiară şi germană editate în Transilvania până în anul 1919.
– Fond „Hamangiu”: aproximativ 200 UB – legislaţie
– Fond „Ateneu”: aproximativ 25.000 UB, etc., etc.
Citind cele de mai sus, cum era mai bine, să fie strânse toate aceste publicaţii la un loc, în Biblioteca Centrală de Stat, sau să fie lăsate la voia întâmplării ?
Ce este mai grav că au fost strânse la un loc într-o bibliotecă sau că publicaţii valoroase pentru România au fost lăsate de izbelişte an de an, deloc întâmplător …
*
Este Bibliotecă Naţională a României, complet funcţională astăzi, în anul 2014? Misiunea Bibliotecii Naţionale „identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional” este îndeplinită? Biblioteca Naţională nu depistează, nu colecţionează, nu conservă, nu cercetează, nu dezvoltă şi nu pune în valoare patrimoniul de documente.
Dacă „misiunea” (afişată pe site –BNaR) este „identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional” şi publicaţiile sunt de fapt blocate, stivuite, fără cote, fără inventariere, fără a fi conservate, fără a li se cunoaşte numărul exact, se poate, oare, spune că Biblioteca Naţională este complet funcţională, când principala ei activitate este neîndeplinită de zeci de ani şi nici nu se spune adevărul despre cum se face conservarea, restaurarea publicaţiilor ei? Practic, Biblioteca Naţională nu-şi onorează funcţiile ei de bază: nu depistează, nu colecţionează, nu conservă, nu cercetează, nu dezvoltă şi nu pune în valoare patrimoniul de documente. Din istoricul prezentat, se vede clar că Biblioteca Naţională a României a avut un drum sinuos, cu multe piedici, nepermis de multe. Nu se poate susţine că aceste piedici au fost întâmplătoare. Nu se poate susţine nici ca piedicile puse României, din 1859 au fost întâmplătoare.
Nici astăzi, acum, în anul 2014, nu putem spune că avem o Bibliotecă Naţională pentru că de fapt, nu avem. NU avem o Bibliotecă Naţională, complet funcţională în sensul Legii Bibliotecilor. Sunt multe lucruri absolut inacceptabile pentru o Biblioteca Naţională din secolul al XXI-lea.
13 milioane de cărţi, tezaurul Bibliotecii Naţionale a României. Hârtie, pergament, frunze de palmier şi cerneală de aur, o colecţie uriaşă de documente rare … Sa titrezi intr-un articol despre 13 milioane de cărţi … tezaurul Bibliotecii Naţionale a României, unde observăm două greşeli :
- Cele 13.000.000 sunt numai vreo 3.797.390.
- Nu este vorba numai de 13.000.000 cărţi, ci de Unităţi Bibliografice, adică pe lângă cărţi, este vorba de ziare, reviste, manuscrise, foi volante, hărţi, stampe, incunabule, corespondenţă, dar şi discuri, benzi magnetice, CD, microfilme, diapozitive, etc.
S-a verificat starea celor 13.000.000 publicaţii ale BNaR? Cum se prezintă aceste milioane UB? Unde le găsim? Cum le găsim? În ce stare le găsim? Câte sunt cu exactitate?
Primordial la Biblioteca Naţională este starea publicaţiilor, apoi, cataloagele online puse la punct, de utilitate maximă şi vizibile din orice colţ al lumii, pe net!
Ei bine, Biblioteca Naţională nu are nici publicaţiile în ordine, nici cataloagele.
Aşa se prezintă și catalogul on-line al Bibliotecii Naţionale, cu sub 1.000.000 de cărţi, iar despre periodice – ziare, reviste, nu se ştie nimic. O adunare, de cărţi şi periodice în acelaşi catalog… Utilizatorul modern, din secolul 21 are nevoie de acces la Biblioteca Naţională online, de la orice distanţă! De aceea, cred ca noul manager al BNaR, ales in urma concursului anunţat acum, în iunie 2014, trebuie sa înceapă chiar de a doua zi după “înscăunare” cu rezolvarea situaţiei de nedescris a publicaţiilor Bibliotecii Naţionale.
Degeaba, orice acţiuni frumoase, deosebite, dacă ar exista, degeaba orice s-ar face dacă nu se rezolva, mai înainte de orice, aceasta situaţie de neconceput a milioanelor de publicaţii fără acte financiar contabile care şi în noul sediu stau tot stivuite, îngrămădite.
Cunosc următoarea situaţie, din anii 2005 – 2006:
Aproximativ 300.000 de cărţi, dintre cel mai solicitate, deja umede şi mucegăite, din depozitul – Subsol din vechiul sediu al Bibliotecii Naţionale, împachetate şi depozitate în noul sediu al BNaR în anii 2005-2006. Prin 2005-2006, aproximativ 300.000 de cărţi, foarte solicitate de utilizatorii Bibliotecii dintr-un subsol dezafectat, deja umede şi mucegăite au fost mutate în localul aflat în construcţie din Bulevardul Unirii. Se spusese că vor fi puse pe rafturi, pentru a fi servite cititorilor după o zi pe alta. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Au fost puse la… „dospit” .
Credeţi că după șase ani, mutate din 2006 în viitorul nou sediu cărţile umede şi mucegăite deja din subsolul clădirii din strada Ion Ghica, păstrate câţiva ani buni în pachete de carton, s-au mai putut citi? Aceasta, presupunând că după inaugurarea noului sediu al BNaR, din decembrie 2011, cele 300.000 cărţi au fost puse pe rafturi. Publicaţii destructurate sunt publicaţiile care nu au acte financiar-contabile (precum cele peste nouă milioane existente la BNaR), pot fi numite publicaţii destructurate publicaţii dublete-triplete, care se pot repartiza altor biblioteci care nu deţin anumite colecţii de periodice, anumite cărţi, autori etc. În Mai 2009 a fost un incendiu care a distrus cărţi şi reviste. Fotografiile se vad la link-ul articolului meu din 15 Iunie 2013, din „Cotidianul”. Încă un exemplu: în toamna anului 2007 s-a filmat un material la un depozit al BNaR din Str. Ţepeş Voda în care cărţi şi periodice putrezite, făcute praf, se transportau de urgenţă în noul sediu al Bibliotecii.
Am mai spus-o, pentru publicaţiile existente la BNaR, fără acte financiar – contabile, este necesara realizarea unui Proiect Naţional, de rezolvare a milioanelor de publicaţii ale Bibliotecii Naţionale a României, care zac neprelucrate, fără acte de înregistrare şi inventariere. Pentru aceasta trebuie în mod obligatoriu refacerea şi completarea catalogului topografic până ce toate documentele Bibliotecii noastre Naţionale vor fi introduse în baza de date. Este realizabil acest Proiect de prelucrare al publicaţiilor BNaR cu fonduri UE. Ştiu că sunt la dispoziţia Românilor câteva miliarde EURO pentru anul 2014, din partea Uniunii Europene.
Ce ne împiedică să cerem? Numai să dorim. Va fi, poate, o munca titanică, vor fi necesari, poate, chiar unul-doi ani de eforturi in Biblioteca Naţională dacă vrem să facem ceva. Adaug că în 1 martie anul 2005, la Cenaclul „Prometheus” era şi doamna Ministru al Culturii, de atunci, Mona Musca. În faţa presei invitate, a unor bibliotecari de la alte biblioteci (pentru că bibliotecarii din BNaR nu au fost anunţaţi, fiind permanent prezente doar persoanele din jurul direcţiei BNaR, atunci, ca şi astăzi) doamna Ministru a afirmat ca mai era nevoie de 33.000.000 Euro ca să fie terminată clădirea noului sediu, deşi în 1990 era aproape gata, avea şi numele pe frontispiciu, aşa cum era corect.
Ce ar trebui să existe deja in Biblioteca Naţională a României
– Numele Bibliotecii Naţionale să fie pe frontispiciul clădirii. Mai ales acum când, în sfârşit, a dispărut reclama SAMSUNG fiind înlocuită cu numele de drept al instituţiei, BIBLIOTECA NAŢIONALA A ROMÂNIEI ! Dar, merită şi Prima Bibliotecă a Ţării o firmă modernă, luminoasă, nu aşa cum arată acum, parcă o bucată de hârtie cu numele Bibliotecii Naţionale.
– Istoricul BNaR să fie trecut pe situl Bibliotecii, dar şi în limbile engleză şi franceză.
– Site adecvat unei Biblioteci Naţionale care să informeze clar utilizatorul. Obligatoriu site-ul să fie şi în limba engleză, dar şi în limba franceză, ca ţară francofonă ce suntem.
– Catalog on-line
– Inexistenţa unei baze de date cu conţinut românesc.
Date despre România se găsesc numai în baze de date străine, in Ebsco, ProQuest. Nimic la Biblioteca Naţională!
– Sprijinirea comunităţii academice din România prin înscrierea în cataloagele mondiale de bibliotecă (OCLC, WoldCat, KVK), ştiut fiind faptul că accesul la cataloagele mondiale virtuale este posibil doar in mod instituţionalizat, prin intermediul Bibliotecilor Naţionale sau regionale, Consorţii de biblioteci cu acoperire naţională sau regională relevantă, Asociaţii profesionale ale bibliotecarilor de nivel naţional etc. (idee sugerată deseori pe Listele de discuţii ale bibliotecarilor de către o colegă din ţară, Elena Chiaburu).
Nu-mi explic cum pot să citesc prin presa românească că „Biblioteca Naţională are obligaţia de a crea instrumente pentru ca întreaga creaţie intelectuală naţională să fie prezentă în statisticile internaţionale, în cataloagele bibliotecilor din lume …” (Elena Tîrziman, director – BNaR) atunci când nu ni se arată ce a făcut Biblioteca Naţională, cel puţin în ultimii șapte ani să se regăsească în cataloagele lumii … Concret?! Nimic! Niciodată nu s-a spus aşa ceva venind din partea BNaR. Ideea este preluată de la bibliotecari dedicaţi profesiei, adevăraţii specialişti, Hermina Anghelescu, Associate Professor, Wayne State University, Detroit, USA, Elena Chiaburu FEAA Universitatea „Al.I.Cuza”– Iaşi, Prof. Universitar, Istvan Kiraly – BCU Cluj. Numai aceştia au vorbit ani în şir despre obligaţia Bibliotecii Naţionale de a face demersurile necesare pentru a intra în cataloagele mondiale virtuale … fiind vorba de o sarcină obligatorie a Bibliotecii Naţionale şi numai a acesteia … Păcat că aceştia nu sunt angajaţii Bibliotecii Naţionale a României.
– Inexistenţa Bibliotecii Naţionale în cea mai mare bancă de date bibliografice din lume, OCLC, acord efectuat la începutul anilor ’90 şi pierdut de către BNaR. Aceasta pentru că Biblioteca Naţională trebuia să ofere toate înregistrările bibliografice de carte românească curentă.
Aşa cum spuneam, Biblioteca Naţională de după 1990 a rezistat prin acţiunile meritorii de dinainte de 1989, iar după, a pierdut, proiecte date „pe tavă”, sau nu a finalizat ceea ce ar fi trebuit … (vezi Lives-ro, catalogul partajat etc.)
– Cercetarea în Biblioteca Naţională este inexistentă.
– Participarea Bibliotecii Naţionale la programe, proiecte europene.
În unele proiecte în care s-ar părea că este implicată, Biblioteca Naţională nu comunică, nu se ştie nimic de contribuţia celor din Bibliotecă, sau cum se desfăşoară aceste proiecte, Manuscriptorium, Rediscover, European Library – TEL
– Atragerea tuturor categoriilor de beneficiari, acordarea de servicii cultural-științifice comunităților academice și universitare din țară și din afara ei. Sunt cercetători interesați de cultura și civilizația românească.
– Biblioteca Digitală Națională a României, cum se face digitizarea ? Există un proiect ? Nu se ştie nimic.
– Reconversia(trecerea in online)a tuturor cărţilor BNaR, după fişele clasice în on-line, dar corect, profesionist, numai după Catalogul Topografic, cu verificarea existentului de la raft. Am propus un Proiect de reconversie, s-a şi lucrat după el, dar Direcţia BNaR a oprit lucrarea, era un proiect care venea de la Vali Constantinescu, pusă le index din 2002, s-a trecut peste…
Am atras deseori atenţia şi asupra conversiei cărţilor româneşti şi a tezelor de doctorat lucrate deja în on-line, dar stocate, blocate, din perioada 1978 – 1990…
– Catalogul Topografic. Dispărut, pierdut?
Catalogul Topografic reprezintă singura evidenţă clară a intrărilor în Biblioteca Naţională. Sa fie foarte clar dacă vorbim despre dispariţia catalogului topografic al BNaR, în condiţiile în care fondul bibliotecii nu este integral introdus în bazele de date, situaţia este foarte gravă. La dimensiunea fondului de milioane, catalogul topografic este singura bază de inventariere. În aceste condiţii, gestiunea la BNaR este scăpată de sub control. Nici un control financiar nu este apt să intre în detaliile şi specificul gestiunii de bibliotecă, este vorba de pagube ireparabile şi depistabile peste cine ştie câţi ani, când fondul va fi integral introdus, iar cei responsabili, poate, nici nu vor mai fi printre noi.
– Fondul Documenta Romaniae, un fond de mândrie pentru că reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate. Fotografie realizată cu reporterul de la „Adevărul”, în iunie 2002 la depozitul Arcadia – BNaR, Piaţa Sf. Gheorghe.
– Acţiunea misterioasa RAMEAU/LIVES-RO care bălteşte într-un secret dubios, de aproape ZECE Ani, de prin 2003-2004 (?!). Cum a încercat conducerea BNaR, din 2007 si pana acum sa rezolve starea LIVES- Ro. Mai ales ca acordul cu Bibliothèque Nationale de France a expirat de mult. Ar fi fost normal ca în anul 2014 să existe o LIVES-Ro – Lista de Vedete de Subiect Enciclopedică Românească. Polonia, care nu este ţară francofonă, şi-a încheiat cu bine înţelegerea cu Biblioteca Naţională a Franţei, iar, noi, România am rămas codaşi şi aici. Numai acest proiect RAMEAU/LIVES-RO ar merita o dezbatere serioasă, totală.
– Catalogul National Partajat, un Catalog Colectiv Naţional care trenează de ani buni, conducătorul proiectului fiind Biblioteca Naţională a României…
– Pregătirea oamenilor Bibliotecii Naţionale. În Biblioteca Naţională se observă un adevărat pat al lui Procust original al angajaţilor Bibliotecii Naţionale prin obligativitatea absolvirii Facultăţii de Biblioteconomie, Universitatea Bucureşti, unde actualul director al BNaR, Elena Tîrziman este profesoară. Mulţi bibliotecari din BNaR spun clar că nu ar fi făcut această facultate dacă nu ar fi fost obligaţi, şi tot atât de mulţi nu o apreciază deloc. Nu este vorba despre un conflict de interese: actualul director al BNaR, Elena Tîrziman, fiind şi profesor la numita facultate? Programul Bibliotecii Naţionale a României este mult prea scurt pentru o Bibliotecă Naţională. În continuare Biblioteca Naţională trece in opinia publica, drept locul unde au loc evenimente…
– Să nu se găsească un manager pentru Biblioteca Naţională? Se aşteaptă noul manager la Biblioteca Naţională pentru a se face, în fine, un CONTROL TOTAL în chestiunea BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI?
Să nu aibă România o personalitate care să ia „frâiele” Bibliotecii Naţionale? Să nu aibă România un istoric, un filolog, o personalitate puternică şi bună cunoscătoare a Bibliotecii Româneşti care să-şi pună amprenta pe Biblioteca Naţională în următorii ani? Nu există în ţara noastră un bun cunoscător al istoriei României, dar şi al realităţilor din România, iubitor de carte şi de bibliotecă, care să înţeleagă conceptul de „bibliotecă naţională”? Nu poate da România un manager precum au marile biblioteci ale lumii? Chiar bibliotecile din Europa de Est ne-au depăşit şi la acest capitol. Înainte de 1989, eram pe picior de egalitate cu directorii bibliotecilor cu tradiţie în Europa, Franţa, Germania, Anglia, URSS. Cât priveşte Bibliotecile Naţionale din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, toate erau după BNaR, ca reputaţie.
Vorbe de genul „misiuni-viziuni”, prezervări, conservări, meta-date, valorificări, spaţiu comunitar, funcţii patrimoniale, modelul de bibliotecă „depozit plus sală de lectură” e un model de secolul al XVIII-lea” şi alte asemenea vorbe de acest fel nu sunt decât acoperiri uşoare… Nu au relevanţă, atâta timp cât niciodată în șapte ani de mandat conducerea actuala a BNaR nu a „ieşit la rampă” să deplângă situaţia celor 13.000.000 UB ale Bibliotecii şi a altor multe nereguli care sunt în Biblioteca Naţionala. Se trece cu uşurinţă peste, cu voioşie as putea spune… Chiar să ne extaziem de „Hainele cele noi ale Împăratului” (Hans Christian Andersen)? Numai daca s-ar auzi ca 13.000.000 UB ale Bibliotecii Naţionale ale unei ţări nu sunt inventariate şi că, din cele 13.000.000 UB bănuite că ar fi, totuşi, milioane zac fără acte financiar-contabile, neprelucrate, nu am putea spune că este vorba de o agresiune împotriva ţării respective? Atât si numai atât ar fi suficient să ne facem griji pentru Biblioteca noastră Naţională!
Multumesc ziarului „Natiunea” pentru aparitia materialului meu despre Biblioteca Nationala a Romaniei.
Poate, in acest fel, cei responsabili vor realiza situatia jalnica in care se gaseste aceasta institutie de importanta nationala, uitata si cu publicatii abandonate de zeci de ani.
Regret, insa, ca s-a trecut cu usurinta peste episodul IUNIE 2002. Si acesta face parte din istoria BNaR. Am observat mereu ca se uita mereu chestiunea aceasta. Fata de ce am patit timp de 12 ani merita amintit, macar, asa, in forma scurta. De ce se sare peste acest episod ?
Pentru ca daca nu ni „s-a dat macar o medalie” sau „un mic dejun cu rugaciune”, macar sa fim lasati in pace, nu cu viata transformata intr-un calvar cum se va vedea din randurile urmatoare.
Am inteles ca in Romania nu poti sa fii patriot decat cu legitimatie, dar, nici sa fim un fel nou de persecutati „politic”.
De multe ori cred că suntem luaţi drept altcineva, pentru că nu se poate să fim pedepsiţi pentru ca, cel puţin, AM INITIAT salvarea Bibliotecii Naţionale a României, de la desfiinţare.
Exista inca o indreptatire pentru a completa SI cu acest text, scos de „Natiunea”.
In acest text se lamureste clar, de ce este necesara SI Biblioteca Nationala a Romaniei.
Si, de ce ne-am implicat, in anul 2002, noi sotii Constantinescu.
Si arata clar si Cauza Cauzelor situatiei nedrepte in care se gaseste Romania.
LUCRAREA STRAINA ASUPRA ROMANILOR PE FONDUL LIPSEI PROGRAMATE DE EDUCATIE POTRIVITA FIECARUIA.
De ce este necesar sa punem Pumnul Mintii in Pieptul Sabotarii Neamului Romanesc, SINGURA Arma care ne-a mai ramas, dupa 19 Secole de Invazii, de la 106 AD, la „Prezentul Actual”, care, de 25 de ani,
a facut mai mult rau decat Secolele de Genocid UNIC in Istoria Europei, aplicat Poporului Roman.
In continuare, episodul IUNIE 200, exact in forma trimisa ziarului „Natiunea”, scos din textul publicat.
SALVAREA ACTUALULUI SEDIU AL BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI DE CĂTRE VALI ŞI THEODOR CONSTANTINESCU
Şi a venit anul 2002, când Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, să fie dat Guvernului României.
După 47 de ani, gata-gata să se repete ceea ce se întâmplase în anul 1901, adică, des-FIINTA-rea Bibliotecii Naţionale.
Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României.
Nu voi înceta să repet că daca intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică astăzi, în anul 2014.
Trecuseră două săptămâni şi nu se întâmpla nimic. Se aştepta chiar de către cei din BNaR, directori şi bibliotecari să intre în vigoare Hotărârea de Guvern.
DACĂ nu exista acţiunea curajoasă a soţilor Vali şi Theodor Constantinescu de a prezenta un material în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, doamnei Cristina Modreanu, în care era descrisă situaţia groaznică care se ivise pentru sărmana noastră Bibliotecă Naţională,
NU SE MAI VORBEA ASTAZI DE SEDIUL NOU AL BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI !
Pentru că NU ar fi existat nici o Bibliotecă Naţională, NU ar fi existat nici un sediu al Bibliotecii Naţionale.
În BNaR se făceau deja aranjamente de repartizare a bibliotecarilor pe la alte biblioteci, se vorbea de mutarea celor aproape 3.000.000 UB depozitate la nivelul 7 (nu erau scări/etaje) din noul sediu cu ajutorul macaralelor şi al soldaţilor, ni se vorbea de containerele de la Popeşti-Leordeni unde publicaţiile ar fi beneficiat de o climatizare bună, (de parcă despre asta era vorba).
De abia după materialul prezentat de către Vali şi Theodor Constantinescu, în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, a apărut primul articol în presă, în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a unui articol semnat de Cristina Modreanu. Numai după aceasta, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor, totul contribuind la anularea HG 578/13.06.2002.
O săptămână întreagă reporterul ziarului „Adevărul”, Ion Gheoghiţă Aurelian şi fotograful cotidianului „Adevărul” au făcut documentare la sediul nou al BNaR din Bdul. Unirii nr. 22, la sediul Bibliotecii Naţionale din Piaţa Romană, pe la unele depozite din afara celor din sediul central din str. Ion Ghica nr. 4, la sediul „Laboratorului de patologie” al BNaR .
Noi, soţii Constantinescu ne-am ales cu o prigoana de 12 ani, pentru că am fost nişte cetăţeni corecţi, oameni cu iubire şi grijă pentru Bibliotecă Naţională, încercând să sensibilizăm pe cei în drept despre o situaţie ruşinoasă pentru noi ca Români, cu o situaţie unică în lume, Biblioteca Naţională a României ?
Cu pensionarea mea grabnică, cu imposibilitatea de angajare cu contract, cu cărţi traduse, acceptate de edituri după traducere, dar care nu mai apar, cu urmărire permanentă pe telefoane, emailuri, cu un blocaj ocult în toate acţiunile noastre, legate de existenţă, blocare totală vindicativă, folosindu-se abuziv puteri oficiale ale UNORA din Structurile Statului, în România, Germania, Spania.
Trebuie aflat ce păţeşte o familie serioasă şi corectă din România, mai ales ca se ştie clar situaţia familiei Constantinescu de către toate structurile tarii.
Este „formula” situaţiei României, permanent în sărăcie şi subdezvoltare, prigoana împotriva celor care se implică în a arăta, acolo unde cunosc, parţi ale Răului care ne macină din 1859, constant, indiferent de regimurile „politice” pe care suntem obligaţi să le suportăm.
Suntem obligaţi, pentru ca nu suntem puternici. Nu suntem puternici pentru ca am fost preluaţi slabi de sub dominaţiunea crâncenă de 19 Secole a Imperiilor şi toţi cei care au încercat să arate cauzele au fost fie, prea puţini, fie sacrificaţi in diverse moduri, de la eliminare socială, la eliminare fizică, de către Clasa Politică, de slabă calitate umană şi de slaba instrucţie, fata de necesităţile specifice României …
Adică, din deficit de decidenţi potriviţi cu situaţia geopolitică, permanent cruntă.
S-a încercat chiar eliminarea noastră fizică, prin „accident” auto pe trecere de pietoni, Joi, 18 Noiembrie 2010, ora 14:32, la Hotel Times, Bd. Decebal, când killerul cu taxiul B14 COB a mers pe trotuar 15 metri cu roţile blocate pe asfalt uscat, după ce ne-a ratat.
Avem fotografii şi probe, ignorate de Procuratura Generală.
Theodor Constantinescu a avut (un singur …) Dosar de Supraveghere al Securităţii Comuniste, din 1972 şi până în 1987, pentru că a fost turnat că vrea să „fugă” în Occident.
Dar, afară de supraveghere, niciodată Securitatea Comunistă nu a intervenit în viaţa noastră, deşi putea să o facă foarte simplu. Aşadar, Securitatea Comunistă, dacă acţiona la fel cu UNII oculţi actuali din structuri si servicii, putea foarte uşor să ne taie viaţa bună materială pe care am avut-o, numai şi numai prin munca imensă a soţului meu, care era total exterior oricărei colaborări, dependenţe de Securitate sau PCR.
Face parte şi aceasta din istoria Bibliotecii Naţionale a României. Trebuie spusă şi recunoscută. Pentru că Theodor Constantinescu este un Cititor Vechi al BNaR, de 51 de ani, din 1963.
Iar înclinarea naturală, firească spre lecturi libere, din toate domeniile cunoaşterii, degrevate de termene şi obligaţii (examene, rapoarte, etc.), lecturi vreme de CINCI decenii şi care îi dau o înţelegere originală şi corectă a situaţiei noastre, l-a făcut „periculos” pentru Indivizii Străini si Români, care nu vor ca Românii sa fie înarmaţi cu singura Armă de Apărare a României care le mai este accesibilă, Educaţia.
Dacă ar fi 1000 ca el în România, aceştia ar lamuri, „catehiza” întru Carte şi Educaţie si necesitatea ei absolută la Popoare Medii şi Mici, fiecare câte o sută de Români, am avea 100 000 de soldaţi imbatabili întru Românism, adică un concept care nu este îndreptat înspre Exterior, ci numai către a ne apăra de exterior.
Este evident ca exista mulţi intelectuali de calibru, mult mai erudiţi si cunoscători ai domeniului lor specific, decât Theodor Constantinescu.
Dar, toţi, ca peste tot in Lume, sunt sub tragica lor condiţie de intelectuali, Condiţia Ancilară. Pe scurt, trăiesc din salarii, sinecuri, premii prestigioase, relaţii, admiteri în elite formale şi manevrate, de multe ori, din exterior, etc.
Sunt ca Luna, care multe ştie, dar nu spune …
Ori, tocmai asta nu se vrea, sa existe asemenea cetăţeni in Romania.
De aceea si prigoana permanentă de 12 ani în contra noastră.
Prigoana ignorata si/sau permisă SI de ceilalţi, „băieţii buni” din Structuri.
Se pare ca în România nu se poate a fi patriot, decât cu legitimaţie …
De multe ori cred că suntem luaţi drept altcineva, pentru că nu se poate să fim pedepsiţi şi să fim în vizorul unor „oameni răi”cu atâta îndârjire, de 12 ani, în Romania şi pentru că am iniţiat, cel puţin, salvarea Bibliotecii Naţionale a României, de la desfiinţare.
Aceştia care ne blochează pe noi sunt în contra României şi în contra Bibliotecii Naţionale, care ne fac să suferim noi, Vali şi Theodor Constantinescu, care am iniţiat salvarea de la pieire a Bibliotecii Naţionale a României.
Vali Constantinescu
valiconstant2007@yahoo.fr