Ţiganii şi pagodele rome…

Cum de s-a încurcat frate-miu cu ţiganii?! – se întreabă şi, totodată, îi reproşează preşedintele Traian Băsescu fratelui său Mircea. Întrebarea este retorică şi, în acelaşi timp, falsă. Pentru că şi Traian Băsescu a ştiut să obţină de la ţigani ceea ce i-a trebuit. Şi lui, în primul rând, i-au trebuit voturi.

Înainte de 89’, pe când fraţii Băsescu făceau, aşa cum au recunoscut, bişniţă pe mare, ca tot marinarul, nu ştim dacă au avut nevoie de ţigani ca să-şi plaseze marfa. Probabil, ocazional, pentru că blugii, adidaşii, ciorapii de damă, sutienele, materialele supraelastice pentru rochii, erau căutate de tot românul dornic să se îmbrace „ca afară”. Însă, după revoluţie, când Mircea Băsescu s-a orientat spre afaceri, n-a putut să lase neexploatată o zonă în care se învârteau mulţi bani. Zona ţiganilor interlopi. Nu contează că banii erau făcuţi din furt, cerşetorie, prostituţie, şantaj, cine ştie, poate şi crimă. Important era să stai aproape de o sursă importantă de bani negri. Nu se ştie când ai nevoie de o sumă de bani necontabilizaţi. Îi iei împrumut, faci un serviciu, o promisiune, şi banii vin grămadă. Pentru aceasta, strategic, Mircea Băsescu s-a şi înrudit cu ei, făcându-se naş la ţigani. Dar, după cum se ştie, când intri într-o familie, trebuie să adopţi şi obiceiurile acelei familii. Or, cel puţin să le suporţi. Şi, Mircea Băsescu le-a adoptat şi… suportă.

Celălalt frate marinar, Traian Băsescu, s-a orientat spre politică. Şi, în politică ai nevoie de bani, dar, mai ales, de voturi. Pentru aceasta Traian Băsescu a organizat partidul pe care l-a condus ca pe o maşinărie de făcut voturi. Dacă social-democraţii şi-au găsit o importantă sursă de voturi printre ţărani, muncitori şi pensionari, respnsabilizând oameni care să se ocupe de aceste categorii sociale, partidul condus de Băsescu a privit mai în amănunt. Printre sursele de voturi care trebuiau exploatate s-au aflat emigraţii în străinătate, neoprotestanţii (pocăiţii, în limbaj vulgar), intelectualii, ţiganii. Întotdeauna au fost oameni din partid care aveau această sarcină, să ţină legătura cu ţiganii. Ce puteau să promită în schimbul voturilor ţiganilor, decât că îi lasă să-şi vadă de modul lor tradiţional de viaţă. Eventual, să-i şi protejeze ca să-şi păstreze „tradiţiile”.

Nu cred că sunt discriminator când spun că anumite tradiţii ţigăneşti sunt o problemă, din moment ce toată Europa recunoaşte că ţiganii şi modul lor de viaţă reprezintă o problemă. Este o evidenţă. Dar, politicienii, şi de la noi şi de aiurea (cei mai mulţi), în loc să încerce cu adevărat să o rezolve, o privesc ca atare şi se folosesc de ea. Aşa a făcut şi Traian Băsescu. Pentru că, după cum spun afaceriştii cinici, deja de pe vremea lui Vespasian, aşa cum banii n-au miros, nici voturile nu au.

Deci, să nu se mire Traian Băsescu de faptul că frate-su s-a încurcat cu ţiganii, pentru că şi el s-a încurcat. Când a avut nevoie. Numai că a pus mai mulţi intermediari între el şi ţigani. Şi, astfel, scandalurile cu ţigani nu l-au atins direct. Dar, ne-au atins pe noi, fiindcă atunci când scandalurile n-au fost simple imagini la televizor, ci s-au întâmplat aproape, în autobuz, la piaţă sau pe strada noastră, toţi am fost deranjaţi. Dar, cei mai mulţi dintre noi am tăcut, ca să nu fim etichetaţi drept rasişti.

A, şi să nu uit! Una dintre modalităţile absurde prin care politicienii au încercat să rezolve „problema ţigănească” a fost schimbarea numelui lor. Ca şi când, dacă schimbi numele unei băuturi alcoolice, de exemplu, aceasta nu-şi mai face efectul obişnuit. Stupid! Dar, am înţeles că această „inovaţie” cade în sarcia lui Ion Iliescu. Revoluţionarul blând, care îşi rezolva problemele cu minerii. Dar, acum, mineri aproape că nu mai sunt. În schimb, palatele ţigăneşti, făcute „cinstit”, nu-i aşa?, au umplut toate oraşele şi satele. Hai, să le schimbăm numele în pagode rome. Ce ziceţi? Poate nu ne mai deranjează.