Taxa pe bârna din ochiul democrației…

După taxa „pe stâlp”, era nimerită și o taxă pe vot, nu-i așa?! Că doar votul reprezintă unul dintre stâlpii democrației! Un stâlp pe care actuala putere vrea să-l transforme într-o bârnă în ochiul democrației. Într-un pilon pe care să cădească, nu statul „reformat” (ce vremuri!), ci partidul-stat… Și nu mai contează pentru nimeni că acum 24 de ani tinerii s-au jertfit pentru un vot liber… Iar, astăzi, epigonii martirilor din Decembrie ‘89, tinerii generației „selfie” care stau încă mult prea indiferenți, ar putea primi „cadou” votul obligatoriu. O impunere care nu diferă prea mult de cea din urmă cu mai bine de două decenii. Când amenințarea partidului unic, mai mult teama de „sifonăriile” colegilor de birou și a prietenilor, împingea țara la un vot „obligatoriu”, obligatoriu însă doar prin lipsa curajului de ieși din rândul maselor uniformizante, „tovărășești”.

Pentru că asta vor social-democrații (structura ideologică) și UNPR (brațul „executant” – și ce i-ar mai plăcea generalului de intendență să fie căprar la arcanul electoral!) să dea țării… Nu locuri de muncă pentru tineri, nu bunăstarea care să te îmbie la asumarea actului electoral, ci votul obligatoriu. Un vot care ar urma să se deruleze sub spectrul amenințării cu sancțiuni pecuniare de 1000 lei!

Și nu poți să nu te revolți când vezi segmentul electoral pe care vrea puterea să-l scoată la vot. De la tineri până la bătrânii octogenari! Căci, singurele scutiri de la exercitarea votului sunt prevăzute în cazul bolilor cronice, a bătrânilor de peste 80 de ani (!) și, evident, a imposibilității deplasării la urne a celui întins, involuntar, între patru scânduri… Ceea ce nu înseamnă că rudele nu vor trebui să dea o fugă de la parastasul mortului la pomana votului pentru aleși!

În acest fel, puterea nu va mai fi nevoită să dea șperțuri electorale pentru a-i aduce pe votanți la urne. Nu va mai trebui să dea contracte exclusiviste unor firme de partid pentru a-și asigura autobuzele electorale. În plus, se conturează, legal!, o taxă care ar putea consolida bugetele de stat. Pentru că, milioanele de români plecați pe afară nu vor putea alerga pe la secțiile din țară (cei fără acte legale de muncă afară) sau pe la consulate, pentru feluritele scrutine electorale. Iar în loc să le dea PSD-ul banii promiși, dacă se întorc în țară, o să-i aștepte socialism-democrația cu impuneri pentru neparticiparea la vot (chiar dacă nu este normal ca un român plecat afară, care nu a locuit de ani de zile în țară, să fie obligat să decidă soarta semenilor lui dacă el consideră că nu are suficiente informații).

Mai mult, partidul (aproape stat) vrea să intre cu electorul adus cu arcanul direct în cabina de vot. Pentru că ințiatorii proiectului votului obligatoriu vor să-l oblige pe cetățean nu doar să facă act de prezență (și, carecumva, să-și anuleze buletinul prin neștampilare!), ci să-l forțeze să voteze ceva, pe buletin urmând a fi trecut și patrulaterul-variantă „Niciunul dintre candidaţi nu corespunde”. „Alternativă” care reprezintă, în fapt, tot o soluție a politicului de a ieși din clenciul indeciziei și dezgustului alegătorilor, inițiatorii specificând că „în cazul în care voturile alegătorilor din patrulaterul alb însumează 50 la sută plus unu, se va organiza un nou tur de scrutin”. Adică, o forțare a reluării votului, cu aceeași candidați, nici măcar o „rotire a cadrelor”, și o constrângere a cetățeanului de a alege din ceea ce i se pune în față…

Iar o asemenea inițiativă legislativă mai arată ceva… Inclinația puterii de a ignora opiniile și mecanismele eductiv-formative ale societății civile. Căci, în loc să stimuleze ong-urile să promoveze programe de responsabilizare civică a cetățeanului, guvernanții strecoară un nou mecanism de timorare.

Și nici motivele pe care le invocă inițiatorii pentru impunerea votului obligatoriu, în esență responsabilizarea participativă a alegătorilor, nu au consistență. În primul rând, guvernanții au la dispoziție suficiente formule pentru a aduce mai mulți oameni la vot. De la mutarea votului (și) în timpul săptămânii, pentru ca votanții să nu-și mai sacrifice o zi liberă, la asigurarea unei zile libere acelora care au votat. Apoi, un cetățean care alege să nu voteze nu înseamnă că nu participă (indirect) la actul politic și guvernamental. Cel puțin din punct de vedere financiar. Căci banii pe care îi primesc partidele de la stat, aleșii prin indemnizații, primarii și guvernanții prin lefuri, provin din taxele și impozitele aplicate (obligatoriu!) și aceluia care nu iese la vot.

Dar, să nu disperăm! În fond, și în Coreea de Nord există votul obligatoriu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*