Campionul nostru, campioana noastră, campionii noștri și campioanele noastre! Sunt toți cei care au stârnit întotdeauna admiraţia unei lumi. Pentru unii dintre ei, doar un sport ca oricare altul, uneori mai estetic, alteori mai dur, poate chiar mai limitat şi schematic, cu strategii diferite, dar plin de sacrificii și emoții. Pentru alții, sporturi de elită. Dar toate cu un final în care până la urmă ne trezim admirându-i și totodată întrebându-ne cum s-a născut, povestea… povestea oricărui campion.
Știu că viitorul aparține întotdeauna tuturor celor care cred cu tărie și curaj în flacăra propriilor vise. Și poate că nu doar pentru că atunci când flacăra unora se stinge, ea este reaprinsă de o scânteie a altuia dintre noi, ci și pentru visele ce se vor naște în inimile și gândurile celor care vor completa ulterior galeria valorilor noastre.
Când nimeni, niciodată, nu va mai putea sintetiza la fel de bine ca până la acel moment istoria unui sport se naște ea, perfecţiunea, care va da peste cap calculatoare, pariuri, estimări, care va naște speranțe, dar şi care va frânge inimi. Speranța că mai avem o șansă. Cea care, în final, să dea naștere celebrității eterne ca fiind cel mai dorit virus din istoria sportului, când mândria de a recunoaşte că ai găsit un model se oglindește în inimile celor care încep să îl idolatrizeze. Da… Și, de ce nu?, să îl copieze în locul falselor modele promovate cu atâta inconștiență doar pentru un pic mai multă audiență, dar cu riscul enorm de alterare a unei întregi generații viitoare acum în formare.
Iar ca un dar de la cineva care ne iubește, de la Dumnezeu, poate, pentru a mai echilibra balanța, împreună cu o clipă plină de emoție, când nu mai poți rămâne indiferent în fața performanței unor tineri care au reușit de atâtea și atâtea ori să devină ambasadorii unei națiuni. Tineri care în fața a mii de oameni au avut șansa unică să ridice drapelul național deasupra capului, totodată făcând să se audă imnul nostru național în urechile a sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind modelele de urmat pentru generațiile viitoare.
Îi putem numi deschizătorii unor noi vise, unor noi speranțe, unui nou drum, pentru alte și alte generații ce ne vor urma, fără frica de a merge pe drumul lor, fără frica de nereușită, de eșec, de pierdere a timpului, fără aceea frică care-i poate înfrânge pe mulți dintre noi, atât de ușor, fără contribuția altcuiva din această lume. Îi putem numi deschizătorii unor noi vise pentru că ei sunt cei care și-au sacrificat părți din viața lor, din timpul lor, din copilăria lor, pentru a ne aduce acele rezultate merituoase, retrăind împreună o clipă de mândrie că suntem contemporani cu ei, iar ei conaționalii noștri.
V-ați întrebat măcar odată ce simte un mare campion când pe treapta unui podium i se intonează imnul național? Ce trăiește atunci? Numai ei știu, cei care ajung acolo! Dar v-ați întrebat de ce brusc ne devine și mai drag, de ce, din aceea clipă, începem să îl privim altfel, parcă cu alți ochi? În condițile în care, poate, până la remarcabila reușită nu știam nimic despre existența lui? Un răspuns ar fi acela că în fiecare dintre noi mai există un dram de speranță, un dram de mândrie națională, un dram de patriotism. Și toate acestea într-un act de recunoștință, conștient sau inconștient, ne trezim admirându-l și căutându-l totodată în istoria evoluției campionului nostru și pe cel care l-a descoperit sau sprijinit într-un sistem în care încă se pierd multe alte valori. Poate că și acesta este un motiv, că de câte ori aud sau văd nașterea unui nou campion să mă gândesc la câți mulți alții au fost pierduți datorită ignoranței, neputinței celor care încă decid.
Mă gândesc la imposibilitatea unora de a vedea dincolo de micile lor interese, potențialul uman enorm al acestei națiuni. Și mă întreb: oare cât de ușor se poate trece pe lângă o potențială mare valoare, pe lângă un potențial ambasador al României, care ar fi putut schimba într-o oarecare masură imaginea înca negativă a unei națiuni. Și, apoi, întrebarea firească: cum și de ce? Cum este posibil ca o națiune modernă, care dorește să își afirme valorile într-o lume nouă, se înfățișează pe sine sub auspiciile unor non-valori, în timp ce valorile autentice sunt ignorate, reușind cu ușurință să le pierdem fără să conștientizăm? Ba, câteodată, mult mai rău, fără să dorim a le mai descoperi. Nu mai doresc a reaminti că avem un fel deja consacrat de a ne ignora valorile reale, ci un fel încă și mai prost de a proclama falsa valoare, cu o rapiditate ieșită din comun și fără pic de argumente, într-o lume unde falsele valori sunt pe post de valori autentice.
Poate că ar mai merita să fac o mică observație și despre felul în care funcționează valorile, când, într-un fel sau altul, sunt obligate și ele să se manifeste, printre atâtea non-valori, dar îi las pe cititori să caute ei singuri restul cuvintelor ce ar completa aceasta scriere. Și totuși peste toate acestea nu pot să nu remarc cu o enormă satisfacție că încă mai există ceva care parcă ar vrea să stârpească într-un final, toată această boală a promovării valori false. Acel ceva, pe care l-am întâlnit aproape întotdeauna la marii campioni, aceea strălucitoare modestie și bun simț ce dăinuie ca o lege nescrisă în atitudinea lor, poate doar pentru a sfida și pune la colț pentru totdeauna nesimțirea și prostul gust al promovării nonvalorilor.
De aceea, cred cu tărie că este datoria noastră să fim recunoscatori celor care reaprind de atâtea și atâtea ori flacăra din noi! Campionii noștri, deschizători de drumuri noi, alergători pe unde mulți nu credeau că poate duce drumul lor, presărat cu vise, cu speranțe și cu multe, multe sacrificii, a celor ce sunt și ei o parte din patrimoniul național, din patrimoniul nostru, ei toți cei prezenți cu litere de aur în lista campionilor.
Lasă un răspuns