Amenințarea reală de a ne arvuni istoria și a orbecăi în incertitudine încă un deceniu este luată în calcul tot mai serios și de dreapta scenei politice românești. Inerții endemice ne fac totuși să asistăm, nepăsători unii și neputincioși alții, la jocuri politice de la cele mai insolite la cele mai previzibile și pertinente. Pe de o parte bunul simț face proba onestității exercițiului politic, iar pe de alta vanitoșii, demagogii, frustrații și corifeii corupției fac cele mai meschine și stupide alianțe doar cât să-și asigure o majoritate confortabilă pe termen cât mai lung. Miza prezidențialelor, așadar, este cât se poate de polarizantă cu toate că Victor Ponta a demonstrat că un premier, cu susținerea unei majorități parlamentare, poate neutraliza orice prestație prezidențială.
Și cu toate acestea, contradictoriu cum pare, Ponta este ademenit el însuși de această demnitate. Că deocamdată nu s-a lansat în fața electoratului este doar o manevră străvezie a aceluiași ideolog din culisele „marelui partid”, cum se tot proclamă PSD mai ales după amăgitoarea victorie de la recentele europarlamentare. Oricum, oferta PSD pentru prezidențiale este limitată și „marele partid” știe că are de înfruntat o ofensivă din toate direcțiile a dreptei care se conturează tot mai unitară pe acest obiectiv strategic. Iar Partidul Mișcarea Populară, după ce a făcut o probă de alternativă viabilă acreditată încurajator de electorat la europarlamentare, și-a desemnat președintele, Elena Udrea, și nu numai atât: candidatul la prezidențiale, Cristian Diaconescu.
Așadar, dreapta va trebui să o ia în calcul serios și pe Elena Udrea și pe candidatul PMP la prezidențiale, desigur la turul al doilea. Și asta pentru că și Răzvan Ungureanu, și Cătălin Predoiu, dar și Klaus Iohannis vin cu șanse sensibil apropiate de a ajunge în turul al doilea. Discursul zeflemist al lui Ponta ar putea fi productiv doar în raport cu un contracandidat, dar nu cu patru. El este conștient că forțele de dreapta, unite sau nu, vor susține categoric același candidat în turul al doilea, dar nici nu va accepta să scoată în luptă un al nume din culisele partidului, cu toate că Mircea Geoană face încălzirea pe tușă; orgoliul lui Ponta va avea un cuvânt serios de spus în partid. Altfel, la ce bun ofensiva de până acum a premierului?
La ce bun alianța stranie cu Dan Diaconescu și cu partidul acestuia, dacă Victor Ponta nu s-ar teme? Și se teme pentru că nu vrea să riște. Și nu vrea să riște pentru că vrea să câștige sigur. Altfel cariera lui politică ar trebui să se oprească aici, ca și în cazul predecesorului său, Mircea Geoană. Hăituit însă din patru direcții, discursul electoral al lui Ponta va trebui să elimine sloganurile cu Traian Băsescu și va trebui să pregătească, dacă ar putea găsi, răspunsuri persuasive pentru cei doi ani de guvernare și de promisiuni neonorate. El va fi tras de mânecă de foștii aliați, de liberalii tot mai credibili pentru gestul de a se fi retras dintr-o alianță în care nu aveau satisfacții de niciun fel, dar și mai credibili după retragerea lui Crin Antonescu din cursa pentru Cotroceni și desemnarea lui Klaus Iohannis, cel refuzat de Ponta ca prim-vicepremier, și cu care, iată, va trebui să se confrunte la scenă deschisă; discursul tautologic, emfatic și încărcat cu truisme al stângii contra discursului sobru, laconic și persuasiv al sasului sibian. Credibil este pentru electoratul de dreapta, și nu numai, Cristian Diaconescu, cu toate că a făcut parte din guvernul lui Năstase. Și nu ar fi exclus ca el să adune voturi și de la electoratul de stânga, dezamăgit de Victor Ponta ca premier.
Un discurs cultivat, echilibrat, lipsit de venalități revanșarde va produce și Mihai Răzvan Ungureanu, cum de altfel va avea și Cătălin Predoiu. Dacă însă la acest capitol, evident destul de important, dreapta depășește fără doar și poate oferta stângii, rămâne însă problema coordonării campaniei, fiindcă PSD are sprijinul neîndoielnic al aliaților săi. „Marele partid” are structuri puternice în teritoriu cărora dreapta trebuie să le răspundă nu doar prin conținuturi, ci și prin modalități ingenioase, elaborate de consilieri inteligenți și de un marketing politic capabil să intre în rezonanță cu electoratul dezamăgit de guvernarea lui Victor Ponta. Încă cinci, dacă nu chiar zece ani cu Ponta ca președinte în speranța că maturizarea lui va da roadele așteptate cumva sau cândva nu e numai problema stângii, ci a tuturor, și nu în ultimul rând e problema imaginii și a credibilității României între partenerii ei europeni și cei euro-atlantici.
Lasă un răspuns