Poeme italiano-române de Luca Cipolla

Născut în 1975, la Milano (italia), Luca CipollaPoet este poet şi traducător din limba română în limba italiană şi invers. Este redactor al revistelor “Sfera Eonică” şi “Regatul Cuvântului” din Craiova, colaborator de bază la revista “Boema”, “Climate Literare” şi la revista internațională online “Starpress”. A publicat în revistele românești: Oglinda Literară, Nord Literar, Luceafărul, Ecouri Literare, România Literară, Apostrof, Vatra, Basarabia Literară, Moldova Literară, Revista Literară Bucovina, Actualitatea Literară, Caiete Silvane, Revista Argeş, Cervantes, Vatra veche, Revista Armonii Culturale, Onyx din Dublin, Mozaicul, Lumina Lină/Gracious Light din New York, Lumea Românească, Revista A.V.A, Revista Zeit, Litere, Nomen Artis, Citadela, Destine Literare din Montréal, Dăruiri literare, Lohanul, ziarul „Ro-mania” din Cipru, Poeti e Poesia di Elio Pecora, revista internațională Levure littéraire, ProSaeculum, revista Pro Arme, Mişcarea Literară, revista Alternanţe din Hofheim-Germania, Apollon, Singur şi cotidianul “Răsunetul”.

Iată ce spune scriitoarea Melania Cuc despre poetul Cipolla: Deși nu este lingvist de profesie, doar un impătimit al Poemului, Luca Cipolla trăiește cu o parte a spiritului său rarisim în și prin Limba Română. Cetățean, prin naștere și trăire, al cetății industriale din Milano, Italia, Luca Cipolla este prezent într-o pleiadă de reviste literare, electronice și clasice, care apar în România sau (și) în diaspora românească. El a reușit să atragă atenția asupra necesității dialogului culturală, a „trecerii” operei scriitorilor din România, dincolo de fruntariile europei, în speță, în Italia. Un exemplu excelent în acest sens, este simbioza literară dintre Luca Cipolla pe post de traducător și micuța poetă Denisa Lepădatu, fenomen care a determinat ca poemele poetei din Galați să fie primească Medalia de argint la Premiul Internațional „Giovani e Poesia” de la Triuggio, ediția a XXII-a. Un alt premiu pentru poezia românească, și care se datorează și traducerii de calitate prestată de Luca Cipolla, este cel de semnalizare pentru poezie în limbă la XVII Edizione del Premio Internazionale „ARTE E CULTURA 2013” din Castel San Giorgio (SA) – Italia. Foarte activ și în sfera editorială. Luca a semnat traducerea în limba italiană din cartea “Judecata de apoi”, autor Petre Rău, carte care a apărut în ediție bilingvă, Editura InfoRapArt, Galați, 2011. dar și a volumului “Mirajul mamei – cele mai frumoase poezii despre mamă”, Editura InfoRapArt, Galați, 2012. Datorită efortului său intelectual, a fost onorat cu premii și distincții, cum ar fi: Premiul I pentru poezie la Concursul de Creație Literară “Visul” – Ediția a VII-a; Premiul special al revistei “Boema” pentru cel mai bun colaborator din străinătate în cadrul Festivalului Național de Literatură “Prietenia cuvintelor” din Galați. Construind o adevărată punte de legătură între poeții celor două țări, Luca Cipolla este încă la începutul drumului său în literatura clasică europeană. Cu un simț perfect al relației umane, el exemplifică perfrect intelectualul născut și nu făcut al tinerei generații europene, reușeșete să își consolideze drumul de poet și traducător în paralel cu profesia prin care își câștiga pâinea zilnică. Dacă despre calitatea sa de traducător cu virtuți indubitabile, vorbesc premiile enumerate deja de noi, despre poetul Luca Cipolla vorbesc versurile pe care le caligrafiază cursiv, într-n limbaj desferecat de rugina conveninețelor. Deși tânăr încă, nu se lasă atras de sintagmele mai mult sau mai puțin licențioase, care, în opinia majorităților scriitorilor juni de pe Mapamond, fac sarae și piperul Poeziei actuale. Luca Cipolla își convinge cititorul cu talentul său, scrie versuri cu impact emoțional dublat de filosofia interesantă a un ui ins care vede lumea literară dinsrte Vest spre Est. O comuniune de idei interesante își găsesc locul perfect în poemele sale, lucrări bine definite și care reflectă lumea complexă în care trăim azi.

*

La noce

 

Oṃ così l’ha raccolta e ammirata,

con una mano ne ha dischiuso la drupa,

il suo rivestimento esterno,

poi con un martello ne ha forzato

e frantumato il guscio

per ricavarne il frutto…

così noi siamo il suo seme

e quante ghiande di Giove

han vita breve in materia..

 

Nuca

 

Oṃ astfel a cules-o și admirat,

cu o mână i-a deschis drupa,

acoperirea ei externă,

apoi cu un ciocan i-a forțat

și sfărâmat coaja

ca să scoată rodul…

Astfel noi suntem sămânţa lui

și câte ghinde ale lui Jupiter

au o viaţă scurtă în materie..

 

 

Bianco

 

Ed oggi l’apparenza

non assorbe le distanze,

sei un intercalare,

croce su un prato,

bimbo tra gli uomini,

il silenzio statico dell’illusione,

E ti dicevan bravo

ma la tempesta non si placa

e il tuo bracciale a pois

oggi

ha macchie che nessuno monda,

senza igiene un mondo

ti riduce a schermo,

acqua di ristagno d’una vedovella.

 

Alb

 

Şi azi aparența

nu absoarbe distanțele,

ești o intercalare,

cruce pe o pajiște,

copil printre bărbați,

tăcerea statică a iluziei,

Şi-ți spuneau bravo

dar furtuna nu se potolește

și brățara ta cu buline

azi

are pete pe care nimeni nu le curăță,

fără igienă o lume

te reduce la ecran,

la apa stătătoare de o vedovella.

 

 

Nea Persepolis

 

Dal punto vernale

fiero lo scorrer del tempo,

giace la legione nella torre del silenzio,

tace lo sciame,

chino alle sue frequenze.

L’ultimo miglio,

terra e radici,

bramando la costa

da sale assetata..

e sulle maioliche in lontananza

lessi la pellicola

di sole riarsa,

l’uomo alla fine dell’uomo..

Lo specchio non riflette

campo di battaglia,

tampoco un ciglio

che tratteggi l’Ahura Mazdā

qual fiore di damasco.

 

Nea Persepolis

 

Din punctul vernal

mândră curgerea timpului,

zace legiunea în turnul tăcerii,

tace roiul,

aplecat la frecvențelelui.

Ultima milă,

pământ și rădăcini,

râvnind coasta

de sare însetată..

și peste majoliciiîn depărtare

eu citii pelicula

a soarelui uscată,

omul lasfârșitul omului..

Oglinda nu reflectă

câmp de bătaie,

nici chiar o geană

care să schițeze Ahuramazda

precum floare de damasc.

 

 

L’albero di Zaccheo

 

Inciampai sulle radici

e lo vidi

tra caligine-fumo da panchine e tombini,

mi sorrideva ed invitava,

avrei voluto un fico, forse parlare,

ma rosso in volto,

come ammettere

di non saper distinguere un albero

in mezzo alla foresta?

Oh Zaccheo, quale dio ricorda?

Qui non ci sono bestie feroci

ch’io possa salir con te sulla pianta

e giocare insieme a nasconderci?

Due volti

e intorno quante voci..

Andiamo a casa che il maestro ci aspetta

e l’incenso sta finendo di bruciare.

 

Pomul lui Zaheu

 

Mă împiedicai de rădăcini

și-l văzui pe el

prin negură-fum din bănci și guri de canal,

îmi zâmbea și mă invita,

aș fi vrut o smochină, oare să vorbesc,

dar roșu la față,

cum să admit

că nu știu să recunosc un copac

în mijlocul pădurii?

O Zaheu, ce fel de zeu îşi aminteşte?

Aici nu există fiare sălbatice

ca să mă pot urca cu tine în copac

și să ne jucăm împreună de-a v-aţi ascunselea?

Două chipuri

și în jur ce de voci..

Să mergem acasă că maestrul ne așteaptă

și tămâia se termină de ars.