Vox Isărescu și teoria datoriei externe…

Excelenţa sa Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a părăsit pentru un moment turnul de fildeş al înţelepciunii monetare a ţării şi a trântit telefonul contabilului sau, când acesta i-a spus sumele pe care le are de achitat fiscului. Prin urmare a luat poziţia de Robin Hood şi mărturisit că nu ar plăti nici un sfânt.

Probabil că în scurt timp Academicianul Isărescu va cită chiar din (t)ratatele navale economice ale Domnului Băsescu, promovând statul minimal şi impozite mici. Este posibil ca atât argumente liberale de doi sfanţi din categoria „huo impozite”, cât şi vocabularul Domniei sale, adaptat plebei, adresându-se publicului  potentat cu „mai să fie” şi trântit de telefoane,  să fie debutul de campanie liberală în cursa pentru Cotroceni.

Spre deosebire de alţi candidaţi la funcţiile de conducere a statului, Domnul Isărescu face parte din acea categorie de oameni modeşti care nu ar trebui doar ştampilaţi la urnă, ci şi imploraţi de alegători să accepte votul.

Fideli raţionamentului că, în ţară orbilor, chiorul e împărat, trebuie să ne întrebăm de fapt de ce să nu facă şi Domnul Isărescu puţină campanie electorală pe barba proştilor dacă atâţia neinspiraţi deja o fac? Acuzat de modestie (onorată instanţa, sunt vinovat!), este firesc că nu a sărit în tandem nici cu paraşutista populară a mişcării cu acelaşi nume şi nici nu şi-a navigat iahtul pe Dâmboviţa într-o procesiune similară cu aceea care a avut loc pe Tamisa cu ocazia împlinirii a şaizeci de ani de la urcarea pe tron a Reginei Angliei. Păcat că după o astfel de cermeonie nu ar putea scanda o lozincă neoliberală care ar putea să fie îmbrăţişată şi de primul preşedinte democrat-liberal al ţării, Traian Băsescu, „nu vrem taxe şi nu vrem flota”.

Similar privilegiilor fiscale ale reginei Angliei, fiscalitatea românească a creat şi ea privilegii pentru pătura sfidătoare a ţării: impozitarea unui litru de combustibil îi costă pe amăreșteni mai mult din  portofel decât l-ar costă din venitul sau pe Domnul Guvernator impozitarea carburantului de iaht. Supraimpozitarea consumul prin accize şi TVA este mai ales pentru oamenii cu venituri mici şi mijlocii mult mai dureroasă decât impozitarea pe venit. Oamenii cu o leafă mică, adică majoritatea românilor, plătesc în raport cu venitul lor prin facturile pentru utilităţi etc. cea mai mare parte a salariului la stat. O cota unică de numai 16 la sută pe venit este oarecum moderată la nivel european şi cu efecte de oază fiscală pentru cei cu venituri şi averi mari. I-aş crede plătitori de taxe mari dacă şi-ar impozita averile după model elveţian şi ar fi mai puţin populişti vorbind românilor despre supraimpozitarea omului de rând.

După cele mai toxice şi păguboase experimente monetare din ultimii douăzeci de ani ale ţării, Mugur Isărescu din laboratorul de particule monetare otrăvite ar putea, dintr-un atac de modestie, să schimbe denumirea instituţiei pe care o conduce din Banca Naţională, în Mugurele. Acest nume ar reflecta ştiinţa la nivelul înalt al unui centru de cercetare şi totodată performanţă în domeniul înrobirii neamului.

Să nu ne pară rău; „naţională” banca oricum nu mai este demult şi un astfel de nume măcar reflectă experimentele de austeritate făcute pe români, faţă de care Domnia sa dă din nou dovadă de insensibilitate. Nimerind mai mereu cu bata în baltă  în faţă microfoanelor, probabil a renunţat la început de campanie la strategia de prezumţie a inteligenţei pe seama căreia avea cote de încredere maximă a românilor atunci când tăcea. Românii, susţine Domnia sa, au plătit o parte din datoria către FMI „fără lacrimi” şi fără să fi simţit povara plăţii precum a simţit-o generaţia sa în anii optzeci.

Domnia sa nu are, înclin să cred că nu are!, putere de discernământ şi, de vreme ce confundă mereu realitatea tristă românească a celei mai sărace ţări din UE cu viaţa petrecăreţilor de peLipscani, unde mai aruncă probabil o privire din biroul său de la BNR. Nu este exclus să tranzităm şi o anume conjunctură astrală, bine interpretată de şamanul finanţelor româneşti şi aşa să se explice de ce tot laudă slugărniceşte începând cu epoca de aur până în prezent regimul datoriilor externe în funcţie de aşteptările politice.

Citind publicaţii de-ale sale nu am înţeles până astăzi dacă este bine sau nu să ai datorii. La începutul anului România a atins cea mai mare datorie externă a ţării din istorie. 96,64 miliarde euro, după două decenii de guvernare a Băncii Naţionale de către Domnul Isărescu, sunt, cu toată modestia, un prilej de a numi epoca actuală a sărăciei oarbe, după cea de aur a anilor optzeci, „epoca I-sărăcescu”. Dacă acea epoca a fost prin definiţie una de aur şi în realitate una a lacrimilor, această epoca îi merită,  legitimată printr-un act electoral, pe deplin numele.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*