Tineretul, marele perdant…

A iubi, a respecta, a crede în tinereţe este un lucru atât de firesc încât nici nu mai trebuie justificat. Chiar dacă această tinereţe îţi dărâmă idealurile în care ai crezut, apucă pe drumurile pe care le-ai evitat, ignoră frumuseţile pe care i le-ai arătat, chiar dacă această tinereţe te insultă, te jigneşte, te depăşeşte sau te exclude, nu poţi obosi niciodată de a crede orbeşte în ea şi de a o ajuta cu orice mijloc de a se înălţa. Cred că aceasta este una dintre primele datorii ale oricărui om.” Ideile savantului Mircea Eliade sunt valabile şi azi. Să nu uităm că noua generaţie a fost, de-a lungul timpului, motorul tuturor mişcărilor reformatoare din societatea românească. I-a şi desenat profilul spiritual şi misiunea istorică, s-a abandonat propriei sorţi şi şi-a devenit singur îndrumător.

Prăpastia dintre lumea veche şi lumea nouă a împins tineretul în linia întâi a schimbărilor radicale de sistem. Aşa s-a întâmplat şi în decembrie 1989. Însă, din păcate, idealurile tinerilor entuziaşti care visaseră la o ţară puternică, la o Românie nouă, au fost spulberate de profitorii Revoluţiei, de dinozaurii birocraţiei, de adepţii tranzacţiilor cu străinismul, care şi-au apărat interesele meschine cu preţul unei adevărate Golgote a Tinerei Generaţii, îngenunchiată şi umilită de o clică politică venală, coruptă şi incompetentă.

A urmat pervertirea tineretului, realizată inclusiv în urma compromisului cu sistemul pe care l-au făcut în primii ani ai democraţiei originale unii dintre liderii structurilor de tineret. Trădarea celor care anterior susţinuseră cauza înnoirii a făcut ca electoratul tânăr să ajungă în mod sistematic, din patru în patru ani, masă de manevră a guvernanţilor. Mai mult, ca într-un târg de sclavi al mileniului III, s-a purces la vânzarea pe nimic a tinerelor elite româneşti către trusturile transnaţionale de inteligenţă. Concomitent, s-a realizat distrugerea sistemului naţional de învăţământ, înlăturarea reperelor morale, inversarea scării valorilor, eliminarea mentalităţii de învingători şi înlocuirea acesteia cu sentimentul urii de sine şi cu cel al ruşinii de a fi român.

Tineretul, marele perdant al prefacerilor din 1989, a devenit principala ţintă a unor factori de risc extrem de primejdioşi: sărăcie, lipsă de educaţie, spor natural negativ, criminalitate, subcultură, comportament deviant, vagabondaj, sexualitate aberantă, expunere la boli venerice, alcoolism, consum de droguri, prozelitism sectar, satanism, anarhism, individualism excesiv, izolare faţă de restul societăţii. Cei care s-au perindat la Putere nu au ştiut sau nu au vrut să realizeze integrarea socio-profesională a tinerilor şi să asigure promovarea celor mai buni dintre ei în eşaloanele de conducere. Nu s-a ţinut cont de aspiraţiile, de visurile, de frământările Noii Generaţii. Tinerii doreau şi doresc să ocupe în societate un loc pe măsura minţii şi muncii lor, să aibă parte de un trai lipsit de griji, să locuiască în propria casă împreună cu familia deja întemeiată sau pe cale de întemeiere.

Vremea discuţiilor sterile despre tineret ca problemă a trecut, în mâinile noastre fiind însuși destinul unei generaţii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*