Cine sunt cei care L-au mărturisit pe Hristos cu mult curaj și în vremuri de cumpănă? În primul rând, Sfinții Mucenici, cei care au primit cununa muceniciei și moarte mucenicească pentru mărturisirea credinței lor în Hristos și care nu s-au lepădat de El indiferent de amenințări, batjocuri sau torturi.
De aceea, ortodoxia, care este creștinismul autentic și neschimbat dintru începuturile sale, aduce veșnică recunoștință tuturor celor care au fost martirizați pentru dreapta credință, care au mărturisit pe Hristos chiar cu viața lor. Mulți dintre ei au fost canonizați și sunt trecute numele lor în calendarul nostru ortodox, iar în Sinaxarul zilei se amintește despre viața lor.
Alții însă, cum sunt martirii temnițelor comuniste nu au fost canonizați nici până acum de Sinodul BOR, pe motivul apartenenței lor la Mișcarea Legionară, pentru că mulți dintre deținuții politici erau membri sau simpatizanți ai acestei mișcări de resurecție națională, anticomunistă și antimasonică.
Și cum să-i canonizeze când Patriarhul a mărturisit și reiau această declarație a sa, pe care am mai subliniat-o, și anume că atât timp cât va trăi el, nu va fi canonizat niciun legionar. Și într-adevăr naționaliștii (legionarii) sunt în tabăra exact opusă francmasonilor și comuniștilor.
Întrebarea este așadar pe cât de legitimă, pe atât de gravă. Pentru că există destui preoți atât în țară cât și în străinătate, care din motive mai mult de ei știute, nu mai pomenesc la Sfânta Liturghie când ies cu Sfintele Daruri și la alte slujbe, pe cei care au suferit prigoana sălbatică a comunismului și au murit în lagăre de muncă (de exterminare prin muncă mai exact) și în închisori, unii zăcând și astăzi în gropi comune neștiute. Oare ei chiar nu știu ce s-a întâmplat în perioada acestui regim diabolic de minciună și teroare, adică profund inuman?
De ce foarte mulți monahi și unii preoți îi cinstesc pe acești Sfinți ai Închisorilor comuniste iar alții nu? Care este motivul real și determinant care îi împiedică să-și facă datoria creștină și misiunea de preot până la capăt? În schimb, observăm că unii îi pomenesc pe ,,eroii revoluției”. Care revoluție fraților? A lui Ion Iliescu, care a acreditat această aberație și a creat până și un Institut al Revoluției? Care revoluție, când acum știm foarte bine că în decembrie 1989 a existat o lovitură de stat masonică, mascată sub paravanul revoluției? Nu a existat nicidecum o revoltă cu totul spontană a populației, ci o manipulare odioasă a poporului român. Au existat realmente agitatori și mercenari plătiți de masonerie pentru a face să explodeze nemulțumirile românilor și a-i determina să se revolte împotriva dictaturii, de care nici nu avuseseră cunoștință.
Este revoltător și strigător la cer să vedem și astăzi atâta frică de ierarhia superioară, atâta nepăsare, uitare sau împotrivire față de acești Sfinți Mucenici ai neamului românesc. Dacă Patriarhul Daniel și unii episcopi cer imperativ acest lucru, ca să nu fie pomeniți la slujbe, ei trebuie pur și simplu să se execute chiar dacă este împotriva conștiinței lor, care este glasul lui Dumnezeu?
Să nu uităm un aspect foarte important. Biserica nu se poate confunda niciodată și nici reduce la nivelul instituției Bisericii Ortodoxe Române. Din Biserică fac parte toți enoriașii sau credincioșii ortodocși, împreună cu clericii și monahii. Sfintele Taine ale Bisericii se oficiază împreună. Unii dintre credincioși cântă în același timp cu strana într-o desăvârșită armonie.
Știm că poporul român are deja evlavie față de Sfinții Închisorilor comuniste, precum Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții, care nu numai că au mărturisit și apărat ortodoxia, dar au și salvat demnitatea poporului român. Nu s-au lepădat de credința ortodoxă și nici de convingerile lor morale, pentru a îmbrățișa ideologia satanică și nivelatoare a comunismului internaționalist, care voia să domine întreaga omenire.
A nu-i cinsti astăzi pe Sfinții Închisorilor comuniste, credem că nu este doar o impietate sau un gest de nerecunoștință. Înseamnă practic anularea jertfei lor pe altarul ortodoxiei și neamului românesc. Adică jertfa lor benevolă pentru Hristos și pentru noi a fost cu totul inutilă și zadarnică? Nu a fost rodnică pentru urmașii lor? Ei sunt adevărați creștini, care și-au purtat crucea de creștin până la capăt. Jertfa lor se poate asemăna în mare măsură cu însăși jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea păcatelor omenirii și mântuirea omului.
De asemenea, credem că ar trebui pomeniți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și pe lângă ei și alți Sfinți, precum Sfinții Martiri Brâncoveni, care sunt Sfinți Mucenici și Sfinți Mărturisitori ai ortodoxiei: domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. Lor li se alătură Sfetnicul de taină Ianache Văcărescu, decapitat și el atunci la Instanbul pe 15 august 1714. Mare prigoană a suferit în acel timp și Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cinstit în inima Bucureștiului în mănăstirea care îi poartă numele.
Lasă un răspuns