Cunoașterea înseamnă putere!

În România, lojile masonice și-au început activitatea pe la începutul secolului al XIX-lea. Este vorba de lojile care au pregătit revoluția de la 1848 la ordinul de sus al evreilor sioniști (rabini talmudiști) și cu implicarea Marelui Orient al Franței.

Revoluționari pașoptiști precum Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alexandri, apoi liberalii I. C. Brătianu și C. A Rosetti, regii României Carol I, Carol al II-lea și Mihai, domnitorii Alexandru Ioan Cuza și Constantin Mavrocordat, politicieni ca Petre Carp, Alexandru Vaida Voievod, Nicolae Titulescu, prim-miniștrii Ion Ghica, Ștefan Golescu, Alexandru G. Golescu, I. G. Duca și Armand Călinescu, fostul Patriarh Miron Cristea, cărturarii Dimitrie Cantemir, Dinicu Golescu, Iordache Golescu, Titu Maiorescu, Spiru Haret, Carol Davila și mulți din cercul literar de la Junimea, Mihail Sadoveanu, sunt doar câteva nume mai importante.

Recunoaștem printre ei și pe unii, care sunt autori ai morții marelui nostru om de cultură Mihai Eminescu. De fapt, toți masonii îi voiau moartea dar nu au dorit să-l transforme într-un erou național. Se cunosc criticile aduse de Eminescu liberalilor în mod special.

Istoria noastră a fost din păcate profund marcată de ideile și acțiunile acestora. Masonii s-au considerat încă de la început ,,revoluționari de profesie”, asemenea comuniștilor pe care tot ei i-au creat. Masoni notorii sunt și Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Alexandru Paleologu, actualul Patriarh Daniel Ciobotea.

În timpul lui Eminescu, naționalismul era folosit ca o capcană abilă pentru a-i amăgi și atrage în rândul lor pe cât mai mulți intelectuali și studenți (mai ales dintre cei școliți în Franța și Germania, extrem de necesari pentru formarea lojilor masonice, care să acapareze ulterior funcțiile importante în stat și să inflențeze în sensul dorit evoluția sau scrierea istoriei noastre. Naționalismul masonilor cu vechime nu era în niciun caz autentic, ei fiind prin însăși doctrina lor masonică internaționaliști. Naționalismul fusese atunci doar o găselniță pentru a grăbi prăbușirea și dezintegrarea imperiilor și crearea pe ruinele lor a unor state naționale aparent independente (de fapt CONDUSE DE MASONI). Să zicem că interesele naționaliștilor au coincis întrucâtva și pentru o anumită durată de timp cu cele ale masonilor.

Totalitatea membrilor masoni (evrei de neam khazar) și francmasoni (de altă etnie decât cea evreiască) în România nu se cunoaște cu certitudine. Unii o estimează la circa 6000 de membri, dar cu siguranță sunt mult mai mulți, la o popor care numără circa 21 de milioane de locuitori.

Întâlnim în majoritatea orașelor țării simbolurile lor oculte (ezoterice), fie în cadrul unor clădiri istorice, fie însăși unele monumente istorice și statui, fie în unele instituții ale statului, dar mai ales în denumirea multor bulevarde, străzi, azile de bătrâni etc., până și în interiorul și exteriorul unor biserici și mănăstiri ortodoxe (ochiul zeului păgân Horus încadrat într-un triunghi, înconjurat de raze, preluat de la romano-catolici începând se pare cu veacul al XVI-lea; existând în București chiar atelierul masonic Horus).

Cunoașterea înseamnă putere. Cu cât mai mulți oameni sunt informați, cu atât vom ieși mai usor și mai repede din plasa iluziei și manipularii. Francmasoneria se bazează cel mai mult pe ignoranță și lipsa de reacție a oamenilor, în aceasta stă secretul și puterea lor. Un om informat este un om prevenit, iar acesta nu mai poate fi mințit si manipulat.