Discriminarea de gen a statuilor…

Și celălalte regimuri tot așa au început… Cu demolarea statuilor și desființarea presei! Și mâine-poimâine numai ce ne-om trezi cu un CNA al statuilor, că pe ăla al presei l-au rezolvat, extinzându-l în restricții. Ba, poate direct un minister de cenzură al actului artistic. Și prea s-au înghesuit în ultima vreme șuturile în dosul democrației pentru a ne face că nu înțelegem! CNA a promovat un proiect de „asomare” a pamfletului la TV și radio că deranja fața aleasă a politicianului. Mai ales a ăluia de care, dacă nu ne trezim, o să începem să vorbim în șoaptă și în stihuri pe la cozile de la fisc.

Apoi, primărița de la Craiova supărată că presa îi tot da cu praf de bârfă și-a construit propriul „CNA”, decizând să desființeze ultimele chioscuri de presă din oraș. Să nu mai aibă gazetarii unde să-și vândă zarele. Că pe internet oricum are cine să-i vâneze…

Și suntem în fața unui moment de referință în drumul pe care îl scriem spre trecutul cenușiu. Spre neființa presei. Un moment în care agaricii partidului-stat încep să-și construiască propriile oficine de decizie. Iar nu departe de primărița Olguța, „la Gorj”, alte moluște de  partid s-au făcut de baftă în balta puterii, decizând să dea jos de pe soclu trei statui. Familia liberală Tătărescu și regizorul filmelor noastre istorice, Sergiu Nicolaescu.

În cazul Tătăreștilor, oficial, decizia a fost născocită pe seama bustului prea generos al unei doamne care a făcut istorie, iar, la comun, toate statuile au fost demolate pentru că au fost realizate „în mod inadecvat”. „În mod inadecvat”… Adică, așa cum prezintă stuația și pamfletul de televziune și presa de ocară, și lipsa de entuziasm a aplaudacilor și, mâine-poimâine, și prezența noastră în țară…

Așadar, în cazul Arethiei Tătărescu, cenzorii au fost deranjați de bustul impresionat al acestea. Și, invidioși, au decis să fie trimisă la micșorare (ce ar mai vrea unele surogate polimerizate dimensiunile repsective!). Ba, gurile rele zic că decizia a venit dintr-o invidie ca de la soție de premier prim-„self” (de promenadă) față de soția unui adevărat prim-ministru (de istorie). Dar ce vină a avut Gheorghe Tătărescu pentru a fi și el dat jos? Sau adevăratul motiv e acela că fostul premier a fost liberal? Și, vorba aceea, o familie de liberali, chiar și din bronz, amplasată în mijlocul unei mări roșii anvelopate nu prea se cuvine! Mai ales în prag de alegeri!

De fapt, totul face parte din procesul de dezagregare a măreției noastre. Căci, așa trebuie să rămânem noi consemnați în istorie: prin monumente care să ne ridiculizeze, nu să arate perenitatea neamului românesc! Iar în vreme ce în fața Muzeului Național de Istorie tronează cu bărbăția la vedere (subdimensionată!) și posteriorul desenat parcă de „fetițele” de sub „curcubeu”, un Traian batjocorât de un sculptor frustrat, doamna Tătărescu fost dată jos, deși nu avea nimic la vedere!

În fapt, sunt dovezi că toți aceti agarici cu aere de corifei vor să regrupeze deciziile. Astăzi ne spun cum să facem statuile. Mâine ce să scriem prin ziarele pe care vrem să le mai vindem pe la colț de stradă (iar singura difuzare pe care o să ne-o mai pemitem va fi una subversivă, cu manșete de hârtie trase la xeroxul din beci și plasate babelor care vând usturoi la colț de stradă, domnișoara de la fisc știe de ce!, pentru a le „da mai departe” sub formă de ambalaj de căpățâni de căței politici!).

Toate acestea se întâmplă într-o țară în care muzeele sunt închise în timpul sărbătorilor, iar dacă noi ne facem că nu observăm sau nu ne interesează (propria istorie, propria cultură) au ajuns străinii să se plângă! Și cum altfel când singurele muzee care pot fi vizitate se pot „viziona” doar pe afară iar în fața lor este amplasat câte un „Traianus” cu bărbăția ridiculizată de un sculptor frustrat. Toate acestea se petrec în țara premierului „selfie” care, între două plimbări cu barca, își face timp să ne avertizeze: „Ia că îl verific eu!”. Și indiferent despre cine era vorba, aceste cuvinte ar trebui să ne revolte. Căci de la a ne „verifica” la a ne trece la „rație” (și a început deja cu rația de cultură!) mai e doar un pas…

Oricum, discriminarea a început cu statuile. Că ele nu pot protesta. Dar oare cine va urma?!

P.S.:

Or să demoleze și lucrările lui Brâncuși? Sau vor avea grijă să le „spele” până le vor transforma în nisip?! Căci, marele artist a realizat ansamblul de la Târgu-Jiu la invitația Arethiei Tătărescu și în vremea în care prim-ministru al țării era Gheorghe Tătărescu. Iar generația din care își trag seva social(ist)-„democrații” de azi a mai încercat în anii ‘50 să pună la pământ Coloana fără sfârșit pentru a o trimite la topit și a face rost de bani pentru întrecerea muncitorească a raionului Târgu-Jiu…

2 răspunsuri la “Discriminarea de gen a statuilor…”

  1. Grigoriu Gheorghe-Fflorian spune:

    Autorul are dreptate, dar aş adăuga: 1. Calea Victoriei bucureşteană a fost redată ca denumire, înainte fiind Podul Mogoşoaiei, a lui Mogoş, drumul spre Mogoşoaia, întru recunoaşterea unui eveniment de mândrie naţională, nu de glorificarea unui păgân roman, hoţ de teritorii şi de averi… Închipuiţi-vă alţi cuceritori cu statui în centrele, pe scările Muzeelor Naţionale din capitalele altor ţări, fie ea şi Roma, cucerită de mai multe ori…Poşta Română -fosta clădire a fost şi a acesteia o vreme- n-are un monument al poştaşului, al curierului. Treptele unei instituţii nu sunt pentru aşezarea de tot felul de elucubraţii-din toate punctele de vedere, inclusiv al proprietarului de proiect.
    2. Chiar de se dărâmă statuile sau se mută de colo-colo, rămâne un fapt real, palpabil: NU AVEM STATUI! NU SE VOR! În rest, motive, centimetri, şcoală puţină…3. Ce vrea să spună autorul cu expresia- „agarici cu aere de coriifei?” Eu ştiu că Horia Agarici a fost un aviator luptător în ultimul război mondial – 70 de ani de când Capitala, Valea Prahovei,zona Braşovului etc au fost bombardate- un aviator care a doborât avioane sovietice, a fost şi cântat într-un şlagăr, a fost pedepsit ulterior, după 1944, dar şi reabilitat în urma vititei unei delegaţii sovietice,unul dintre generali cerând a-l vedea, pentru că aviatorul, deşi-i doborâse avionul nu l-a mitraliat pe aviator când s-a salvat cu paraşuta – un caz fiind mediatizat recent şi cu aviatorul Dobran general, într-un caz asemănător cu-n aviator american etc. Horia Agarici, un Agarici deci, a fost şi poet, un sonetist remarcabil în volumul ACORDURI ŞI NUANŢE, ,din 1942, uitat de istoricii noştri literari, fiindcă…”pasărea măiastră se urcă-n sus, spre soare”, pasărea măiastră-adevărul cuprinde şi cărţi, statui, istorii…4.Să revenim la articol – Subiectul permite un serial, dincolo de contingent, de regiment, de omul omniscient, ce statui trebuie (trebuie?) să aibă un oraş? Unde sunt cele care au fost? Unde trebuiesc amplasate? de ce? Cine e îndreptăţit a le cere, a le face şi când? Şi, mai ales, cui? Cine trebuie (trebuie?) să le aprobe lungimea nasului, a bustului, a altor amănunte anatomice, a îmbrăcăminţii? De cât să le facem, mai bine ducem pe toţi artiştii, pictori, sculptori, scriitori, arhitecţi, medici- sunt şi aici artişti, meşteri îîn meserie-la închisoare, vezi 1944-1947 -1964, sau îi lăsăm- o, ce bine! să plece în străinătate, şi poate le-om aduce peste ani mormintele în ţară, că trebuie să avem şi noi artiştii noştri, nu?! Florin Grigoriu

    • Cezar Adonis Mihalache spune:

      Evident, nu este vorba de vreo referință la adresa lui Horia Agarici, aviator pe care Natiunea l-a omagiat de mai multe ori. Este un argou si este folosit ca atare în text.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*