Viața ca o telenovelă: Dan Voiculescu și încrengăturile lui de clan și de alianță (6, ultimul episod)

– interviu-serial cu Motz Florin-Eduard, născut Milea –

Din ziua de 14 aprilie 2014, Eduard Motz a „amuțit”, după ce  și-a anunțat „dispariția” care, mai degrabă, pare o autoînscenare cu scopul de a credibiliza amenințările cu  moartea asupra cărora a insistat în ultimele relatări, ca și cum s-ar fi aflat, ca „dezertor”, pe lista neagră a unor călăi odioși între care și rude din propria familie, inclusiv tatăl său, Ion Milea, aflat, așa cum declară fiul, în serviciile securistice subordonate clanului Voiculescu. Între timp am stabilit legătura cu Daniela Dima pe care o defăimează, deși i-a fost până recent concubină, descriind-o ca pe o unealtă aflată în slujba rețelei oligarhice despre care interlocutorul nu reușește să facă dezvăluiri punctuale, credibile. În virtutea dreptului la replică, după acest ultim episod al lungului interviu încheiat brusc, va urma un serial al dezmințirilor și dezvăluirilor Danielei Dima despre Eduard Motz, un personaj cu profil malefic, altfel decât cel pe care și l-a autozugrăvit meticulos pe parcusul interviului.

Joi 13.03.2014, orele 12:24

– Domnule Motz, dați-mi, vă rog, detalii despre ce tot ceea ce vă amintiți, altfel interviul nu va fi credibil.

– Radu Câmpeanu și tata  își vorbeau respectuos, la persoana a doua plural… Prin 2000 am auzit ultima oară o convorbire telefonică între ei. Se adresau unul altuia cu mare respect de parcă ar fi avut titluri nobiliare amândoi…

– Securiști aristocrați, domnule……

– La acea ultimă convorbire, tata îl îndemna pe fostul politician să revină în forță pe scena politică. Tata insista că este un om puternic, ca nu are nevoie de sprijin de la oameni compromiși, doar mai revenise o dată pe scena politică… Dar ceea ce îi răspundea Câmpeanu la telefon nu avem cum să aud. Se știau de prin 1994…

– Avceți idee dacă Radu Câmpeanu era în relații apropiate cu Dan Voiculescu pe atunci?

– Câmpeanu a venit în 1994 să deschidă o filială a propriei bănci în Calarași. Nu pot confirma vreo legătură directă între Radu Câmpeanu și Dan Voiculescu. Dar nu a venit Câmpeanu, așa, fără recomandarea unui interpus important la tata la birou.  De ce u s-au întâlnit la un hotel sau la sediul partidului lui Câmpeanu nu știu, dar știu că au fost prezenți și câțiva contabili. Iar tata a fost cel care a  contactat viitorii bancheri asociați. Tata avea pe atunci o tipografie câteva cârciumi și magazine și se ocupa de comerț en-gros. Tipografia era veche, se lucra cu plumb, chiar și eu am fost după plumb la București. După revoluție, tata nu a mai practicat ingineria. Tipografia executa tipizate mai mult, pentru toate instituțiile de stat din Călărași, iar hârtia era moldovenească. Se vorbea  că Ion milea, tatăl meu, era pe atunci fruntea Călărașului. Repet, nu am remarcat nimic ieșit din comun în discuția lui cu Radu Câmpeanu. Doar că tata a ales staff-ul băncii dintre prieteni lui de încredere.

– Cred că așa era regula, antrenarea unor oameni garantați, manevrabili, șantajabili…

– Nu s-au discutat lucruri ieșite din comun, dar, la un moment dat, ne-au scos afară pe mine și pe contabilii locali. Chiar și pe Ghiță, șeful filialei partidului din localitate. Să se fi discutat despre vizitele lui tata în Republica Moldova, poate… A locuit la un milițian din Bălți. Și l-a primit și tata la el în vizită, pe urmă,  împreună cu trei milițieni din Bălți, unul cam de varsta mea de acum, care spunea că e colonel, și doi tineri care erau plutonieri. Domnule Tarhon, cum îl chema pe demnitarul cu ochelari fumurii și barbă care a fost o vreme ministru de externe, Pleșu? Și despre el s-a vorbit… Cum a scos nu știu câte tablouri de patrimoniu  în bagajul diplomatic, cum le ducea în Olanda… Nu-mi amintesc numele, să nu greșesc… Pleșu oare? Unul cu păr bogat și barbă…

– Pleșu afost la un moment ministru al culturii și consilier al lui Băsescu.

– Dar nu mai știu dacă Pleșu a fost și la externe… A zis tata la un moment dat: „Uite și la Buhai cum fură tablouri și lumea îl crede cinstit”. Așa era poreclit demnitarul acela, Buhaiul. O să aflați dumneavoastră despre cine a fost vorba… Dar hai să ne întoarcem puțin la Marcela… Știu că au facut toți, în gașcă, Paștele la barul lui Dobre-Sima, un bike-bar prin Otopeni sau Băneasa… A fost ultima reuniune de clan de care am avut idee. S-au adunat cu câțel, purcel, familii, amante, iubiți, surori, bunici… Asta în urmă cu trei ani. Eu  nu aș putea să stau cot la cot la spriț cu fosta nevastă, iubită și cu noul bărbat… La ăia nu se mai știe care pe care și cine cu cine… După acel Paște s-a întamplat ceva important: situatia financiară a Marcelei și a tatălui meu s-a îmbunătățit neașteptat. Dar tot atunci au dispărut toate datele despre ei de pe internet. La chef au fost toți: Voiculeștii, Mileștii, Enciulesele, Simeștii… Știu aceste lucururi de la una dintre cele două surori ale mele, de la cea mică. Din gri, situația ei finaciară a devenit roz… Și ea a devenit invizibilă pe net. Sora mea vorbea despre Sima junior, apoi despre Nino ca despre un guru… Ce băiat descurcăreț, ce opulent, câți bani are…

– Despre cine spunea sora dumneavoastră  zicea că e opulent?

– Despre Nino, Dobre-Sima junior, v-am povestit despre el…

– Mă rog, dar nu reiese din ceea ce spuneți vreo legătură a lui Pleșu cu clanul Voiculescu…

– Se mai plângea tata despre el că, din afacerile cu tabouri, nu le-a oferit nimic și lor… Păi de unde știa tata despre traficul cu tablouri? Nu cred că s-a scris așa ceva în presă, ar fi ieșit scandal…

– Oare unde plasa „Buhaiul” tablourile ded patrimoniu, dacă este adevărat…? Acesta era trafic la nivel înaltg cu opere de artă…

– Tata știa de la Marcela,  mai mult ca sigur. Iar Marcela în nici un caz nu știa de la mine care habar nu am avut… Le plasa în Olanda, avea intermediari într-o rețea… Cică așa a facut Pleșu avere… Mai auzeam și eu câteceva din ceea ce bârfeau, făceam pe chelnerul… Se mai vorbea despre un bărbat, îmi scapă numele, avea deja nu știu câte sute de hectare de pădure… Cineva care, tot așa,  este o somitate în cultură. Cel mai cioban dintre ciobanii țării… Și ăsta a fost ministru al culturii, unul tot gras… Critic renumit… A fost parcă și președinte la studierea arhivelor… Țărănist… o somitate. Mereu la televizor… Cică deținea circa patruzeci la sută din efectivele de oi țară, pe lângă sutele de hectare de padure și mii de alte gectare de terenuri…

– Cumva Răzvan-Emil Theodorescu?

– Răzvan Theodoerescu e chel, nu-i așa?

– Foarte… A fost directorul TVR  în `90 când în perioada Golaniadei din Piața Universității, este profesor universitar și academiaican acum. Renumit critic de artă și om din anturajul intim al lui Ion Iliescu… Dar nu țărănist cum ziceți…

–  În fine,  am să îmi amintesc eu… Era și acesta un om de-al casei Voiculescu. Parcă a fost pe la externe și el… Vorbește domol. E bătrân, are barbă, e chel, îmbrăcat mereu impecabil…

– Mă rog, parcurgeți lista cu demnitarii pe care v-am trimis-o și poate vă amintiți personajul…

Vineri, 14 aprilie 2014, orele 16:02

– Bună ziua, vă scriu pe fugă, sunt la muncă, m-a sunat Daniela și mi-a relatat tot ce ați scris în mesaje…  Nu pot vorbi acum,  discutăm diseară când ajung acasă… Dacă mai ajung viu… Daniela mă întreba pe mine ce să vă răspundă…

(mesaje Faceook trimise din Kaltental, Baden-Württemberg, Germany)