Sabia lui Hristos

Mântuitorul Iisus Hristos a adus multe noutăți în gândirea vremii de acum două mii de ani. A întemeiat o religie, care continuă să existe și să se extindă de la un an la altul, ajungând ca astăzi cei botezați creștini să numere peste 2,4 miliarde. A descoperit oamenilor, pentru prima dată, că Dumnezeu nu este un dumnezeu al groazei, ci este „Tatăl” neamului omenesc. A descoperit că oamenii sunt egali între ei, ba chiar frați, fii ai aceluiași părinte; ca atare, comportarea dintre ei trebuie să fie cea potrivită fraților, fără certuri, crime, războaie și altele asemenea. A descoperit că femeile sunt egale cu bărbații în fața lui Dumnezeu, capabile să primească și să răspândească mesajul mântuirii. A răscumpărat  neamul omenesc din robia păcatului și a morții prin jertfa Sa. Pe Sine Însuși S-a adus jertfă pentru păcatele întregii omeniri. A înlocuit jertfele de animale cu jertfa cea fără de sânge a Sfintei Liturghii.

Mântuitorul a adus și alte idei revoluționare în gândirea vremii Lui, valabile și azi. Iată, spre exemplu, în duminica a patra din Postul Mare, găsim o astfel de învățătură, menită să schimbe radical mentalitatea politică a vremii. El spune că cei ce vor să fie conducători ai popoarelor, trebuie să fie slujitorii acestora, ci nu stăpânii lor. Ei sunt chemați să slujească, nu să stăpânească. Să spui aceasta împăratului roman de acum două mii de ani, cel care se socotea fiu de zeu sau semizeu, era peste așteptări. Să afirmi că un împărat trebuie să fie ,,slujitorul” unui cetățean de rând, ba chiar și al unui sclav, nu putea trece neobservat de autorități. Mai târziu, Sfântul Apostol Pavel mai îndulcea puțin mesajul, sfătuind pe creștini și pe cititorii epistolelor sale să se supună stăpânirilor, fiindcă orice stăpânire este de la Dumnezeu.

Așadar, atât Mântuitorul, cât și Sfântul Apostol Pavel acceptă o societate organizată sub formă de stat, cu instituții și oameni puși special  să vegheze asupra bunei desfășurări a vieții cetățenilor acelui stat. Mântuitorul sfătuiește pe ascultătorii Săi să-și plătească birurile, taxele și impozitele față de stat, să se teamă de puterea autorităților. Totuși, transformarea funcției publice din stăpânire în slujire, era primul pas spre o societate democratică. Mântuitorul punea temeliile unei societăți noi, deosebită de societățile de până atunci. Conducătorii nu mai erau numiți conducători în funcție de originile lor, ci erau aleși de popor pentru ca să-i slujească poporului. Astfel de conducători puteau fi schimbați prin legea votată de popor după o anumită perioadă. Ei se străduiau să dovedească poporului că-și merită funcția primită, că sunt incoruptibili, capabili, cinstiți, viteji, demni de încrederea poporului. Chiar taxele și impozitele puse pe umerii poporului ar fi fost stabilite cu grijă, în limita suportabilității poporului. Conducătorii s-ar fi străduit să creeze condițiile prielnice unei vieți civilizate și îmbelșugate pentru popor, pentru ca să-i câștige votul și la următoarele alegeri. Fiecare cetățean ar fi contat, așa cum fiecare vot putea să fie hotărâtor în alegerea sau respingerea unui candidat la o funcție de conducere.

Principii asemănătoare mai încercaseră să introducă atenienii în Grecia antică, dar nu dăduseră rezultate. Mai târziu, aceste principii au devenit port-drapelul societăților democratice. În ce măsură s-au respectat sau nu, asta este altă problemă. Atâta vreme cât în multe locuri trebuie să dai mită, peșcheș, bacșiș, șpagă, „partea leului” sau cum i-o mai fi zicând, atâta vreme cât funcționarul public se uită la tine, – cetățean de rând -, cu aroganță, cu superioritate, fără respect, atâta timp cât ești socotit o oaie bună de muls și de tuns, de pe care pot fi jupuite șapte piei, nu se mai poate vorbi de o societate democratică, iar principiile propovăduite de Mântuitorul sunt departe de a fi realitate. Din păcate!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*