– interviu-serial cu Motz Florin-Eduard, născut Milea –
Consemnare: 13.03.2014, orele 00:24
– Domnule Motz, tocmai am vizitat profilul de pe Facebook al doamnei Daniella Dima și am văzut-o în puținele fotografii. Arată bine…
– Arăta foarte bine, mai corect spus… M-a blagoslovit Dumnezeu cu femei frumoase, dar, la un moment dat, doar frumusețea nu mai este suficientă, cauți altceva dincolo de aspectul fizic, eu caut de vreo douăzeci de ani altceva… Iar dacă am crescut cu ea, știind-o din copilărie, aproape că nu îi mai văd frumusețea fizică și mă concentrez pe reperele spirituale, morale… Realizez că, de fapt, această prietenă m-a izolat, m-a supravegheat… Spre deosebire de mine care habar nu am avut, ea știa deja că ați publicat prima parte a articolului, a discuțiilor… Acum mă voi retrage, sunt obosit. Dacă voi mai fi în viață, vom relua interviul peste zi. Noapte bună.
Consemnare: Joi, 13.03.2014, orele 12:24
– Formidabil, domnule Tarhon, nu știu prin ce minune se mișcă atât de prompt poliția pe aici! Vă voi ține la curent, sunt pe fugă…
– Vă salut, domnule Motz, azi sunteți liber de la servici?
– Da, mi-am luat libere, de alaltăieri începând, am mult de alergat… Iată ce întrebare mi-a pus poliția acum zece minute: Nu știam că dacă dau un astfel de interviu vor exista consecințe? Ba da, i-am răspuns ofițerului, dar m-am bazat pe faptul că trăiesc în Germania, iar el m-a înștiințat că a înaintat toată tărășenia mai departe, la contrainformațiile lor. Să vedem ce va urma, pentru că e perioada de liniște de dinaintea furtunei.
– Dacă spuneți dumneavoastră… Eu nu pot decât să vă cred sau să vă suspectez că exagerați. Vroiam să vă întreb: ar fi bine să o contactez pe Facebook cerându-i prietenia, pe fosta prietenă a dumneavoastră, Daniella Dima?
– Da, dar ascundeți-i prietenia cu mine, chiar mă puteți scoate de pe lista de prieteni…
– Să îi spun că nu mai știu nimc despre dumneavoastră după primele discuții… Că ați dispărut și nu mai răspundeți pe mesagerie și la telefon.
– Vă asigur că, deși nu este inteligentă, este foarte șireată…
– Nu e nevoie să vă scot din lista de prieteni, ar însemna să nu mai putem comunica liber pe mesagerie și nu s-ar mai justifica discuția în continuare…
– Aveți dreptate, abordați-o așa cum ați spus, că nu mai știți nimic despre mine. Se va întreba, desigur, dar unde ați aflat contul ei de pe facebook și va fi suspicioasă, știe să tacă și să mintă. Să nu vă contreze cu duritate, știu cât poate și până unde merge… Am recitit interviul din ziar și puținele comentarii între care al unuia ce își zice Neluțu… Ce coincidență: așa e știut și strigat tatăl meu… Iar limbajul din comentariu e ssuspect de asemănător cu al lui. Clar că le e teamă că știu mai multe și cu detalii. Chiar acum încerc să-mi aduc aminte de ceva despre care ei știu că știu, ceva care îi doare… Ceva grav… deși pentru mine insignifiant, dar pentru ei nu… De pildă despre Radu Câmpeanu… Altminteri un mort politic, iar banca lui e o dugheană. Nu prea am fost eu atent la discuțiile purtate de către tata cu Radu Câmpeanu… Eram tânăr, dezinteresat… Au fost mai multe excursii ale lui tata la Chișinău, la Bălți… A cumpărat hârtie de la un moldovean care făcea comerț cu arme… Puteți căuta un anume Chezan pe lista de prieteni ai tatălui meu de pe rețeaua „Neogen” unde era foarte activ cu numele de user „Ion Milea”. Dar găsesc eu ceva care îi doare serios. „Neluțu” care a comentat în ziar, adică tata, v-a criticat politic, a încercat să spună că fabulați… La telefon, cei care mă amenință, chiar mi-au zis să citesc cu mare atenție interviul și comentariile… Clar că am deranjat, au intrat în panică… Ăștia de polizei-schutz, adică de la protecție, se mișcă mai greu, dar se mișcă. Aveau articolul dumneavoastră imprimat pe hărtie. Am recitit cele scrise, nu apărea nimic față de ce știam.
– Eu rămân la părerea că nu e treaba poliției germane această poveste cu intrigi de familie și concubinaj…
– E vorba despre amenințări cu moarte, domnule, și astea nu sunt vorbe, ci fapte, s-au lămurit… Se pare că poliția a prins un fir…
– Nu văd de ce ar lua în seamă amintirile unui român trăitor în Germania…
– Nu uitați că în interviu apar numele a doi cetațeni germani și transpiră unele legături cu diferitele servicii de informații… Clar că m-au studiat până în sfintele moaște.
– Dar, domnule Motz, în fond nu ați declarat nimic senzațional care să scoată la lumină vreo crimă, vreun furt al secolului, vreo lovitură de stat, vreo rețea de spionaj…
– Azi, m-am lămurit, știau totul despre mine. Foarte documentați și organizați.
– Pesemne că Daniela Dima, convocată fiind, le-a furnizat informații detaliate despre dumneavoastră.
– Domnule Romeo, vă spun sigur, ceva a deranjat în mod serios, mi-au recomandat să o evit pe această femeie.
– Are, probabil, unele legături speciale cu unele servicii… Există înțelegeri de protejare reciprocă a agenților… Eu zic să continuați cu povestirile și eu cu publicarea lor. Ar fi bine dacă vor avea vreun efect.
– Mi-au dat acces prioritar la numărul lor de urgență, 110, similarul lui 112 din România.
– Înseamnă că au luat în serios sesizările, amenințările…
– Iar azi, incredibil: Daniela m-a sunat azi și mi-a spus că ma iubește, că îi pare rău și ar vrea să fim iar împreună…
– Dar pentru mine este ciudat că nu m-a deranjat nimeni cu nici o întrebare sau amenințare, fac presă de mai multă vreme, am primit amenințări pentru lucruri mult mai inocente, telefonul, adresa de mail, adresa de mail a ziarului și toate datele mele de contact fiind publice.
– Polițiștii mi-au spus să îmi fie frică de liniște. Să fiu cu băgare de seamă cu femeia… Aș trage-o de limbă la telefon, de unde pănă unde am eu emblemă de pedofil…
– Întâlniți-vă cu ea într-un loc public, spuneați că are să vă dea bani, este un motiv pentru o întâlnire, dar nu o primiți în noua locație unde v-a pus sub protecție poliția.
– I-am spus că încă sper să îmi dezvăluie într-o zi cine a fost cu scenariul defăimării mele. Dar a întors-o și mi-a spus că a ea a inventat totul, ca să mă necajească, dar că îi pare rău. Și că o să fiu contactat zilele următoare de cineva important și să am grijă să spun tot ce am de gând să dau în presă. Cel care m-a amenințat cu moartea m-a întrebat dacă m-am gândit la consecințe… Iar Daniela a precizat că o să mă contacteze cineva mare, dar nu de la poliție…
– Dar dumneavostă, domnule Motz, chiar știți și alte secrete, persoane și afaceri decât cele auzite de la tatăl dumneavoastră? Ați auzit lucruri importante de la acei oameni despre care vorbiți fără a pomeni până acum fapte concrete, compromițătoare?
– Vă dați seama că știu ceva care îi poate compromite total, ceva care lor e scapă…
– Vă referiți la presupusele legături cu unele servicii secrete și agenturi…? Probabil se tem că știți ceva concret și grav.
– Acum îmi vine în minte faptul că un prieten al tatei are un bordel în Frankfurt… Dar vă întreb în paranteză: Radu Câmpeanu mai joacă vreun rol politic în România?
– De decor doar… Este perceput drept un trădător, un om vândut regimului securistic al lui Iliescu, infiltrat în unele structuri.
– Ei bine, a avut cândva o întâlnire de taină cu tata, întâlnire la care am fost martor. Cât am fost și eu în încăpere nu s-a vorbit decât despre înfiintarea unei filiale a băncii lui Câmpeanu… Nu părea nimic anormal și ilegal. Păreau a fi amici, parteneri de afaceri…
Lasă un răspuns