Îngerii Victoriței Duțu și rigoarea matematică a culorii…

Victoriţa Duţu este cunoscută iubitorilor de artă prin cărţile şi tablourile ce îi poartă semnătura. În centrul creaţiilor sale se află, întotdeauna, bine conturate, o imagine şi o idee. “Fără acestea două, spune Victoriţa Duţu, creaţiile mele nu se susţin, e ca la matematică, tot ce fac are la baza rigoarea matematică. Iar în pictură e la fel, dacă o pictură de-a mea nu are idee şi nu transmite ceva, nu pot să pictez. E ca o demonstraţie lăuntrică a unui ceva pe care eu îl caut şi acel ceva nu poate fi decât frumos, întoarcerea la sacralitate, la templu, la veşnicie, la ordinea lui Dumnezeu, dacă lipsesc acestea, mă plictisesc.”

De altfel, despre pictură, Victoriţa Duţu afirmă: „Consider că mergem prea repede şi nu mai avem timp să privim cerul, care se oglindeşte pe umerii noştri. Pictoriţa din mine consideră că trebuie să picteze şi să arate oamenilor ce face, invitându-i printr-un gest: să te priveşti în inima şi apoi să faci această rotire, către umărul stâng unde este aşezată lumina cerului şi apoi către cer, iar pictura să devină zbor ca şi rugăciunea, ca şi visul, ca şi puterea şi forţa vieţii. Prin această întoarcere ochii devin curaţi şi poţi să vezi Adevărul, Calea şi Viaţă.”

Victorița Duțu este fascinată de doi pictori. Chiar până la obsesie! Fra Angelico şi Rubliov… dar şi de Părintele Arsenie Boca, „părintele nostru”, cum îl defineşte artista căci „îngerii zugrăviţi de aceştia sunt ulutori, ating veşnicia”. Pictând îngerii, artista se gândeşte la omul nostru de astăzi, cât de curat şi de frumos trebuie să fie el şi cât de frumos trebuie să îşi ducă viaţa, că să stea ancorat în lumina lui Dumnezeu, care înseamnă viaţă.

Pentru ea, îngerii reprezintă puritatea şi forţa înţelegerii şi cunoaşterii. De altfel, se destăinuie artista: „Nu pot să fac o distincţie între pictură şi poezie, între matematică şi filosofie, între teologie şi frumuseţe pentru că toate sunt prezente în mine. Eu cred că sensul existenţei noastre este frumuseţea, este acea frumuseţe pe care Dumnezeu a creat-o şi noi suntem chemaţi să o trăim. Suntem creaţi de El prin frumuseţe pentru că Dumnezu este nespus de frumos. Dacă în lumea exterioară lucrurile sunt separate, vedem o distincţie clară între matematică şi filosofie, între algebră şi geometrie, între cuvânt şi culoare, între imagine şi o ecuaţie la mine e altfel”. Este motivul pentru care toate picturile artistei reflectă emoţii şi trăiri ce transced cuvintele poetice, abundând de figuri angelice, lucrări în care imaginile şi cuvintele se împletesc pentru a contura acea căutare pe care pictoriţa îngerilor o definește ca nevoia ei „de a şti şi de a cunoaşte”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*