În timp ce Antonescu încerca să eradicheze racilele trecutului prin mijloace legale, germanii îl împiedicau în eforturile sale, oferind protecţie celor aflaţi de multă vreme în serviciul lor plătit. Anturajul lui Carol a fost ţinta principală a lui Antonescu – Mihail Manoilescu, care, după cum nota Fabricius la Berlin, a fost contestat de Antonescu, datorită unor pretinse maşinaţiuni din trecut. Dar, potrivit aceleiaşi surse, „colegul meu italian şi cu mine ţinem neapărat să-l menţinem pe Manoilescu, semnatar al Diktatului de la Viena, în cabinet, până se va aplica Arbitrajul”. Cu asigurarea că, după aplicarea arbitrajului, lui Manoilescu i se va retrage sprijinul german, Antonescu a încuviinţat.
Nicolae Malaxa, susţinător financiar al Gărzii de Fier, câştigase sprijin german, prin încheierea unui număr de contracte cu firmele de armament Krupp şi I. G. Farben. Când relaţiile dintre Antonescu şi Gardă au ajuns într-un punct crucial, Antonescu a încercat să-l aducă pe Malaxa în faţa poliţiei, dar a fost împiedicat de Wehrmacht. Maiorul Troitsch, de la Misiunea Militară Germană, l-a informat pe Fabricius că primise ordin “să se îngrijească ca Uzinele Malaxa să funcţioneze în continuare, iar Malaxa să nu păţească nimic. Întrebarea mea [a lui Fabricius] dacă o posibilă îndepărtare a lui Malaxa din poziţia lui de forţă economică ar avea ca rezultat o intervenţie militară, a primit un răspuns afirmativ”.
Grupul Etnic German, atitudinea liderilor şi acţiunile lui, au impietat asupra relaţiilor româno-germane, în condiţiile în care acesta se situa net de partea N.S.D.A.P. Reichul acorda o atenţie specială germanilor din afara graniţelor. Politica “Drang nach Osten” făcea din România un obiectiv de primă importanţă pentru liderii de la Berlin, care au urmărit o organizare atentă a minorităţii germane, în scopul folosirii acesteia ca o pârghie pentru reorientarea politică a României. La începutul anului 1939 s-a creat “Comunitatea germană din România” (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumänien), condusă de Arthur Konrady, coordonată şi sprijinită financiar de secţiunea N.S.D.A.P. din România. Despre acesta, ataşatul de legaţie Rolf Pusch relata: “născut în Rusia, nu-i lipseau caracterul imprevizibil, brutalitatea şi setea de putere a unui slav”.
După cedarea Transilvaniei în vara anului 1940, pentru a proteja minoritatea germană, Ribbentrop a avut grijă să-l oblige pe Mihail Manoilescu să semneze, la 30 august 1940, un “Protocol privitor la grupul etnic german din România”, prin care “Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţiuni de egalitate pe cei care aparţin grupului etnic german din România cu populaţiunea etnică românească şi de a dezvolta, şi de aici înainte, poziţiunea grupului etnic german din România, în spiritul hotărârilor de la Alba Iulia, pentru conservarea naţionalităţii germane”.
La 20 noiembrie 1940 a fost semnat Decretul-Lege nr. 3884, prin care se constituia Grupul Etnic German din România. Lider al organizaţiei a fost desemnat Andreas Schmmidt, ginerele şefului Biroului Principal al S.S., Obergruppenführerul Gottlob Berger. Acesta a avut o atitudine arogantă faţă de şeful Statului Român, neţinând cont “nici de ordinele statului, nici de indicaţiile Legaţiei”.
Lasă un răspuns