Deși de o altă natură, popularitatea lui Victor Ponta are consistența celei cu care ne agasează Bianca Drăgușanu; are doar întindere, nu și adâncime. Înclinația românului de condiție socială medie către provizorat și platitudine, probată în ceea ce proiectează și împlinește, se exprimă categoric în mai toate sondajele de opinie și acest lucru este de luat în seamă dacă avem în vedere ponderea acestui segment de populație în structura electoratului. Social-democrația lui Victor Ponta tocmai acestui segment se adresează cu toate șansele credibilității. Și așa se face că acest segment nu a dat importanța cuvenită plagiatului din teza de doctorat, nici ofensivei împotriva ordinii și instituțiilor statului din vara lui 2012, nici sustragerii de la întâlnirea cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA când a venit la București, nici „coincidenței” cu plecarea lui din țară în „marțea neagră” când Parlamentul a executat o misiune legislativă care a eșuat din fericire.
Și, tot așa, Victor Ponta s-a nimerit să nu fie în țară când iredentiștii unguri agitau drapelele autonomiei la Tg. Mureș și la Odorhei. Concesiv, același electorat îi iartă lui Ponta tăcerea din zilele când rușii lui Putin băteau pas de front prin Crimeea și zăngăneau Kalașnikovurile în Transnistria, dar îl aplaudă când își flutură spada de mucava spre Palatul Cotroceni. Că premierul este el însuși o victimă a propriilor consilieri este tot mai evident din moment ce se folosesc doar de râvna lui în obiective strict electorale și mai puțin în cele executive.
Obișnuit cu trebuințe ale conservării, același segment electoral are încredere în instituții de proximitate: primării – 42,1 la sută; consilii județene – 32,1 la sută; guvern – 30,6 la sută. Încrederea în Curtea Constituțională a scăzut însă la 28,7 la sută (de la 31,6 la sută în februarie). A scăzut încrederea și în Parlament de la 21 la sută la 19,5 la sută, iar în partidele politice de la 13,2 la sută la 11,7 la sută. Românii cred în schimb cu consecvență dintr-o mai veche frustrare în Armată (65 la sută), Jandarmerie (59 la sută), Poliție (47 la sută), DNA 45,3 la sută. Popor predilect pașnic, românii se țin aproape de Biserică (62,3 la sută) cu majoritate ortodoxă. Cifrele de mai sus îi îndreptățesc pe cei mai mulți români să rămână un popor cu opțiuni predilect de stânga. De aceea ei ar vota în procent de 40,4 la sută cu Alianța PSD – PC – UNPR, și mai puțin cu PNL (17,6 la sută), PDL (13,7 la sută), PMP (9,1 la sută) etc. Că sondajele sunt prilejuri de manipulare fățișă a opiniei publice, ne-o confirmă și cifrele care vizau vinovăția pentru ruperea USL: mai vinovat Crin Antonescu decât Victor Ponta (respectiv 23,4 la sută și 17,1 la sută). Ba nu mai spun că unii l-au găsit de vină în această chestiune pe Traian Băsescu (7,7 la sută). Așadar nu este de mirare că, potrivit altui sondaj, 42 la sută ar vota cu actuala majoritate parlamentară, numai 14 la sută ar vota cu PNL și doar zece la sută cu PDL. Și tot același eșantion al electoratului l-a indicat pe Victor Ponta ca preferat în cursa pentru prezidențiale, cu un procent de încredere de 31 la sută. Și la o distanță considerabilă, deci destul de lejeră pentru Ponta, vin din urmă Mihai Răzvan Ungureanu și Crin Antonescu (12 la sută).
În cultura politică a eșantionului despre care vorbim, chiar și Traian Băsescu ar avea șansele lui, deși este știut că acesta nu mai poate candida la un al treilea amandat. Dacă ne gândim că peste 2,5 milioane de români lucrează cu forme legale în afara țării, dar mai ales dacă ne gândim la nivelul de cultură politică al acestora, judecând după opțiunile de dreapta exprimate cu alte prilejuri, în țară răspund chestionarelor cei mai mulți pensionari (52 la sută din populație), agricultori, populație rurală (46 la sută), populație neocupată (circa 40 la sută în 2013), ușor influențabilă la speranța unui loc de muncă, din care aproximativ 23 la sută o reprezintă tineri cu vârste între 15 și 24 de ani. Cifrele sunt peste ținta națională estimată.
Prezentarea acestor procente în sondaje este o simplă manipulare a marketingului politic în care cred fără îndoială tot aceia care au și furnizat răspunsurile, în ciuda comentariilor politice competente ale analiștilor. Totodată, cifrele sunt o amenințare privind liberul exercițiu electoral al alegătorului constrâns se exprimă doar din perspectiva intereselor personale și nu a intereselor naționale. Programele politice electorale ale partidelor formulează în consecință deziderate pragmatice mai mult în planul nevoilor personale ale alegătorilor și mai puțin în planul politicilor sociale de stat pe termen lung. E drept că partidele de dreapta folosesc aceste argumente în campaniile lor, însă structura demografică a electoratului nostru din țară nu promovează decât pașii mărunți, adesea șovăielnici și în salturi ai stângii care nici așa nu se onorează cu locuri de muncă, cu programe naționale în sprijinul persoanelor singure, de integrare a tinerilor din centrele de plasament, cu reforme concrete în sănătate, în învățământ, în asistența socială etc.
pseudo-dreapta reprezentata de PDL,MRU a sucombat- nicaieri in lume un stat nu trimite politia,platita din bani publici sa controleze daca angajatii bolnavi ai unei firme private este acasa!si daca a iesit sa-si ia paine!?