– interviu-serial cu Motz Florin-Eduard, născut Milea –
(după o zi de la publicarea părții a doua a interviului)
– Buna ziua, domnule Romeo Tarhon. Trebuie să vă mărturisesc: chiar am început să am probleme… Așa cum v-am relatat ieri, când a trebuit să întrerup discuția la sosirea poliției, nu este în regulă…
– Nu era la fel și înainte de interviu? Nu erați amenințat la telefon? Mă refer la acele amenințări care par serioase. Înainte de interviu nu erați amenințat prin telefon?
– Aș spune că… da, dar le-aș numi doar intimidări… V-am povestit despre acea, nici nu știu cum să o calific, prietenă, concubină… Mă rog, Daniela. Miercuri am de terminat o treabă începută cu cineva de la Verfassungsschutz… Acesta este un fel de serviciu de contraspionaj german. Vă voi ține la curent, alaltăieri le-am spus mai multe, acolo la ei la birou, trebuia…
– Oricum, nu uitați să ducem mai departe dezvăluirile, amintirile, discuțiile noastre. Iar dacă nu reușim mereu să intrăm în contact aici, dumneavoastră trebuie doar să scrieți ceea ce vă amintiți și considerați interesant, eu voi găsi consemnările și le voi prelua.
– Da, am înțeles, timp să am și… să fiu lăsat în pace, să nu mi se întâmple ceva… Da, e sigur acum… Toate mi se trag de la discuțiile cudumneavoastră și de când ați început să publicați interviul. Se pare că am dat o lovitură sub centură cuiva important. Deși, vedeți și dumneavoastră, încă nu am spus ceva ieșit din comun, nici nu am început, practic, să fac adevăratele dezvăluiri, sper că mă înțelegeți, trebuie să cântăresc bine situația, știu că las impresia că spun ambiguități, dar chiar și simpla trecere în revistă a unor afaceri și combinații de clan și confiscare a României ar însemna deschiderea cutiei Pandorei. Sunt supravegheat de multă vreme, iar în ultimii trei ani, culmea, am fost monitorizat chiar din intimitatea mea, din casa mea, de către prietena mea din copilărie. De la persoana din Verfassungsschutz am aflat unele lucururi interesante care se leagă… Îmi cer scuze, va trebui să ne oprim aici azi, în jumătate de oră trebuie să fiu din nou la poliție. Dacă la sfârșitul săptămânii nu vă caut, înseamnă că am pățit-o… Și puteți scrie și asta. Uitați, vă dau numărul meu de telefon, și dacă Vineri telefonul sună „ocupat”, ori este linia închisă, înseamna că nu mai sunt în viață. M-a chemat cineva la o întâlnire… A zis că mâine, ori poimăine, avem de discutat… Este vorba despre Daniela, care lucrează pentru „ei”… Am primit confirmarea. De altfel, azi, tocmai azi, m-a sunat chiar ea, Daniela, fosta iubită, și mi-a spus că eu nu mai am familie… În sensul că… mi-am luat adio de la familia din partea mamei. De parcă înainte de toate asta aș mai fi avut familie… Și m-a mai zis că sunt pedofil și homosexual… A pomenit ceva și de tata… Mă rog, vă asigur că nu sunt pedofil și homosexual, dar știu că vor încerca să mă discrediteze, să mă terfelească, abia de acum. Deja m-au izolat. Se mișcă rapid…
– Domnule Motz, într-adevăr, nu ați scos la lumină lucruri care să deramjeze multe funduri. Ori nu știți prea multe, ori vă feriți să spuneți mai mult, ceea ce înseamnîă că tactica lor cu intimidarea și amenințările are efect. Logica îmi spune că, oricum, cei vizați își imaginează că știți mult mai multe, că v-a pasionat să culegeți informații, că poate și dumneavoastră suntți un agnet, dar din partea altei tabere și servicii. Sper să fie doar o mică spaimă a dumneavoastră, fiindcă nu văd de ce v-ar izola și… elimina, așa cum afirmați. Este, se pare, doar un joc în care am intrat și eu, dar… sunt vaccinat jurnalistic.
– Ceea ce v-am povestit până acum se știa sub formă de bârfe, zvonistică de intoxicare și can-can-uri de clan și familie, un surogat pentru presă… Fără ca cineva să precizeze cine de la cine a aflat. Fiecare se ferea de ceilalți. Tata, cum v-am spus, este mai liber la vorbă, când bea… Despre prieteni și familie ce să spun, nu mai aveam nici așa. Izolarea a funcționat din ce în ce mai eficient. De pildă, până nici aici, pe Facebook, nu mai am legături cu prieteni sau vreo rudă. Mă refer mai ales la rude din partea mamei… Ei bine, tipa despre care v-am tot vorbit și care m-a rugat să ne vedem neapărat, mi-a confirmat că știe cam totul despre mine, dar vă asigur, nici ea nu știe cât știu eu… Deși am trăit sub același acoperiș o perioadă…
– Vă referiți la Daniela, doamna dubioasă care a stat cu dumneavoastră și a plecat recent fără motive aparente după ce i-ați spus că m-ați contactat și că v-ați hotărât să faceți unele dezvăluiri…? Spuneți că a reapărut… Că v-a dat telefon, că v-a dat întâlnire…
– Exact, despre ea a vorba. Dar vă asigur, nu e prea deșteaptă… I-am spus să nu mai dea telefoane familiei din partea mamei, iar ea mi-a răspuns: „Care familie? Tu nu mai ai familie…” Mâine trebuie să ajung iar la Verfassungschutz , serviciul ăla de contrainformații, în legătură cu depistarea telefonului de pe care sună cel care mă amenință, polițiștii au spus că îi depășește. Până la ora asta am stat la poliție… Stați să vă lămuresc, sunt puțin precipitat, poate nu ați înțeles. Ei bine, Daniela m-a sunat, cum vă spuneam, și m-a chemat la o întâlnire. Are să-mi dea niște bani, acesta este pretextul.
– Și vă temeți să vă duceți, să nu aveți surprize neplăcute, după acele amenințări și legăturile ei pe care le bănuiți…?
– Da, așa este, și poliția, din păcate, nu poate face prea multe.
– În general, în toate statele, poliția are puteri limitate. Ați dovedit cu probe că vă este viața amenințată, sau doar ați făcut doar o plângere?
– Cu probe, m-au luat în serios, s-au convins. Am sperat că pot organiza un flagrant cu politia…
– Flagrant? Nu înțeleg, pentru ce flagrant? Nu mă prea pricep, dar asta se practică la prinderea hoților, a corupților, a criminalilor…
– Stați să vedeți, că și aici, în Germania, sistemul funcționează greoi și e multă birocrație. De abia azi a ieșit lista SMS-urile pe hârtie, trebuie dusă la un traducător autorizat.
– Domnule Eduard, dar, din câte știu, amenințările prin telefon, fie vocal, fie scrise prin mesaje, reprezintă ceva banal, uzual…
– Da, în general așa este. Doar că și Daniela, printr-un SMS, mi-a scris că voi primi o „vizită” care mă va distruge. Nu mi-a spus direct că mă omoară. Dar mi-au spus acest lucru, la telefon, cel sau cei care mă amenință foarte vocal și își schimonosesc vocea. Azi, Daniela, s-a scăpat afirmând caustic faptul că eu, gata, nu mai am familie… Am vorbit cu ea foarte vag, până să plece de la mine, despre cei din familia mea din partea mamei. Mâine voi merge la poliție din nou, apoi mă voi întânlni cu ea, fie ce-o fi, om vedea ce se va întâmpla… Dacă voi păți ceva, dumneavoastră dețineți unele probe prin aceste mărturisiri.
– Desigur, voi avea grijă să apară în ziar fiecare cuvânt, dar sunt sigur că nu veți păți nimic, probabil vă întâlniți într-un loc public.
– Da, așa trebuie. Dar, știți și dumneavoastră, nu există nici un loc sigur când e vorba despre profesioniști. Este dubios și faptul că Daniela, după ce m-a părăsit recent, nu mai dă semne că pleacă din Germania…
– Ce să zic… E dreptul ei să stea unde are permisiune și… misiune, dacă este, cu adevărat, în exercițiul funcțiunii…
– Se comportă straniu. Mi-a zis tot timpul că nu îi place și nu îi priește aici, că preferă viața în țările calde… A tot încercat să mă ademenească să merg cu ea în Quatar în cei trei ani cât am fost concubini. Ați reținut că, imediat după ce am început noi discuțiile pentru interviu, m-a părăsit, a părăsit domiciuliul comun…
– Iar acum vrea să vă întâlniți… Eu cred că vrea să se destăinuie, va pleca la arabii ei, dar vrea să se spovedească înainte de plecarea defintivă.
– Dar să știți că și ea primea tot mai des mail-uri care o făceau irascibilă, agitată, de parcă nu se simțea în siguranță. Iar după ce ați publicat prima parte a interviului m-a făcut pedofil și homosexual, printre altele. Eu nici nu am avut habar că ați publicat deja prima parte, ocupat fiind, discutând pe fugă și lipsind câteva zile de aici, de pe mesagerie… Dar ea știa…
– Am înțeles, dar, așa cum mi-ați mai spus și am constatat și eu și cititorii, destăinuirile dumneavoastră nu puteau crea efecte, nu ați divulgat lucruri concrete, nu ați dat informații noi, cu detalii… Ceea ce mi-ați spus, de altfel vag, sunt lucruri despre care însăși fiica lui Felix, Carmen Voiculescu, a vorbit într-un interviu în presă, depănând istorisiri de genul celor punctate de către dumneavoastră.
– Înțeleg și… vă asigur că e și asta o tactică de contracarare în caz că ar răsufla lucruri mai grave, ca să pară speculații, fabulații… Doar că nu știu mulți despre Dobre-Sima, Enciuleasca și restul… Nu îmi iese din minte, legat de fosta concubină: trăiam de trei ani cu ea, așadar, și, tam-nesam, deodată, am devenit pedofil…
– De ce pedofil? De ce nu traficant de droguri sau terorist…? V-a afectat emoțional, acuzația ei…
– Ba chiar m-a pus pe gânduri, să nu mi se însceneze vreo mizerie de genul ăsta… Nu am nici cea mai mică tendință de acest gen, de tentație, nici măcar curiozitatea de a viziona vreun film de acest gen, m-ar oripila. Și m-a făcut și homosexual, dar asta nu ar fi așa grav în ziua de azi, doar că o spune ea, cu care am trăit ca doi oameni normali trei ani…
– Scuzați-mă, astfel de acuzații sunt prostioare… A acuza pe cineva de practici pedofile, dacă nu există probe, victime, înregistrări, nu este decât o făcătură, o calomnie ordinară.
– Știu, dar să mi se fabrice probe nu e greu, doar că trebuie să se și potrivească, să existe un sâmbure de adevăr.
– Cred că este mai ușor, repet, să fie plasete droguri la o anumită adresă sau în bagajele cuiva decât să i se fabrice „probe” de pedofilie unui bărbat normal, heterosexual, fără apucături și care a trăit câțiva ani cu femeia care îl acuză la comandă, sau din răzbunare.
– După vreo trei zile de la primele noastre discuții pentru interviu, când am ajuns acasă, Daniela era foarte nervoasă și tot căuta ceartă… Mă tot provoca la scandal… Și atunci m-a jignit prima dată acuzându-mă că sunt un pedofil… Am crezut că e o glumă, că se referă la ea, în glumă, ca și cum ar fi fost o puștoaică… Iar de atunci nu mă mai scoate din „pedo”… Cred că exersează, i se prezintă acest scenariu, ca să se obișnuiască mentalul ei cu ordinele primite… Da, m-am gândit și la droguri, cât de ușor ar fi fost să mi se însceneze așa ceva. Doar că, așa cum v-am spus, pentru a fi sub protecție, poliția a hotărât să mă mut și acum sunt la altă adresă… Acolo, în casă la mine, între timp, nu am mai intrat decât însoțit de martori credibili, am trecut să mai iau unele lucruri și corespondența…
– Înțeleg și chiar iau în serios situația dumneavoastră. În continuare v-aș ruga să vă concentrați pe amintiri credibile și pe dezvăluiri…
Lasă un răspuns