UDMR – o afacere de milioane de euro anual din fonduri publice!

La cât se ridică valoarea fondurilor publice pe care le încasează UDMR? Care este baza legală de finanțare a UDMR din fonduri publice? În cele ce urmează vă propun o analiză despre o afacere de milioane de euro anual din fonduri publice. O afacere care se derulează pe banii românilor și cu acordul întregii clase politice.

Motto: ”UDMR nu este un partid politic, ci o organizaţie care reprezintă o comunitate etnică în România. Noi întotdeauna am spus că UDMRtrebuie tratată altfel decât un partid politic…”, Tamas Sandor, președinte UDMR Covasna și președinte al Consiliului Județean Covasna, februarie 2014

UDMR nu este un partid politic, ci un ONG al comunităţii maghiare şi are dreptul să-şi arboreze propriul drapel. Nu vom arbora drapelul României pe sediul organizaţiei, totul va rămâne ca şi până acum”, Borboly Csaba, președinte UDMR Ciuc și președinte al Consiliului Județean Harghita, ianuarie 2009

România este singura țară din Uniunea Europeană care a permis, în mod legal, constituirea unor formațiuni politice pe criterii etnice. Înființării Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), în decembrie 1989, i-au urmat înființarea Partidului Civic Maghiar (PCM), în ianuarie 2008, și a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) în septembrie 2011. Unicul scop al acestor trei formațiuni politice constituite pe criterii etnice este acela al obținerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc constituit din județele Covasna, Harghita și o parte a județului Mureș. Extremiștii radicali și extremiștii moderați sunt pe aceeași undă atunci când vine vorba de autonomie. Cei moderați acționează din Parlamentul României, Guvern și alte instituții publice, cei radicali acționează la nivel local în cele trei județe.

Dintre cele trei formațiuni politice maghiare, doar UDMR este cea care primește anual finanțare de la bugetul de stat. Dacă până în 2009, UDMR era finanțată atât ca partid politic, în baza Legii nr. 27/1996 a partidelor politice precum și a altor legi care reglementează activitatea partidelor politice, dar și ca organizație non-guvernamentală (ONG) a comunității maghiare din România, din anul 2009 UDMR este finanțată exclusiv ca ONG reprezentativ al comunității maghiare din România.

Finanțarea UDMR din fonduri publice în perioada anilor 2000-2007

În perioada anilor 2000-2007, UDMR a fost finanțată din bugetul Secretariatului General al Guvernului României în baza Legii nr. 27/1996 a partidelor politice, Legii nr. 43/2003 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale și a OUG nr. 8/2007 pentru modificarea art. IV din OUG nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și a art. 9^2 alin. 1 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și defășurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Potrivit adresei nr. 15C/232/rp/20.11.2008 a Secretariatului General al Guvernului, sumele încasate anual de UDMR, ca partid politic, din bugetul Guvernului României au fost următoarele: 389.784 lei – anul 2000; 616.938 lei – anul 2001; 746.944 lei – anul 2002;  746.944 lei – anul 2003; 746.944 lei – anul 2004; 729.480 lei – anul 2005; 729.481 lei – anul 2006; 729.481 lei – anul 2007. În aceeași perioadă, UDMR încasează milioane de lei anual din bugetul Secretariatului General al Guvernului României prin intermediul unei fundații pe care o controlează. Astel, potrivit adresei nr. 15C/33/rp/19.03.2014, Fundația Communitas a încasat următoarele sume de bani din fonduri publice: 1.726.030 lei – anul 2003; 5.000.000 lei – anul 2004 (an electoral); 5.852.000 lei – anul 2005; 8.020.000 lei – anul 2006; 10.770.000 lei – anul 2007.

În ciuda sumelor colosale pe care le-a încasat în fiecare an și în ciuda faptului că sumele au fost alocate unor cetățeni români de etnie maghiară, Fundația Communitas are o pagină de internet exclusiv în limba maghiară.

Finanțarea UDMR din fonduri publice în perioada anilor 2008-2014

În anul 2008, UDMR este finanțată în baza Legii nr. 27/1996 a partidelor politice însă sursa finanțării este schimbată. În temeiul Legii nr. 334/2006, începând cu anul 2008 finanțarea partidelor politice se face din bugetul public al Autorității Electorale Permanente. UDMR a încasat ca partid politic suma de 512.421 lei în anul 2008 și suma de 80.122 lei în anul 2009. Din luna martie 2009 UDMR nu mai este finanțată din fonduri publice în baza legii partidelor politice. La fel și în 2010, UDMR nu mai figurează ca încasând bani în baza legii partidelor politice.

În aceeași perioadă, UDMR încasează milioane de lei anual din bugetul Secretariatului General al Guvernului României prin intermediul Fundației Communitas pe care o controlează. Astel, potrivit adresei nr. 15C/33/rp/19.03.2014, Fundația Communitas  a încasat următoarele sume de bani din fonduri publice: 14.250.000 lei în anul 2008 și 2.110.000 lei în anul 2009. În perioada anilor 2010-2014 Fundația Communitas nu mai este finanțară din bugetul Secretariatului General al Guvernului României. Potrivit adresei nr. 15C/28/rp/05.03.2014 a Secretariatului General al Guvernului, UDMR a încasat în 2009 suma de 13.072.660 lei direct din bugetul Guvernului României ca și ONG al comunității maghiare din România. În total, în 2009, UDMR a încasat peste 15 milioane de lei din bugetul Guvernului României.

Începând cu anul 2009 UDMR este finanțată direct de la bugetul Guvernului României în baza statutului său de ONG al comunității maghiare din România. Sumele încasate de UDMR în perioada anilor 2009-2014 sunt colosale, ajugând la aproape 21 de milioane de lei în 2010 și la peste 18,5 milioane de lei în 2014.

Nu sunt bani pentru școli și spitale, pentru UDMR, da!

Documentele arată faptul că UDMR a început în anul 2000 cu o finanțare din fonduri publice în cuantum de 389.000 de lei și a ajuns la aproape 21 de milioane de lei în anul 2010. Cifrele sunt de-a dreptul stupefiante: finanțarea din fonduri publice a UDMR a crescut de 53 de ori în ultimii 14 ani. Asta în condițiile în care numărul maghiarilor din România nu a crescut în toți acești ani, ci a scăzut constant.

Extremiștii moderați din UDMR sunt probabil sectorul cu creșterea cea mai spectaculoasă atunci când vine vorba de alocări bugetare. În timp ce România închide spitale și școli din lipsa fondurilor, alocările bugetale pentru UDMR au explodat, ajungând la aproape 21 de milioane de lei în 2010 și la peste 18 milioane de lei în 2014. La aceste sume putem adăuga și cele 7,3 milioane de lei cheltuite exclusiv pe monumentele comunității maghiare din județele Covasna și Harghita de către președintele UDMR Kelemen Hunor în perioada primului său mandat în fruntea Ministerului Culturii, în perioada anilor 2009-2011.

Întrebări ce așteptă un răspuns…

Se naște astfel o întrebare legitimă: de ce nu mai este finanțată UDMR în temeiul legii partidelor poitice? O explicație imediată ar fi aceea că UDMR poate încasa sume mult mai mari din fonduri publice dacă este finanțată ca ONG și nu ca partid politic. Stoparea finanțării UDMR în baza legii partidelor politice înseamnă automat și faptul că UDMR nu este un partid politic. Se naște atunci o a doua întrebare legitimă: ce caută UDMR în Parlamentul României și în Guvernul României de vreme ce nu este partid politic? La această întrebare trebuie să răspundă cei care au beneficiat de pe urma finanțării unei organizații extremiste maghiare, fie că este vorba de Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal sau Partidul Democrat Liberal.

2 răspunsuri la “UDMR – o afacere de milioane de euro anual din fonduri publice!”

  1. Istvan Nagy spune:

    Daca ar fi prezentata incasarile tuturor partidelor politice,guvernamentale sau non guvernamentale.am putea face comparatia unde este cea mai mare hotie si care este legala si care este nelegala.De fapt in articol peste tot se poate urmarii: in baza legi nr…. OUG nr…..Unde este ilegalitate daca toate sint sustinute de cite o lege sau OUG?

    • Cezar Adonis Mihalache spune:

      Cautați în arhiva ziarului. Au fost prezentate aceste opisuri! Faceți însă diferența între partidele înregistrate în mod legal la tribunal și mișcările neînregistrare dar care beneficiază în mod abuziv de drepturile pe legea partidelor. Tot Binele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*