Douăzeci și una de trepte spre rai…

Părintele Protopop Gheorghe Colțea este cunoscut iubitorilor de credință autentică și de înaltă spiritualitate prin cuvintele sale de o vibrație duhovnicească profundă și veritabila sa credință, transmise nouă și prin emisiunile Radio și TV Trinitas ale Patriarhiei Române, difuzate în ultimii ani. Nu există suflet creștin românesc, iubitor de frumos și de viață spirituală, care, cunoscându-l, auzindu-l sau văzându-l, pe drum sau la locul său de muncă, în mașină sau în fața ecranului de televizor, să nu fi fost mișcat de cuvintele pline de sensibilitate, credință, iubire și dăruire ale sale, izvorâte din preaplinul unei inimi bogate în experiențe și sensibile în a le împărtăși și altora, spre descoperirea adevăratei căi spre desăvârșire și prin împreună călătorie pe „poteci” de credință.

O astfel de cunoaștere a sufletului său larg, în care Dumnezeu și aproapele ocupă locuri privilegiate, ne oferă lucrarea sa Poteci de lumină. Douăzeci și una de trepte spre rai. Gânduri rostite, publicată la Editura Andreiana, a Mitropoliei Ardealului, în anul 2013.

Volumul cu dialoguri ale Părintelui Protopop Gheorge Colţea, din cadrul unor emisiuni şi interviuri de la Radio Trinitas, realizate, majoritatea, de către Părintele Cătălin Dumitrean de la Sibiu, adună, în cele, peste 374 de pagini, multe dintre „Gândurile rostite“ de către Părintele pe calea undelor.

Prefața Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ce deschide volumul, arată prețuirea pe care i-o acordă Înaltpreasfinția Sa Părintelui Protopop Gheorghe Colțea, nu doar pentru calitățile sale administrative, de preot și protopop de reală și înaltă vocație sacerdotală și profesională, ci și pentru calităţile sale omeneşti. Din bogatasa experiență de viață duhovnicească fiecare avem ce învăța.

Distinsul Arhipăstor al Ardealului Şagunian ne dezvăluie faptul că prezentul volum constituie „un alt mod al Preacucerniciei Sale de a veni spre cei care îl cunosc sau spre cei care încă nu-l cunosc deplin, prin dialoguri care au devenit carte” (p. 6), autorul „făcându-se el însuși «treaptă» și «scară», prin chipul întreitei sale slujiri: la altarul parohiei sale din Moeciu de Jos, la «altarul» administrației bisericești, ca protopop de Bran-Zărnești, și, nu în ultimul rând, la «altarul» propriei sale familii” (p. 7-8).

Volumul debutează cu o „Însemnare biografică”, un autentic portret în cuvinte, în care Părintele Gheorghe Colţea își mărturisește unele din momentele și evenimentele capitale ale vieții și formării sale umane, teologice și spirituale. Din paginile acestui capitol se remarcă dragostea și recunoștința pe care o poartă părinților săi trupești, precum și părinților săi spirituali, între care strălucesc învățătorii și profesorii săi din școală, din Seminar și Facultate, și, în mod deosebit, Ierarhul său. În fiecare din momentele importante și formative ale vieții sale Părintele a căutat să regăsească pașii lui Dumnezeu în lume și în sufletul său (p. 15).

După această prezentare de suflet este inserat un Prolog, în care este descrisă ideea constituirii acestui volum, prin publicarea interviurilor realizate și din meditațiile asupra unor texte și evenimente capitale din istoria mântuirii neamului omenesc, intenția sa fiind de a prezenta experiențele și sentimentele sale, capabile să îmbunătățească viața morală a cititorului, „într-un limbaj accesibil mulțimilor de oameni care nu au studiat teologia sau filosofia” (p. 25). Note dominante sunt sinceritatea, fidelitatea și continuitatea față de textul biblic și gândirea Sfinților Părinți, „respectarea învățăturii de credință și a valorilor, create de înaintașii noștri, tezaurizate de Biserică” (p. 26).

Caracterizându-se, Părintele Protopop ne-a lăsat pagini de reală antologie creștină. Puține sunt, în literatura duhovnicească, paginile de lirismul acestora, din care se reflectă smerenia, buna-cuviință, omenia, credința, dragostea de toți și de toate, la măsură dumnezeiască, am putea spune. Cu sufletul său larg, în care încape o lume întreagă, lumea satului românesc de altădată, cu țăranii și ciobanii săi, cu intelectualii și preotul ei, cu dascălul și profesorii săi, Părintele Gheorghe Colțea se dorește a fi, mai presus de toate, un om, un Adam în repetiție (p. 12), dar un Adam răscumpărat prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Un suflet emotiv și profund, pentru care emoția este „ușă spre rai” (p. 243), iar profunzimea iscoditoare și plină de bun-simț duhovnicesc, o cale spre apropierea de Dumnezeu.

Sfinția Sa este profund pătruns de conștiința demnității și a responsabilității preotului în fața lui Dumnezeu și a lumii. Preotul este „un om luat din lume de către Tatăl și dăruit Fiului” (p. 67), „singurul dar pe care și-l fac persoanele Sfintei Treimi” (p. 67), „cea mai valoroasă proprietate a lui Dumnezeu” (p. 70), „om al speranței și al mângâierii” (p. 276), ucenic al lui Iisus, or, „nici o dregătorie nu are o asemenea spendoare. Nici o dregătorie nu are o asemenea responsabilitate. Nici o vocație nu poate bucura sufletul omului, așa cum îl bucură vocația preoțească” (p. 70-71). Preotul deține „secretul cheilor Împărăției lui Dumnezeu, nu prin știință, ci prin Har” (p. 319). El „este sacerdot. Preotul nu e funcționar public, nu e politician, nu e judecător, nu e psiholog, nu e asistent social și nu e nici manager al vreunei societăți. Este posibil ca preotul să fie priceput la multe, dar vocația lui fundamentală este aceea de a sluji lui Dumnezeu” (p. 367).

Prin intermediul paginilor prezentului volum, Părintele Gheorghe Colțea ne poartă prin locuri sfinte, sfinte pentru că acolo se odihnesc cei care i-au dat viață și l-au crescut. Chipul iubitor al mamei și cel îndrumător al tatălui sunt veșnic vii în amintirea și conștiința sa. Dintre duhovnicii apropiați sufletului său, pagini mișcătoare consacră autorul Părintelui Arsenie Boca, un „părinte legendar” (p. 156), prin viața și harismele sale, al cărui ajutor l-a simțit în mod nemijlocit în propria sa viață. Pentru „sfântul Ardealului” Părintele Gheorghe Colțea așteaptă ziua în care va fi canonizat, „urcând” în sinaxar, iar așteptarea sau întârzierea acestui moment este socotită „jenantă și păcătoasă” (p. 167).

Universul pe care ni-l face cunoscut Părintele Protopop Gheorghe Colțea este un univers al așteptării lui Dumnezeu, față de Care suntem cu toții fii și fiice, risipitori și risipitoare. Un Dumnezeu Care pe fiecare ne iubește într-un mod special și pe toți ne așteaptă să ne înfruptăm din dragostea Sa, spre a noastră mântuire, căci, mărturisește Părintele Protopop, „Omul este preocuparea de bază a lui Dumnezeu” (p. 104). Iar cuvintele în care este redată bucuria întoarcerii și a regăsirii este cea a muntenilor între care a crescut și pe care îi călăuzește: „Bine te-ai întos acasă, dragul tatei”. La rândul ei, bucuria pe care o descoperă sufletul în prezența lui Dumnezeu, precum aflăm într-un alt capitol al lucrării, „întrece orice bucurie pe care ți-o pot oferi funcția sau averile” (p. 141).

Viața însăși, pentru Sfinția Sa este o căutare a Împărăției lui Dumnezeu (cap. 13) și o neîncetată Liturghie. Liturghia țăranului curat și simplu de altadată, pentru care totul: lume, oameni, lucruri aveau o semnificație profundă și trimitea spre Dumnezeu. O lume a satului nealterat de împrumuturi străine spiritului său, a oamenilor care trăiau ca într-o bună familie, uniți în jurul Altarului și al Bisericii. Un sat al tradițiilor românești perene, care, atât timp cât au fost respectate, i-au oferit omului sens și valoare, liniște și profunzime.

Pentru un astfel de neam și om, Biserica este „corabia mântuirii” (p. 202), având la cârmă pe Iisus Hristos, iar drept steag – semnul Sfintei Cruci (p. 203). Însuși locașul bisericesc „este expresia supremă a spiritualității unui neam și, ca atare, trebuie să dăinuie cât va dăinui neamul” (p. 365).

Spirit moral înalt, autorul nu acceptă compromisul și laxismul religios și moral, fiind profund convins de sublimitatea Ortodoxiei, căci, arată Sfinția Sa, „a căuta adevărul este, de fapt, calea care te duce la Ortodoxie” (p. 307), iar „drumul spre Rai este doar unul singur – Iisus Hristos Domnul” (p. 317). Rugăciunea, un adevărat „refren perpetuu” (p. 288), este o adevărată respirație, un dialog existențial cu Părintele Ceresc, „cordonul ombilical care îl leagă pe om de Dumnezeu” (p. 366), „coarda pe care omul, ca un alpinist, se cațără spre Dumnezeu” (p. 366).

Capitolul final cuprinde unele cuvinte de apreciere ale Domnului Ciprian Vasile Olinici – Consilier Patriarhal și Director al Postului de Radio Trinitas al Patriarhiei Române, la adresa autorului volumului și la adresa cuvintelor sale propovăduite pe calea undelor, iar acum, cuprinse fiind între coperțile acestui volum, constituie o apariție de excepție atât prin calitățile sale grafice, cât şi  în mod fundamental, prin convingerile transmise.

Volumul Părintelui Propopop Iconom Stavrofor Gheorghe Colțea cuprinde, așadar, experiențe de viață și cuvinte de învățătură, dar nu în sensul unor predici convenționale, documentate exhaustiv din punct de vedere exegetic, biblic sau dogmatic, ci predici vii, despre viață și spre viață înaltă, adresate omului contemporan atât de frământat, care caută răspunsuri existențiale tuturor acestor frământări.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*