Restituiri: „Codex Rohonczy”, cronica românească (1100 – 1200) adusă la lumină de către regretatul profesor Augustin Deac (5)

Codex Rohonczy este o cronică românească din secolele XII-XII, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică cu alfabet geto-dacic.

Se pune întrebarea: Când a fost redactat Codex Rohonczy?… Pe parcursul secolelor XI-XII, semnele iconografice, care se referă la Geneza, sunt explicate cu ajutorul unor reprezentări cosmogonice legate de relaţii între pamânt, soare, stele. În Codexul Rohonczy este redată o reprezentare cosmogonică şi se precizează o eclipsă totală de soare. Textele bizantine consemnează faptul că o eclipsă totală de soare s-a observat în timp ce împăratul Alexie Comnenul se afla la Dunăre, într-o expediţie împotriva pecenegilor, în anul 1090. Miniaturile laice din Codex consemnează faptul că întâmplările laice se desfăşoară într-un teritoriu marcat de munţi, câmpie şi apă şi pun în evidenţă elemente de arhitectură specifice pentru teritoriul României. Centrele monahale de la poalele munţilor, imortalizate în codex, se pot identifica în biserica rupestră de la Corbi-Argeş şi în complexul mănăstiresc din Munţii Buzăului. Faptul că în cadrul vieţii religioase, botezul este consemnat numai pentru copiii nou născuţi şi nu pentru adulţi conclude că Codexul aparţine unei populaţii sedentare creştine, şi nu în curs dc creştinare.

În iconografie apar, deseori, şi elemente ale religiei vechi, care nu ţin de religia creştină, dar această coroborare între creştinism şi elemente mai vechi se remarcă şi în iconografia reaăzată în cadrul bisericilor rupestre din Capadocia, datate în secolele XI-XII. Toate aceste observaţii, coroborate cu persistenţa unor semne de scriere existente în Codex şi identificate ca fiind inserate în cadrul legendelor unor monede redactate în limba latină sau slavonă, la sfârşitul secolului al XIV-lea, conclud că textul Codexului Rohonczy a fost redactat în a doua jumătate a secolului al XII-lea sau, eventual, la începutul secolului al XIII-lea, într-un complex mănăstiresc situat în nordul Câmpiei Române, la poalele munţilor, de unde se poate urmări şi mişcarea aparentă a stelelor, aşa cum se subliniază într-un detaliu de text. Acest complex mănăstiresc se poate identifica cu cel aflat în comuna Corbi, satul Jghiaburi judeţul Argeş. (Fig.4-5)

În ce limbă a fost redactat Codex Rohonczy?

Având în vedere rezultatele obţinute în descifrarea diferitelor capitole ale Codexului Rohonczy puterm preciza că textul a fost redactat în latina vulgară, cu elemente de scriere transmisă, prin evoluţie, direct de la daci. Acest fapt nu ne surprinde, deoarece textele religioase folosite la creştinarea dacilor au fost în limba latină. Faptul că nu s-a folosit scrierea latină, ci cea moştenită de la daci, ne aminteşte de un caz similar când, în secolul al VIII-lea, un Evangheliar a fost scris în Imperiul bizantin, în limba greacă dar cu litere latine. Existenţa Codexului Rohonczy demonstrează că în bisericile vechi româneşti cultul ortodox se exercita în limba latină vulgară, până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacã şi slavonă. Restrângerea treptată a folosirii scrierii vechi româneşti cu caractere transmise prin evoluţie de la daci s-a produs datorită faptului că scrierile greacă şi slavonă aveau mai puţine caractere faţă de cea avută în discuţie, care însuma, îm¬preună cu ligaturi, circa 150 de caractere. În concluzie, Codexul Rohonczy este un document al românilor care ne transmite unele date social politice, ştiinţifice şi religioase din secolele XII-XIII, perioadă pentru care, până în prezent, se aducea în discuţie doar “lipsa dovezilor scrise”.

Se consemnează păstrarea tradiţiei de iniţiere a băieţilor la majorat şi investirea lor cu calitatea de luptători. În cadrul ritualului, aceştia jurau să lupte pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi să nu ţină seama de tradiţiile vechi ale vlahilor care fuseseră reactivate, înca din secolul al VIII-lea, de atitudinea împăraţilor iconoclaşti bizantini; ca urmare a luptei împăraţilor împotriva iconografiei au apărut diferite erezii.

Astfel, la pag.9 a Codexului (Fig.5), se remarcă, în dreapta, trei personaje de sex bărbătesc care depun jurământul de iniţiere cu calitatea de luptător în faţa crucii. În spatele personajelor se remarcă o secţiune verticală într-un templu vechi, în care se oficiau tradiţii în legătură cu cultul Soarelui. Precizarea unor asemenea tradiţii este subliniată şi de ideograma aflată deasupra secţiunii verticale, care se întâlneşte cu acelaşi conţinut până în epoca bronzului sau chiar mai înainte. Cu această ocazie se poate cunoaşte, pentru prima dată, compartimentarea unui interior al unui templu închinat Soarelui; până acum se cunoştea doar modelarea în lut a unui aspect exterior de astfel de templu, existent încă în neoliticul mijlociu (vezi Fig.4).

Deasupra miniaturii, realizate cu pana, se remarcă un text scris de la dreapta la stânga: TIIRLAK REN MITA BLAK, ceea ce, în traducerea textului , înseamnă: “Luptătorii nu vor primi miturile Blahe”. În viaţa social-politică a vlahilor, preoţii aveau o poziţie importantă în ceea ce priveşte consolidarea ortodoxismului şi întărirea autorităţii voievozilor în rândul maselor. Preoţii captau atenţia celor din jur şi prin prevestirile pe care le anunţau în legătură cu diferite evenimente pe care ei pretindeau că le cunoşteau prin legăturile directe cu Dumnezeu. Astfel, la p. 133, miniatura pune în evidenţă un preot care stă la poalele unui munte pe un scaun şi primeşte prevestirea unui înger sosit pe apă (Fig.6). Deasupra scenei este realizat următorul text: ERRDY, VLAD URA ETA SOBID. Traducerea textului: “Prin învăţătură, Vlad va fi mare, (Proorocire) Vlad va fi mare şi urmaşii săi”.

Întrebarea care se pune este: Cine era Vlad?

La pagina 214, în dreapta, se remarcă o miniatură (Fig.7), în care o solie a unei comunităţi de migratori comunică împăratului bizantin anumite ştiri pe care le aflăm prin intermediul textuiui alăturat:  ERA VLAD/ NEK TIUZ/ VLAD URA/ GER BLAK/ LAKER FIU/ TIAO ATERIO/ TUI NEK/ AO ATERIO NIVLIT. Descifrarea textuIui: “Mâniosul Vlad / a înfrânt pe tiuzi / Vlad marele / cârmuitor al Blahilor / A tăiat pe fiul / lui Tiao care se teme/Ai tăi înfrânţi vai/ se tem de îngheţ”…

Textul ne informează că Vlad, cârmuitorul vlahilor, a învins în timp de iarnă pe tiuzi. Lupte ale românilor cu migratorii sunt amintite şi de scriitorul bizantin Mihail Psellos în opera sa Cronografia, VII, LXVIII care, refenindu-se la trecerea pecenegilor în masă în Imperiul bizantin, sub conducerea lui Tyrach, în iarna anului 1048/1049, subliniază faptul că aceştia au plecat de la nord de gurile Dunării, deoarece i-au silit geţii (adică românii), vecinii lor. Numeroase lucrări ale scriitorilor bizantini amintesc despre luptele românilor cu migratorii, iar geografii precizează că ţara pecenegilor, şi apoi a cumanilor, era diferită de cea a vlahilor.

Codexul Rohonczy ne transmite ştiri în legătură cu reprezentările cosmogonice ale vlahilor. Astfel, la pagina 83, miniatura ne demonstrează că în centrul universului se află soarele, în faţa căruia pământul se roteşte parţial în jurul axei sale, alternând astfel ziua cu noaptea. Poziţia pământului şi a soarelui, în reprezentarea cosmogonică, redă timpul zilei. În partea superioară a pământului, care are formă rotundă, se află mormântul lui Isus Hristos şi ţările cunoscute de vlahi. În partea inferioară a pământului se află Ţara moţilor, care este învăluită de un întuneric absolut. Razele care flanchează discul solar, ce se află în poziţie fixă în centrul universului, notează un an vag agricol de 360 de zile şi unul lunar de 352 de zile. La pagina următoare, 84 (Fig.9), ni se face cunoscută consemnarea unei eclipse totale de soare care, potrivit textelor bizantine, a fost observată la Dunăre în anul 1090.

Concepţiile vlahilor asupra universului depăşesc limitele reprezentării sistemului geocentric al lui Ptotomeu şi este, de fapt, începutul demonstraţiei că pământul se învârteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, fapt care a fost demonstrat matematic mult mai târziu de către Copernic. Tot în textul Codexului Rohonczy, marele cârmuitor al blahilor, Vlad, este prezentat, printr-o miniatură, ca fiind ctitor de biserici. Este important faptul că în complexul mănăstiresc creştin descoperit în Munţii Buzăului, pe unul dintre pereţii unei biserici este consemnat, în paleoslavă, numele unui ctitor pe nume Vlad. În apropierea cornplexului mănăstiresc rupestru de la Aluniş, cercetările arheologice au pus în evidenţă fragmente de ziduri de cărămidă plată şi bolovani, ce pot fi datate în feudalismul timpuriu. Acest fapt poate confirma că biserica creştină care sprijinea statul vlah ce era organizat pe teritoriile Munteniei, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei avea ca centru religios complexul mănăstiresc amintit mai sus. Centrul politic al statului vlah putea fi Curtea de Argeş, unde s-au descoperit vestigii arheologice care pot fi datate înainte de secolul al XIII-lea. Paralel cu sprijinirea religiei creştine, statul vlah susţinea şi dezvoltarea ştiinţelor, cum ar fi matematica, astronomia etc., care se învăţau în Cadrul mănăstirilor…

Iată, aşadar, relevată semnificaţia deosebită a descoperirii şi descifrării acestui document istoric, autohton românesc, care ilustrează existenţa unui popor multimilenar, cult, luptător până la sacrificiu pentru apărarea ţării lor în faţa duşmanilor.

Codexul românesc cuprinde mai multe texte, redactate între secolele XII-XIII, ca Jurământul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite în faţa ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o Cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de o notare muzicală din secolele XII-XIII, diferite texte religioase promovate de Biserica creştină românească, de rit ortodox, care sprijinea statul român şi lupta vlahilor pentru păstrarea integrităţii teritoriale a pamântului lor strămoşesc.

Descifrarea şi prezentarea de către cercetătoarea Viorica Mihai-Enăciuc a primului document, care conţine Jurământul tinerilor vlahi, adică români, cu care se deschide acest Codex, care se află în Arhiva Academiei de ştiinţă a Ungariei şi care a fost adus în ţară sub formă de microfilm color, de către autorul acestor rânduri, a produs in rândul specialiştilor o mare surpriză, întrucât conţinutul acestui Codex completează multe goluri din cunoaşterea adevăratei istorii a poporului român, dar, în acclaşi timp corectează multe afirmaţii ale unor oameni de ştiinţă români şi străini referitoare la momente semnificative din istoria poporului nostru, evidenţiindu-se astfel vechimea lui multimilenarã, continuitiatea lui neîntreruptă în spaţiul strămoşilor lui autohtoni, geto-dacii, ca şi nivelul deosebit de ridicat al culturii lui materiale şi spirituale, dovedindu-se, fără putinţă de tăgadă, că poporul român era unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei.

Comentând primele pagini descifrate ale acestui Codex, specialistul român de marcă, I.C.Chiţimia, într-o prezentare intitulată Cultură şi scris românesc în vechime, sublinia valoarea istorică deosebită a conţinutului acestui Codex, scriind printre altele: “Se face din ce în ce mai mult dovada că, pe lângă elcmente de cultură străveche, poporul român a avut şi un scris de veche moştenire, care s-a dezvoltat progresiv până la a turna în el, cu vremea, chiar limba română, în diversele ei faze de evoluţie. Epoca noastră va rămâne, probabil, însemnată, foarte însemnată, tocmai prin această cunoaştere ştiinţifică cu mult înainte, faţă de datele cunoscute până acum, a elementelor de cultură şi a scrisului românesc… Acest codice de 448 de pagini, copie a unui original, care se referă la evenimente foarte vechi, va deveni senzaţional la publicarea integrală. Deocamdată, primele pagini transpuse în limha română curentă, pe care le avem în faţă, referitoare la jurăimântul ostaşilor “blahi”, surprind, prin ideile de initiere şi înalta educaţie civică şi patriotică a tineretului, prin creşterea lor în realitatea vieţii pe pământ, şi prin forme retorice, ce ating timbrul poeziei, mai ales dacă se restructurează puţin topica frazei pentru urechea cititorului de azi şi se traduc pentru înţelegerea lui expresiile simbolice. Este, nici mai mult, nici mai puţin, o desprindere de obiceiuri şi practici vechi… Dacă n-am avea literele greu de interpretat, nu la îndemâna oricui, precum şi structura străveche a scrisului de la drcapta spre stânga şi de jos în sus (la lectură), s-ar putea bănui că este vorba de o mistificare târzie. Scrisul acesta nu se putea inventa, de aceea nici nu s-a descifrat. Nu avem de-a face însă numai cu un scris exersat foarte devreme si în forme moştenite, ci şi cu inculcarea unui mod de viaţă, dezbărat de obiceiuri străvechi, cu o altă înţelegere a virtuţilor umane. Suntem in faţa unui document monumental !“

Şi profesorul universitar dr. Anton Vraciu, de la Universitatea “Al.I.Cuza” – Iaşi, Facultatea de Filologie, apreciind munca deosebit de migăloasă a cercetătoarei Viorica Mihai-Enăciuc de descifrare a textului cu alfabet geto-dacic ca şi valoarea deosebită a conţinutului Codexului Rohonczy, publica, in revista Anale de Istorie nr.6/1983, următoarea consemnare: “Lucrarea expune unele rezultate ale încercării de a descifra semnele scrierii şi limba Codexului Rohonczy. Pânã în prezent se cunoştea, pe de o parte, faptul că textul reprezintă un manuscris recopiat în prima jumătate a sec. al XVI-lea, pe hârtie de pergament fabricată în nordul Italiei, pe de alta, că, pe Ia sfârşitul secolului trecut, au fost sistematizate semnele, fără însă ca textul să fi putut fi citit. Importantă este constatarea autoarei că semnele arhaice din acest Codex au analogii în scrierile silabice indo-europene din epoca bronzului, iar altele se întâlnesc în scrierile fonetice ale aceloraşi populaţii, ceea ce ar dovedi că scrierea aparţine unor populaţii indo-europene, nu cumanice. Faptul că unele semne asemănătoare sunt inserate în legende ale monedelor din secolul al XIV-lea, emise pe teritoriul Ţării Româneşti în chirilică şi latină, şi persistenţa altora în arta populară unde au pierdut valoarea fonetică, dar şi-au păstrat valoarea de comunicare, demonstrează că acest Codex a fost redactat in Valachia. Comparaţiile între miniaturile Codexului Rohonczy şi alte miniaturi din secolele XI-XII, intercalate în diferite codexuri, cat şi păstrarea unor elemente de scriere până în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, ne pot duce la concluzia că manuscrisul avut în discuţie a fost redactat în secolele XII-XIII. Relevăm şi faptul că unele valori fonetice acordate semnelor din Codexul Rohonczy au lost date în funcţie de valorile fonetice, pe care acestea le aveau – în legendele monedelor din secolul al XIV-lea, unde acestea înlocuiau anumite litere chirilice sau latine. Valorile astfel obţinute, în confruntare cu textul, au pus în evidenţă texte laice şi religioase în latina vulgară. Deci, textul a fost redactat în latina populară şi realizat cu caracterele scrierii dacice, a cărei evoluţie poate fi urmarită din epoca bronzului. Situaţii similare se mai întâlnesc în istoria civilizaţiilor: de cxemplu, în Imperiul bizantin, în seeolul al VIII-lea e.n., un Evangheliar, redactat in limba greacă a fost scris cu litere latine. Considerăm că publicarea primelor rezultate preliminare, precum şi a descifrării integrale a textelor, va pune în evidenţă un document extrem de important în viaţa laică şi religioasă, dintr-o perioadă pentru care nu dispunem de texte scrise. Oportunitatea tipăririi este incontestabilă”.