– interviu-serial cu Motz Florin-Eduard, născut Milea –
(după câteva zile de la publicarea primei părți a interviului on line…)
– Trebuie să vă întreb, domnule Eduard Motz, dacă v-a nemulțumit reproducerea discuțiilor de până acum în prima parte a interviului publicat și dacă aveți motive să nu duceți mai departe șirul povestirilor.
– Este în regulă, nu s-a întâmplat nimic, dar, sincer, timpul îmi este limitat, muncesc mult la un contract, așa se lucrează în Germania, dar remunerația este pe masură, orele suuplimentare îmi sunt platite cu 80 la sută. Voi găsi timp pentru întrebările dumneavoastră. Dar e posibil să fi avut dușmanul în casă… Nu sunt sigur încă, dacă de la cei despre care vorbesc, dar am început să primesc amenințări după publicarea primei părți a serialului. Azi am fost la poliție, am depus plângere, mi se va supraveghea telefonul, după unele formalități, pentru a fi depistat autorul amenințărilor. Și dumneavoastră ați început să fiți amenințat?
– Nu, eu nu am primit amenințări, deși telefonul și adresa mea de mail sunt publice. Nici comentarii vehemente în ziar nu au fost. Probabil dezvăluirile dumneavoastră cu au nimic senzațional, deocamdată…
– Până la publicarea primei părți a interviului am locuit cu o doamnă vreo trei ani… Dar o cunosc din copilărie, de când aveam amândoi 13 ani… Ea a stat încă din 1991 mai mult în Orient: Siria, Dubai, Quatar…
– Prietena dumneavoastră a plecat din cauza amenințărilor? Nu înțeleg legătura…
– Veți înțelege. Îi povestisem încă de dinainte de prima noastră discuție că am decis să vorbesc, să fac dezvăluri în presă. A cam fugit speriată, aș putea spune, nu mi-a dat multe explicații. Nu știu dacă v-am precizat că tatăl meu, prin intermediul Marcelei Enciu, facea unele afaceri cu niște arabi. De pildă, au adus un vapor cu televizoare în țară. Prietena mea, ce să spun, doamna mea, era feblețea tatălui meu. Numele ei este Dima Emilia Daniela. Este foarte posibil ca prin ea să fi avut „dușmnul” în casă.
– Asta ar însemna să vă fi fost plasată, dedicată, destinată… Deși spuneți că vă știți de copii… Clar că nu era străină de familie și poveștile acestea…
– Da, ne știm de 30 de ani. Ea a lucrat mai mult prin baruri în Orient… După ce am luat legătura cu dumneavoastră, pentru interviu, ceva s-a întâmplat…
– Domnule Motz, plecarea ei ar explica unele lucruri de genul: misiune îndeplinită, „omul” – adică dvs. – a început să vorbească, să dea la ziar… Să vă fi fost, oare, infiltrată ca agentă de supraveghere?
– Cert e că imediat după plecarea ei am început să primesc amenințări la telefon. Pe de altă parte, cineva îmi sugera cândva că ar fi agentă… Un amic arab… Amenințările sunt în limba germană. La naiba…! O știu de când eram copii… Mare dezamăgire… Amicul arab a sesizat că vorbește și ebraica. Mi-a dat de înțeles că nu e în regulă cu ea. După plecarea ei primesc amenințări cu moartea. Nu l-am crezut pe amicul arab. Nu sunt adeptul teoriei conspirației.
– Doamna Daniela vă trăgea de limbă, în general? Autorul amenințărilor precizează vreun motiv pentru care…?
– Cel care sună mă amenință că, efectiv, or să vină „ei” să mă ducă în padure să-mi facă felul. Deși sunt foarte ocupat cu serviciul, azi am ajuns la Kriminal-Polizei… Iar între timp, pentru protecție, m-au mutat de unde locuiam, acum sunt într-o cameră ca cele dintr-o pensiune.
– Domnule Motz, sunteți cumva într-un mai vechi război cu domnul Milea, tatăl dumneavoastră?
– Da, cam sunt… Lui am avut curajul să-i spun părerile mele în față. De la el știu majoritatea lucrurilor. Și ceva și de la o soră a mea. S-ar putea să fiu dezmoștenit…
– Înțeleg… Vă simțiți supravegheat din ordinul lui Voiculescu și al clanului lui.
– Sunt conștient că tata este înregimentat tot acolo, în camarilă… Și nu numai el din familie. Sora mea mijlocie lucrează la firma Marcelei Enciu. Tata e slobod la gură daca prinde încredere față de cel cu care bea. Din toată familia doar eu sunt în Germania, restul sunt în țară, cu tata… Am două surori după tată: Alina Milea și Ioana Milea. Măcar tata a fost franc și mi-a spus că a fost racolat de securitate încă din studenție. Tata a fost inginer-șef topograf la Porțile de Fier 2, apoi inginer-șef de brigadă sub Enciu, la Călărași. Enciu era directorul trustului care a construit marele combinat. Sora mea mijlocie, Ioana, lucrează pentru mătușa Marcela… Rădăcinele familiei Milea provin din zona Câmpu-Lung și Tărgoviște.
– Aveți vreo legătură de rudenie cu generalul Vasile Milea, cel… sinucis…?
– Este posibil, nu aș fi surprins. Tărgoviște a fost o fortăreață pentru generalul Milea și înrudiții lui.
– Oricum, nu știu cât de relevantă ar fi o înrudire cu Vasile Milea, decât dacă tatăl dumneavoastră ar fi fost implicat în nebunia din decembrie `89…
– În 1994 au vrut să-l aresteze pe tata în Călarași, sub un pretext de tot râsul…
– Bănuiesc de ce… Deși era inginer topo și, deși nu era un om important, la vârf, în securitate, avea misiunile lui, dosarul lui nu prea greu…
– Așa cred și eu, de aceea a avut parte de un credit mai mic la acea bancă… I s-a dat mai puțin, după funcție și servicii… Când au câștigat alegerile Constantinescu și Convenția, o patrulă de poliție l-a așteptat în fața casei din Călărași să-l aresteze, că ar fi venit beat la volan. El avea un proces pe rol, cu o retrocedare a unei hale din Călărași. În acel proces și-a permis la un moment dat să o înjure pe judecătoare. Dar avea spate… Probabil nu a realizat că eu voi ține minte tot ce mi-a spus și va veni o zi să pun totul cap la cap. A și câștigat procesul după acele injurii.
-A crezut, probabil, că puterea lui Voiculescu și a clanului lui va fi eternă. Se simțea cu spate, cum ziceți dumneavoastră. Dar schimbarea regimului, prin Emil Constantinescu, a fost un trucaj, ca rezultat al unei înțelegeri cu Iliescu și ai lui, cu acordul mai marilor lumii…
– Fapt este că tata era amenințat cu pușcăria. În Călărași s-a schimbat ceva începând din 1994 până la alegerile din `96… L-au dat jos pe maiorul Dinu, șeful de la Doi Și Un Sfert din Călărași. Prin `94 ăsta era prieten cu tata. Dinu și nu mai știu cum. Era ca un cal breaz de cunoscut pe plan local… Știu că de fapt figura ca maior pompier. În fine, în `94 au vrut să-l bage în pușcărie pe tata, pe motiv că a condus băut… Dar el s-a mutat în Targoviște și procesul a murit… Vroiau să-i dea doi ani că a băut la volan… Clar că ceva a fost putred acolo… Aveau un body-guard, unul tot de la „Doi Și Un Sfert”, un tânăr foarte plăcut de altfel, Ovidiu Dumitriu ori Dumitrescu… A încercat o prietenie strânsă cu mine.
– Să vă câștige simpatia, să vă intre în grații… Omul potrivit, plăcut…
– În `94 a fost mutat în IGP. De la ofițer cu pregătire sportivă în poliția din Calarași, a ajuns maior în IGP la fraude… Deși a făcut doar institutul de marină… A devenit între timp ginerele lui Rădulescu, consulul, fratele fostului director de la externe… Și acum e avocat și bun prieten cu Aura Enciu și cu Ghünter Dobre-Sima… Nu degeaba presupun eu că securiștii sunt peste tot mai rău ca mucegaiul.
– Aveți dreptate. Dar, puteți să abordați mai la obiect unele persoane mai importante, fapte, legături…?
– Îmi amintesc, de pildă, că legătura lui Felix cu senatorul Bivolaru era vizibilă. Și, prin apartenența tatălui meu la MISA, exista o legătură și cu celălalt Bivolaru, Grigorian, pedofilul… Cică e plină MISA de senatori, deputați și băieți buni… Acum fac și eu unele legături în mintea mea. S-a scris mult în presa română, dar eu sunt aici de mulți ani, pierd multe informații. Acum înțeleg de ce a fost infiltrat tata în MISA. Jumătate, ori poate mai mult, dintre prostituatele din MISA sunt rusoaice. Cred că această mișcare este mama agenturilor rusești… Zilele care au urmat primei discuții cu dumneavoastră, pentru interviu, Daniela a devenit foarte activă pe internet și foarte agitată, nervoasă… De câte ori soseam acasă o găseam la calculator. Și nu e genul să piardă ore în șir pe internet. Mie, sincer, doar pământul îmi poate acoperi gura. Nu am preț. Dacă aș fi judecator, chiar și mama dacă ar greși, Dumnezeu să o odihnească, tot aș aplica legea. Însă, cum vedeți, am și eu bubele mele pe care le recunosc: aparțin acestei familii despre care fac mărturisiri… Iar familia mea știe că nu pot fi strunit. Aveam 18 ani când am ajuns aici, în Germania. Deja gândesc și acționez ca un neamț…
– Sunteți un român cu multă moralitate, o excepție…
– Aș spune că sunt un fel de neamț cu influențe și reminiscențe balcanice. Nu știu dacă am moralitate. De exemplu, dacă mi-ar sta în putere, aș crea lagăre de concentrare pentru țigani. În schimb fac pasiune pentru cei asupriți, năpăstuiți. Mă doare că nu am putere…
– Să revenim, vă rog, la amintiri…
– Nu mai știu pe unde ajunsesem, mă pierd în mai multe subiecte… Nu știu de ce îmi stăruie în memorie un TIR în vamă, cu produse de birotică…
– Vă trec prin minte imagini din vremurile alea de jaf de după `89 și lucruri pe care știați de la tatăl dumneavoastră… Erați copil, adolescent…
– Dar camionul acela era parcă plin cu aur, așa zarvă a fost cu povestea asta prin 1992… De fapt, în ditamai TIR-ul erau doar căteva cutii… Să ne întoarcem și mai devreme, prin `89… Tata, laș și guraliv, s-a ascuns o zi-două la revoluție, apoi s-a dus la nu știu care cârciumă din Călărași și s-a îmbătat cu „popmpierul” Dinu, viitorul ofițer la Doi Și Un Sfert. Pe de altă parte, nu știu de ce a fost arestat Radu Enciu, chiar a făcut pușcărie din `90, parcă, până în `93. Probabil pentru că a fost „ceaușist”… După închisoare a fost ținut în sărăcie multă vreme. Îi mai dădea fiică-sa bani pe ascuns. A fost tărăboi în familie pe tema asta. Radu Enciu îl deranja, pesemne, pe Dobre-Sima. Dar cum să îmi explic faptul că, după despățirea Marcelei de Dobre-Sima, Enciu ăsta parcă ar fi găsit o comoară, prospera de acum… Deși, din „cel mai iubit dintre pământeni” devenise ciuma familiei, cum v-am spus… Ajunsese să bea „sîniuță”, porcării spirtoase ieftine. Iar acum are vilă… Dar bea la cărciumi jalnice. Și, ca și tata, vorbește…
– Unde ziceați că locuiește?
– În Primăverii, pe strada pe care a stat Isărescu cu care se întâlneau la petreceri. Iar în apartamentul de deasupra stătea directorul de la Tarom. Marcela stă acum pe la Chibrit. Eram în vizită în țară, i-am luat o dată flori de la Piața Chibrit și apoi am mers pe jos foarte puțin. Stă pe o stradă banală, iar din afară locuința ei părea o casă normală, proaspat renovată. La căteva minute, cumva în aceeași zonă, stă și Aura, fiica ei. Iar Radu Enciu stătea într-o garsonieră foarte modestă a unui amic. Iar deodată a apărut vila…!
– Când? În ce an să fi găsit „comoara”? Când a avut loc schimbarea?
– Pasarea Pheonix care a înviat din propria cenușă… Istorisirea am auzit-o prin 2005-2007. Până atunci a fost subiect tabu… Și ce era interzis și bine păzit greu răsufla. Era prin `99 când s-a crezut că schimbarea neașteptată în bine se datora ajutorul fiicei. A fost scandal în familie fiindcă Aura îl ajuta pe „boschetar”, cum vorbeau de o vreme despre Radu Enciu care, până să decadă, și-a pus familia în poziții de invidiat. Am prins o discuție despre o greșeală gravă a lui, pentru care trebuia să plătească, dar, din păcate, cei din casă erau treji și nu au continuat discuția din care înțelegesesem că își merita soarta și că fiică-sa, Aura, era prea moale și îl ajuta contar ordinelor. Nu puteam deduce, din frânturile de discuții, decât că „boschetarul” îi greșise de neiertat lui Voiculescu în 1990. Și că pe Aura o aveau la mână cu ceva. Credeți-mă, pe atunci abia dacă aveam habar cine este Voiculescu. Ar fi interesant dacă l-ați găsi pe Radu Enciu, este o fire deschisă, iar la băutură se deschide și mai mult…
– Știu eu, domnule Motz… Dacă mi-ați da repere poate l-aș găsi și l-aș aborda, deține, desigur, multe informații.
– Dar și tata, ce om de ispravă… S-a recăsătorit și are alți doi copii. Marcela îi dădea bani, îl ajuta. Dar dacă ea îi cere banii înapoi, devin dușmani de moarte, iar el începe să tune și să spună câte știe, să dea din casă, cum se zice… Apoi, tata are un vechi complex de inferioritate, ați dedus dumneavoastră, fiind tratat mai de jos. Dacă începe careva, la un pahar, să o vorbească de bine pe Marcela, el își dă imediat drumul la gură și începe să spună câte în stele și câte în lună. Și are o adevărată slăbiciune pentru ziariști. V-o spun pentru orice eventualitate, dacă vă decideți să îl contactați.
– Mda, ar fi tentant… Dacă aș ști unde să-l găsesc, poate l-aș contacta.
– A trăit câțiva ani cu una în Târgoviște… Are biroul undeva în centru, pe platou, și locuiește lângă minisat. Dacă îl găsiți, să nu îi pomeniți despre mine… Să sperăm că nu a citit prima parte a interviului și că nu a fost pus în gardă, altfel nu va discuta cu dumneavoastră. Are el o anumită carciumă, vizavi de Oficiul de Cadastru din Târgoviște, unde se „tratează” pe cinste, periodic. L-ați găsi ușor. Dar e mai dificil decât Radu Enciu. Mai repede i-ați descleșta limba ăstuia… Am o întrebare naivă, am tot citit prin presă și am văzut la televizor că lui Voiculescu i se spune „Felix”… Este doar o poreclă? Să nu vă mirați că vă întreb, sunt plecat de mulți ani…
– „Felix” era numele conspirativ, de securist, al lui Dan Voiculescu. Și dosarul de deconspirare a activității poartă tot această denumire. Toți agenții și turnătorii purtau nume conspirative.
– Vroiam să vă spun că în discuțiile dintre tata și Marcela aceasta i se adresa cu „Felix”. Am crezut că este un al doilea prenume sau o poreclă a lui pentru amici și rude. Țin minte cum, în urmă cu patru-cinci ani, exact ca în filmele alea cu mafia și Cosa nostra, se punea la cale o mare întânlire cu Felix, pe care îl descriau drept un bărbat educat, decent, calculat… Fac o paranteză, ca să înțegeți legătura. Exista în România o mare firmă care făcea măsurători de anvergură. Inclusiv aero-topografie. E unica firmă care execută așa ceva, un soi de cartografiere, de scanare a teritoriului țării. Ei bine, ei au pus punctele topo în toată țara. Felix a aranjat afacerea…
– Vă rog să explicați, să încercați să vă aduceți aminte detaliile acestei afaceri și ce știați despre acea firmă.
– Pentru afacerea respectivă au desființat Ordinul Topografilor, mai ales că nu știu care șef din acel ordin nu era de acord, sau nu îi convenea cât i se oferise. Atunci a ajuns tata la Felix acasă. Vorbeau despre un comision de 1,5 miloane de euro pentru Felix. Chiar s-au executat pe urmă măsurători orto-plan ale teritoriului României. A fost opera lui Felix.
– I-a dat afacerea asta tatălui dumneavoastră?
– Să vă explic. Marcela îl tot învăța pe tata de unde să îi dea lui Felix 1,5 milioane euro… Fiindcă Felix vroia banii înainte. Dar tata a spus că el nu îi va da „ăluia” 200.000 niciodată. După o întrevedere la Voiculescu acasă, tata a venit oarecum dezamăgit.
– Stați că m-ați băgat în ceață. Cât comision i-a cerut Felix ca să îi dea afacerea aero-top: 200.000 sau 1,5 miloane de euro?
– Un milion și jumătate pentru toată țara, sau 200.000 euro pentru București, parte din afacere… Pentru întreg foto-orto-planul țării percepea un comision de 1,5 milioane. Spunând tata că nu are acea sumă, Felix i-a oferit ceva parțial, pentru București, precum și șefia Ordinului Topografilor în locul președintelui de atunci care se opunea invocând ilegalitatea licitației trucate pentru foto-orto-plan… De menționat că îndârjirea acelui șef a dus la desființarea ordinului iar câștigătoarea licitației a fost o firmă cu capital olandez. Dacă rețin bine, foto-orto-planul național a costat statul român 120 milioane euro, iar Felix a luat pentru aceasta 1,5 milioane. Nu are rost să vă încarc acum cu denumirea acelei firme. Se plănuise numirea tatei drept președinte al ordinului, dar, cum v-am spus, ceva nu a funcționat…
– Nu s-a legat, fiindcă domnul Milea nu a corespuns la banii ceruți…
– Păi, bătrânul a zis că nu îi dă nici mort 200.000, că știe multe și ar merita un cadou… Cred că tata se aștepta să i se ofere gratis, drept recompensă, partea aceea din afacere și funcția de șef al ordinului. Și a mai urmat o vizită la Felix acasă. Eu nu am fost niciodată la el. Casă lui, am înțeles de la tata, este palat.
– Da, o construcție imensă, un domeniu inimaginabil… S-au dat pe posturi și în unele ziare, din aparate de zbor și de pe satelit luate, omagini cu palatul și terenul lui Felix.
– Tata mi-a spus că ar avea un living de peste 200 metri pătrați și că tot ce are în palat este de bun gust, cu excepția unor scări care nu dădeau bine ca plasament. Observați cât de greu vă vin frazele mele? Să știți că am probleme cu netul de când comunicăm aici, pe mesagerie. Vă asigur că nu am avut asemenea probleme până acum. În fine…
– Trebuie să mai restartați din când în când calculatorul și să dați „refresh”… Nu știu dacă tehnic puteți fi „bruiat” on line, dar rețelele astea de socializare sunt foarte virusate și… virusabile.
– Nu mă mai miră nimic. Mă așteptam la obstrucții, presiuni, amenințări… Sper că în curând voi afla de la cine vin amenințările telefonice. Am sa dau și tableta în supraveghere. Trăiesc într-o țară care lucrează cu NSA-ul… Așa mi-au explicat de la poliție azi. Îl poziționeaza geo… Apoi, după nu știu care semnal al telefonului, îl găsesc pe cel urmărit chiar dacă schimbă cartela sau închide telefonul.
– Fără să știți, domnule Motz, răsuciți cuțitul într-o rană a mea dar și a milioane de români revoltați după ce s-au prăpădit în accidentul acela aviatic pilotul Iovan și tânăra voluntară de la medicină la care au ajuns abia după șapte ore inimoșii pădurari și nu au fost localizați de autorități prin mijloacele despre care vorbiți.
– Mă scuzați câteva minute, a venit poliția. Au câteva întrebări pentru lămuriri, de altfel am fost nevoit să le relatez și despre dumneavoastră…
(va urma)
Lasă un răspuns