Lista nevestelor!

Parlamentul European este o instituție legislativă a Uniunii Europene. Este ales prin scrutin direct odată la cinci ani, iar împreună cu alte două foruri, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. O „putere” care a fost descrisă chiar de eurodeputați ca fiind una dintre cele mai puternice, din punct de vederee legislativ, din lume. Parlamentul este compus din membri, bărbați și femei, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume, cu milioane de votanți eligibili. Începând cu 1979 este ales direct, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene a scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și a ajuns la sub 50 la sută începând cu 1999. De exemplu, prezența la vot, în 2009, a fost de numai 43 la sută din totalul votanților europeni, variind de la 90 la sută în Luxembourg și Belgia unde este folosit votul obligatoriu, până la 20 la sută în Slovacia, iar în 18 din 27 de state membre a fost de sub 50 la sută. Parlamentul este „prima instituție” a UE ce împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu forul Consiliului (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Deține, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum, de altfel, nu au nici majoritatea parlamentelor naționale.

După ce am văzut ce reprezintă cu adevărat Parlamentul European, putem trece cu ușurință spre ceea ce înseamnă pentru unii, de pe la noi, această prestigioasă instituție! Căci, „drumul” spre Parlamentul European simte acut virusul traseismului care, până în prezent, a rezistat cu brio, ba chiar a proliferat, împotriva oricăror măsuri ce au vizat exterminarea sa. Acum se poate spune chiar că e protejat de anumite structuri și se pare că se dezvoltă într-un mediu proprice, de când au apărut zvonurile că un alt partid de pe la noi, ar putea schimba barca dinspre liberali spre partidul popular, asa cum, de altfel, s-a mai întâmplat, când alții, peste noapte din socialiști au devenit populari europeni. Fenomenul pare încurajat și cultivat în special de marile partide europene, fapt care ar explica într-un fel de ce avem, sau mai correct spus de ce este nevoie de cei mai de încredere oameni, de cei mai apropiați nu atât de mult partidelor politice cât mai ales de liderili acestora, care se află în miezul negocierilor din spatele ușilor închise.

Și, uite așa, au apărut în lupta dreaptă a intereselor de toate culorile politice cei mai de încredere activiști de partid, nevestele liderilor noștri. Poate și pentru faptul că amantele, sau fiicele multora, nu au încă vârsta necesară unei candidaturi pentru instituția europeană. Pentru că, despre maturitatea politică nu are rost să pomenim, oricum nu s-a ținut cont nici în alte cazuri, când bunul simț al primei doamne de a nu se implica în politică, nu a inspirat și restul familiei.

În lupta către Europa ne așteptăm la speakeri excelenți, cu discursuri dedicate priorităților României în UE, si evident chiar la un fel de sesiune de deschidere dedicată alegerilor europene. Candidații la europarlamentare vor fi prezenți la aproape orice eveniment, unde fiecare își va prezenta atuu-rile, în domeniul său de expertiză sau interes: În fond, cine ar putea transmite mai bine si mai concis mesajul electoral decât cealaltă jumătate a liderilor noștri dragi?!

Știm cu toții că în istoria românilor nu există un exemplu în care „intelighenţia” să fi încercat să dezveţe românii în a trișa, în a nu mai manipula și a nu se mai lăsa manipulați de interese mici, personale, așa cum nu a existat nici măcar o revoltă a „bizonilor” contra structurilor care au desfăcut toată România după revoluţia din 1989, piesă cu piesă, valoare cu valoare, şi au vândut-o ca pe o bucată de fier vechi. Populaţia a suferit cu îngăduinţă traumele financiare şi neajunsurile sociale, fără să crâcnească. Și uite cum apare întrebarea, de ce nu ar suporta și în zilele noastre o nouă formă a nepotismului pe care, dacă îmi permite cititorul, aș numi-o „nevestismul” zilelor noastre.

Pentru cei mai ironici dintre comentatori ar putea fi vorba poate chiar de o răzbunare a istoriei ținând cont de faptul că în evul mediu, femeia în urma căsătoriei, care de cele mai multe ori nu reflecta opţiunea fetei, ci mai degrabă era condiţionată de vrerea părinţilor şi de existenţa zestrei, ajungea în slujba soţului. Nu se gândea nimeni pe atunci că va veni o zi când va ajunge în slujba bătrânului continent, numai cu ajutorul soțului. Tot despre acele vremuri se spune că, potrivit pravilelor, chiar din „vini minore ale soţiei”, ca de exemplu „de va merge la vedearea jocurilor să privească fără de voia bărbatului ei“ sau de intra, fără încuviinţarea soţului, în „casă striină, unde nu-i vor fi rudeniile ei“, în caz de despărţire, soţul îi putea dobândi cu uşurinţă zestrea.

Interesant, nu? Acum parcă, cel puțin din dorința de a mai salva din avere, în unele cazuri nedorite, soțul de bunăvoie își trece el singur toată averea pe numele fostei soții. Cât despre cea din urmă zicere, de a nu intra în casă străină, pare că cel putin în momentele electorale s-a păstrat, nu de altceva dar nu am auzit despre o doamnă a politicii europene vizitând casele amărâților care o votează de multe ori doar pentru a se pune bine cu primarul din sat, că nu știi când te lovești de el, sau pentru a primi o găleată colorată care îi mai ajută în gospodărie, scutindu-i cheltuiala a câțiva bănuți din puținul pe care oricum nu îl are! Dar să revenim, aducându-ne aminte din cele citite, că dominată de mentalităţile vremii, femeii îi era interzis orice rol în viaţa politică, comercială sau economică, precum şi accesul la educaţie, femeii din clasa ţărănească medievală îi rămânea drept cadru de socializare, din ce depăşea propria-i ogradă, locurile în care nu se semnala doar prezenţa masculină şi cele care nu erau asociate cu imoralitatea. Despre asocierea satului românesc cu viața medievală nu mi-a fost necesar un efort deosebit al imaginație deoarece nu pot spune că cel puțin în cazul nostru s-au produs mari schimbări! În schimb, despre asocierea unui tip de politică cu imoralitatea putem scrie romane, dar despre promovarea nevestei în funcția politică, inclusiv la nivel european, se pare că nu prea s-a scris până acum. Sau, dacă a făcut-o cineva, nu a făcut-o într-un mod în care să ne semnaleze gravitatea acestui fenomen de exterminare a valorii feminine, reale. Un fenomen destul de controversat, creat și prin acest nou curent din politica noastră contemporană „nevestismul”, care să ne determine obțiunea noastră la vot, când mânați de sentimente civice ni se pune în față o listă de partid, pe care să o votăm doar din convingerea noastră doctrinală, neglijând aspectul moral al listei în cauză.

În final, cred că este timpul să începem a ne gândi la a da un vot rațional și nu unul pasional. Și atunci, dacă tot suntem o societate modernă (fapt pe care nu îl contest sub nici o formă!), dacă unii dintre cei mai buni manageri ai zilelor noastre sunt femei (chiar și despre cele mei bune profesoare ne aducem aminte cu plăcere), de ce nu am accepta în politică cât mai multe doamne, unele chiar „de fier”. Nimic rău în asta, ba pot spune că este necesar. Ce este, în schimb, nedrept este modul în care se face „selecția” lor de către bărbați! Totuși, remarc că încet-încet, în viața politică, ca o răzbunare a istoriei, nevasta începe să devină mai de încredere, mai importantă și mai promovată decât amanta, dând naștere unui nou curent politic pe care l-aș numi, și-l vom numi și în viitor, „nevestismul” zilelor noastre!

Un răspuns la “Lista nevestelor!”

  1. Romeo Tarhon spune:

    Începând de astăzi, 10 martie 2014, redacția bătrânului ziar Națiunea, prezent pe scena mediatică zbuciumată a României încă din 1881 de pe vremea Brătienilor făuritori de stat modern, se bucură de condeiul afurisit de analitic al prietnului multora dintre noi: HORIA SCARLAT care, iată, se dovedește nu doar un poet excelent, ci și un editorialist excelent. Editorii Națiunii îl felicită și îi urează succes gazetăresc, scriitoricesc și politic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*