Alina Danciu – poeme în valuri de harpă…

Să fie înger? Să fie nimfă? Să fie cântul unei inimi de zeițe ce din corzile unei harpe minune ne încântă cu versuri ce ne pătrund în suflet? Nu, este un simplu om! Dar, așa cum prin munte omul atinge măreția cerului, tot așa, tânăra poetă Alina Danciu, pianistă și dulce acord de liră, duce versul atins de corzile harpei spre zeii cei nevăzuți. Poeta are dublu har: meșterește versul în metafore prin care și cenușa renaște în splendori de scântei, dar încălzește și corzile harpei pentru a reda parcă surâsul zeițelor. Iar când cele două minuni se împletesc, minunea de a privi în ochi Olimpul trăiește în cei ce o ascultă. Ascutați-i dară acordurile măiestrite de degetele ce plămădesc și vers și note… Căci, de creațiile ei, adevărate balade pentru pian și harpă, vom mai auzi. (C.A.M.)

Balada ploilor

Plouă în cenuşa trupurilor noastre,
Plouă peste ruguri, plouă disperat.
Nu închide uşa zărilor albastre
Ca să plouă-n tine fără de păcat!

Plouă de milenii prin uitarea mută
Ca să readucă amintirea grea,
Ieşi acum din tine, ploaia de-o sărută!
Vertical, spre stele, astăzi va ploua.

Plouă în deşerturi, peste munţi de sare,
Ca în Arta Fugii plouă în pian.
Peste ochii-ţi, dulce binecuvântare,
Plouă ritualic un întreg ocean.

Plouă peste inimi singure-n cetate
Cele mai frumoase versuri ce s-au scris.
Plouă contrapunctic, o eternitate
În triunghiul frunţii, niciodată stins.

Plouă cu obsesii, ploi ucigătoare,
Plouă metaforic, c-un surâs letal
Ieşi din tine, calcă moartea în picioare
Ca să vezi cum ploua,până la final!

Rugă

Inimă, inimă, leagân în vânt,
Nu-ți stinge în rană al iubirii cuvânt
Inima mea, rug de lacrimi, albind,
Nu-ți pierde curajul, la pietre cerșind!

Inimă, inimă, oază-n desert,
Mi-e sete, cu setea în coastă te-aștept.
Inima mea, tărâm de popas,
Prietena-mi fii în al cumpenei ceas!

Inimă, tu, coloană spre stele,
Vindecă-mi cerul, în nopțile grele
Inima mea, vis de tihnă-n război,
Dospeste iubirea, înmulțeste-o cu doi!

Inimă inimă, far peste timp,
Deschide ferestra și-n tine trăind,
Aprinde-mi lumina eternului duh,
Inima mea, făclie-n văzduh!

Cad sunete…

Cad sunetele între coaste
Precum șiraguri de perle,
Răscolind asfaltul de sticlă.
Muzica brațelor tale mă ridică
din prăpastia trupului,
Mă smulge din abisul timpului,
Muzica ochilor tai – coloană a infinitului,
Ce mă poartă dincolo de Universuri,
În unica lume cu sensuri:
Edenul din noi.
Torențial cad sunetele-n trupuri, cu suvoi,
Ca milioane de picături de apă
Ce se îmbrățișează și se-adapă
În cascadaă. Și îmi descântă de iubire-
Halucinantă dezrobire.

Acum știu că fiecare îmbrățișare e o rugă.

Cad sunetele-n carne, mi se topesc în sânge
Uneori, lama tristeții păn’ la os mă străpunge
Păsări de pradă îmi dau târcoale,
Aripi de ceară m-apasă în clepsidre goale,
Dar nu-mi mai este teamă,
Pecetea ta, îmi e cea mai frumoasă rană.

Acum știu că vei rămâne și în viețile viitoare,
Acum știu că până și moartea este trecătoare,
Acum știu că noi, nu! Nu suntem o-ntâmplare…

Elegie

Când gândurile tale mi se-mpletesc în păr
Ca valurile harpei, în tainic arabesque,
Uite, mai am curajul şi voi mușca din Măr,
Din cruntul adevăr că încă te iubesc
Chiar dacă vine iarna cu vijelii în cuget
Încărunţind copacii ce-ncovoiati aşteaptă
Ca semne de-ntrebare, ce se împlantă-n suflet,
Ca setea şi răbdarea, închise într-o piatră.
Când a secat fântână, de-atâta aşteptare,
Ştiam c-ai să te-ntorci, pe umeri cu un cânt
De lebădă, de ghimpe, de sânge şi de sare,
Cu ochi cicatrizaţi ai stins lumina-n trup.
Doar inima-mi stigmata, se scurge peste lut…

A ta, Şeherezada…

Ca o Şeherezada, ce-aşteaptă să revii,

Îmi tatuez povestea, în dreptul inimii

Şi-am să te-mbrac în smirnă, tămâie şi păcate,

Ca trupul tău să spună poveşti nenumărate.

.

Pe umărul cel stâng, am să-ncrustez în carne,

„Răpirea din Serai”, iar hoardele-otomane

Le voi aprinde-n palmă, spre umărul tău drept,

Emir, tu să îmi fii, cu daruri să te-aştept.

.

Înmiresmaţi în santal, agar şi cuişoare,

Ne-om aşeza în tihnă pe aurii covoare

Să depănăm istorii, poveşti o mie una,

De la izvor de timpuri să ne vegheze luna.

.

Şi vom lăsa în urmă, atunci, toţi pământenii,

Când am să-ţi torn în suflet cu jar şi mirodenii,

În tâmpla ta va arde licoarea rubinie

Când, despletind mătăsuri, am să mă dărui ţie.

.

Ne vom întoarce-n stele, ne vom ieşi din trup

Ca fulgerul vom rupe lăcatele de lut

Vom fi secundă vie în oazele eterne,

Dar ne vom prăbuşi în zgură şi în vene.

.

Prea dureros cădea-vom prin miile de vieţi,

În sita noastră strâmtă, a unei dimineţi

Când voi deschide geană din dulcele abis

Şi îmi voi spune sumbru: n-a fost decât un vis…

.

N-ai să mai vii nicicând s-asculţi a mea baladă,

Nicicând n-am să mai fiu, a ta Şeherezadă.

Schismă

La schisma sufletelor noastre

Ai spart pocalul cu-amintiri,

Iar buzele,mde-acum sihastre,

Au pus sigiliul pe iubiri.

.

Ca paznic orelor de fiere,

Alunecând pustii în hău,

N-a mai rămas decât tăcere,

Valsând cu tălpi de fierăstrău.

.

Şi presimţiri nepământene

Îngenunchează în apus,

Acolo unde templul geme,

Sub coasta stâng-a lui Iisus.

.

Îmbrăţişarea e o comă

Şi sărutarea-un sevraj

Nici zâmbetul nu are formă,

Se scurge-n ceaţă din obraji.

.

Doar gerul râde şi ne-ascute

Prin sânge aisbergul opac,

La schisma inimilor mute,

Fără de martori şi de leac.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*