Se pregătesc steaguri bilingve obligatorii în Ardeal!

Guvernul Ponta II a declarat că este un vid legislativ în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor agricole la străini, de la 1 ianuarie 2014, neştiind de existenţa Legii nr.312/2005 prin care, practic, nu se pot vinde terenuri agricole şi păduri din România decât în condiţii de reciprocitate şi pe baza unor tratate internaţionale.

Acum, acelaşi Guvern Ponta II aflat în travaliu prelungit spre Guvernul Ponta III (probabil fără P.N.L., dar cu U.D.M.R.) nu ştie că există cadrul legal, respectiv: Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de autorităţile şi instituţiile publice; H.G.nr.25/2003 privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. De asemenea, Guvernul Ponta II nu ştie că senatorii P.S.D. Gabriela Vrânceanu Firea, Alexandru Frătean şi Şerban Niculae au înregistrat la Senat (în urmă cu trei luni) o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii nr.75/1994, cu texte foarte binevenite în apărarea demnităţii românilor şi oprirea ofensivei iredentismului maghiar. Acelaşi Guvern Ponta II dovedeşte că nu cunoaşte şi nu respectă Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, care precizează că este interzisă promovarea unui nou act normativ în domeniul în care există reglementare legală. Dacă ar fi cunoscut existenţa Legii nr.24 din anul 2000, ministrul Dragnea ar fi iniţiat corect şi legal un proiect de Lege de modificare şi completare a Legii nr.75/1994.

În luna noiembrie 2013, Guvernul Ponta II (la solicitarea Ungariei, prin consilierul primului-ministru al României, numitul Frunda Gyorgy) a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă cu un text identic cu al actualului proiect de lege privind legalizarea steagurilor ungureşti în Ardeal. După ce P.R.M. a făcut publică această tentativă, Guvernul Ponta II l-a retras din dezbaterea Executivului, fiindu-i teamă de reacţia românilor împotriva sa. Acum, acelaşi Guvern Ponta II caută să compromită Parlamentul României, prin acest proiect de Lege împotriva Poporului Român.

În acest context şi în apropierea zilei de 15 martie, zi de doliu pentru Poporul Român care nu uită că în anul 1848, în Ardeal, ungurii au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat aproape 300 de sate româneşti, inclusiv bisericile, Guvernul Ponta II, prin vicepremierul şi ministrul Liviu Dragnea, a pregătit şi a făcut public proiectul de Lege privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale. Este o nouă prioritate legislativă a USL extrem de periculoasă prin consecinţele sale imediate! Se ştie că, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a interzis arborarea aşa-zisului steag secuiesc pe instituţiile publice din România, iar cei care l-au arborat ilegal au fost obligaţi să-l dea jos. Sfidând hotărârile Justiţiei, liderii USL Victor Viorel Ponta şi Crin George Laurenţiu Antonescu au iniţiat un cadru legal pentru a contribui la pregătirea unei alte etape din programul diabolic al Ungariei şi UDMR pentru dezmembrarea teritorială a României. Liderii USL se străduiesc să oficializeze steagurile ungureşti în Ardeal şi să oblige la arborarea lor pe instituţiile publice ale Statului Român.

Proiectul de Lege are trei capitole: „Aprobarea steagurilor unităţilor administrativ-tertoriale”; „Arborarea şi folosirea steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale” şi „Dispoziţii finale”. Prin acest proiect de Lege al Guvernului Ponta II, al P.S.D., P.N.L., U.N.P.R. şi P.C., iniţiatorii şi susţinătorii lui vor să ajute Ungaria şi U.D.M.R. ca să treacă de la faza de facto şi la cea de jure în privinţa arborării steagului unguresc al Ardealului şi a drapelului Ungariei în sute de localităţi româneşti, pe clădirile unde sunt instituţiile publice ale Statului Român! Principalele prevederi şi consecinţe ale acestui proiect de Lege al Guvernulu Ponta II şi liderilor U.S.L. sunt următoarele:

-„Unităţile administrativ teritoriale pot avea… steaguri proprii”. Nu este obligatoriu. Localităţile unde sunt peste 20 la sută etnici unguri le au deja pregătite.
-„În localităţile şi judeţele unde există aprobată stemă proprie, autorităţile deliberative pot aproba proiectul de steag, care are aceleaşi dimensiuni ca şi drapelul României.
-Pentru stema localităţii este obligatoriu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române.
Pentru steagul localităţii avizul Comisiei Naţionale este consultativ. Ca urmare, în multe localităţi din Ardeal şi în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş sunt pregătite ca steaguri ale acestora cele identice cu drapelul Ungariei şi aşa-zisului steag secuiesc.
-Pe sediile instituţiilor publice ale Statului Român şi ale unităţilor economice de subordine locală şi judeţeană, se arborează la paritate steagul localităţii, steagul judeţului, drapelul României şi steagul Uniunii Europene. Proiectul de Lege prevede că se arborează câte două exemplare din fiecare steag şi în această ordine.

În zilele de doliu naţional, toate steagurile, inclusiv cel al Uniunii Europene, se arborează în bernă. Conform acestui proiect de Lege, toată Uniunea Europeană va fi în doliu, pe baza acestei mostre de tâmpenie la nivel înalt.

-În localităţile şi judeţele unde etnicii unguri au o pondere de peste 20 la sută din numărul locuitorilor este obligatoriu ca pe steag să fie înscrisă denumirea ilegală în ungureşte a localităţii şi judeţului. În celelalte localităţi şi judeţe din România este facultativă înscrierea pe steag a denumirii acestora în Limba Română.
-Este posibil ca în unele localităţi şi judeţe autorităţile deliberative să hotărască ca pe steaguri să se înscrie denumirea legală în Limba Română şi denumirea ilegală în limba ungară. Guvernul Ponta II şi majoritatea parlamentară pregătesc cardul legal pentru steagurile bilingve! Urmează, apoi, denumirile de străzi şi pieţe publice, indicatoarele rutiere, bornele de pe marginea drumurilor, cărţile de identitate, paşapoartele, reţete medicale şi culinare, diplomele şcolare şi universitare, procesele – verbale de contravenţii etc.

U.S.L. urmăreşte prin această Lege umilirea şi batjocorirea tuturor românilor, dar mai ales a celor din localităţile unde etnicii unguri sunt ceva mai mulţi. Demnitatea majorităţii româneşti este călcată în picioare de către P.S.D., P.N.L., U.N.P.R. şi P.C. care s-au făcut, din nou, preş la picioarele Budapestei şi U.D.M.R. Din păcate, în ultimii 25 de ani, Poporul Român a fost tolerant cu numeroasele manifestări anti-româneşti ale Ungariei şi U.D.M.R. şi nu a sancţionat prostituţia politică la nivel central şi local, atât cea cu felinar roşu, cât şi cea cu steaguri roşii, portocalii, albastre-galbene etc.

În judeţele Covasna, Harghita şi Mureş doresc cei din P.S.D., P.N.L., U.N.P.R. şi P.C. să legifereze arborarea steagului Consiliului judeţean (identic cu drapelul Ungariei sau cu steagul unguresc al Ardealului) şi al fiecărei localităţi, cu inscripţionarea pe steaguri a denumirilor din timpul ocupaţiei ungare.

-Primarii români care nu vor arbora aceste steaguri ungureşti ale Consiliului judeţean şi al localităţilor cu denumirile înscrise în ungureşte vor fi amendaţi cu 5.000-10.000 lei. Primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene din partea U.D.M.R. vor fi premiaţi, de Guvernul Ungariei.
-Steagurile ungureşti ale Ardealului (aşa-zisele steaguri secuieşti) şi drapelul Ungariei pe care va fi înscrisă, în limba ungară, denumirea ilegală a localităţii şi judeţului, vor fi arborate pe toate casele şi blocurile unde sunt proprietari etnici unguri.
-Aceste steaguri ungureşti pregătite de Guvernul Ponta II împreună cu U.D.M.R. semnifică apartenenţa, de facto, a acelui teritoriu la Ungaria.

Partidul România Mare îi solicită premierului Victor Viorel Ponta să nu pună în discuţia Guvernului acest proiect de Lege îndreptat împotriva Poporului Român şi a integrităţii teritoriale a României. Cel care a iniţiat şi promovat acest proiect de Lege, vicepremierul şi preşedintele executiv al P.S.D., domnul Liviu Nicolae Dragnea îşi poate da demisia de onoare. Este suficient să o scrie în Limba Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*