Onoare și Patrie!

Apropiatele alegeri pentru parlamentul european par a fi, din perspectiva actualelor partide, o loterie. Câștigătorii sunt impresariați de tristele figuri încă în exercițiu și sunt obligatioriu apartenenți structurilor, regulilor editate de casta politică, eliminând eventualele apariții exogene ”ideologiilor” lor. Care ideologii? Multe în una singură: vinderea interesului, a averii naționale pe bucăți, zărăfirea fără noimă a destinului de țară a României. Asistăm la trucate mișcări dintr-o echipă în alta, trădările fiind negociate pe locurile considerate eligibile în noua formulă, singura valoare declarată a actanților părând a fi nu valoarea ci plusul de imagine cîștigat în hămăieli televizate, în scandaluri de operetă sau destituiri agrementate de presa manelistă.

Cu puțin efort ”vedetele” ar putea fi aliniate mult mai popularilor Guță sau Adrian copilul minune sau Tanța Bomboasa de la Tichilești. ”Transferurile” se fac pe baza unor obligații bine secretizate și a căror valoare va fi suportată, în varii forme de camătă de către electoratul care încă mai confundă propria soartă cu spectacolul de divertisment, cu bâlciul defecând în  majoritatea canalelor tv.

O reală mișcare de restaurare a valorilor autohtone reale ca prioritate absolută impune prezența majoritară în parlamentul european a exponenților naționalismului autohton, a profesioniștilor clarificați în terapiile de restituire a orgoliului istoric poporului român, martirizat continuu prin poziția geografică, prin eroism și jertfă sau lașități impardonabile în momentele în care genitorii actualei caste politice au subordonat interesul național propriilor lor interese.  Ar fi un început coagulant pentru extirparea structurilor de putere care cangrenează  duhul și existența acestui popor, pentru revigorarea imaginii României în concertul european al acestui timp. Sunt convins că ziarul Națiunea, celelalte publicații nemaculate de alișverișuri și interese meschine pot să-și asume un efort mai viguros de catalizare a energiilor benefice diseminând, pentru început, în public nume onorante de pe o listă a regenerării naționale. Misionarii acestei lupte vor fi cu prioritate tinerii (care au ieșit în stradă pentru apărarea Roșiei Montane, pentru interzicerea otrăvirii subsolului), listele pentru cele 100.000 de semnături devenind propriile lor victorii ca apartenenți nu doar unei ”echipe” a bunului simț ci ca reali continuatori ai revoluției din 1989, de acolo de unde aceasta a fost deturantă. Modelul/exemplul revoluționarului Al.I.Cuza și a ”echipei” care, prin reforme decisive, în numai șapte ani au aliniat România parametrilor modernității statelor puternice ale Europei are încărcătură de parabolă pentru acest timp.

Onoare și Patrie. Sub această formulă a devotamentului neprecupețit, până la sacrificiu, s-a reușit ieșirea de sub tutela străină a mai bine de 1/3 din teritoriul agricol românesc, transformarea clăcașilor în cetățeni liberi, participanți direcți la deciziile de interes național, începerea unui și acum visat ”miracol economic” (în sine un complex de strategii) ca suport al evoluției țării prin oamenii săi. Nimic din toate aceste atribute la nivelul castei politice post-revoluționare. Or tocmai în aceste condiții încăpățânarea puterii de a eticheta naționalismul (în sine activitatea de redeșteptare a duhului național sub deviza Onoare și Patrie) ca o dimensiune anarhică, periculoasă statului de drept, pecetluiește în clar străinătatea, lipsa de responsabilitate istorică a puterii. Teama, coșmarul partidelor/echipelor de profitori în această etapă este legată inclusiv de formula pe care participarea în cunoștință de cauză proprie ar impune-o electoratul și, dezvoltând, apariția unei mișcări de recuperare a țării ca formă de ideologie națională, deci și ca partid. Nume ca: Dan Tănasă, Victor Roncea, Radu Golban,  Sorin Ioniță, Mark Bucuci sunt, în opinia mea, un început de listă a candidaturilor independente la europarlamentare. Și în definitiv ce înseamnă 100.000 de semnături de susținere  la o populație de 23 de milioane?!

Lista? Onoare și Patrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*