Ortodoxia şi Apusul în tradiţia spirituală a românilor…

De-a lungul secolului trecut, mai ales în cea de a doua jumătate a acestuia, cercetările românilor privind trecutul lor istoric şi spi­ri­tual au fost mai puţin sau mai mult obiective, din cauza îngră­dirii impuse de ideologia comunistă. Totuşi, în revistele şi periodicele Patriarhiei Ro­mâne, dar şi în alte publicaţii din ţară sau din străinătate, au fost tipărite numeroase studii documentare, articole şi recenzii, unele aducând lămuriri asupra trecutului spiritual al românilor, fără să fie epuizate, însă, izvoarele privind existenţa neamului românesc. Se cuvenea, aşadar, îndeosebi după decembrie 1989, reluarea marilor teme ale trecutului etnic şi spiritual al poporului român, pe bazele noilor informaţii şi studii, cercetarea lor în sinteză, dar şi în amănunt, pentru ilustrarea rolului nea­mu­lui românesc de-a lungul veacurilor.

O asemenea lucrare este şi teza de doctorat a domnului Ion Marian Croitoru, în prezent conferenţiar universitar al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Valahia  din municipiul Târ­go­vişte. Susţinută la data de 13 decembrie anul 2007, după o perioadă îndelungată de studii şi cercetări la diferite biblioteci din Grecia, România, Franţa, Anglia, etc., în cadrul Sec­ţiei de Studii Patristice, Istoria Dogmelor şi Simbolică, care face parte din De­par­­tamentul Teologic al Facultăţii de Teologie a Universităţii Kapodistriene din Atena, primind calificativul maxim summa cum laude, această teză, al cărei titlu iniţial a fost: Ortodoxia şi Apusul în tradiţia spirituală a României. Disputele teo­logice protestante din secolul al XVII-lea, vede acum lumina publicităţii şi în limba română, cu titlul schimbat la sfaturile profesorilor referenţi: Ortodoxia şi Apu­sul în tradiţia spirituală a românilor.Unitatea Ortodoxiei şi apărarea cre­din­ţei ortodoxe în faţa propagandei protestante din secolul al XVII-lea.

Importanţa studiului constă în abordarea istoriei spirituale a neamului românesc de la începuturile lui, arătându-se identitatea zestrei spirituale moştenite de români şi luptele duse de ei atât pentru păstrarea acestei identităţi, care o do­mi­nă pe cea etnică, cât şi pentru apărarea ţării lor, dar şi a Europei Apusene, de pericolul ocupării otomane, subliniindu-se rolul pe care ei l-au jucat în sprijinirea Ortodoxiei de pretutindeni şi contribuţia lor la apărarea credinţei ortodoxe în faţa propagandei protestante din secolul al XVII-lea, fără să se renunţe la spiritul ecumenic şi de toleranţă religioasă.

Această teză de doctorat aduce înaintea celor care se apleacă asupra cercetării Ortodoxiei şi a trăitorilor acesteia, dimensiuni şi situaţii ale luptei de apă­rare a credinţei ortodoxe în faţa momentelor de crize spirituale provocate nu de adepţii acestei credinţe, ci tocmai de aceia care, dintr-un motiv sau altul, se aflau rupţi de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. De aceea, apă­ra­rea învăţăturii apostolice şi patristice a fost făcută de poporul român de pe poziţia împlinirii scopului pentru care a fost creat omul de către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, adică trăirea în adevăr şi ajungerea la asemănarea cu El, astfel că exemplul celor de atunci să ne fie nouă, celor din acest timp, îndemn şi pildă de urmat.

Interesul pentru subiectul prezentului studiu s-a născut în timpul anilor de studenţie (1990-1994), în urma întâlnirilor şi a discuţiilor teologice, intelectuale şi spirituale pe care le-a avut domnul Ion Marian Croitoru cu dis­tinsul pro­fesor de vrednică amintire şi pomenire sau evocare – Academicianul Virgil Cândea (1927-2007). La um­bra legăturii de suflet creată atunci şi ancorată pentru veş­nicie, una dintre se­minţele semănate de iubitul său profesor pe ogorul cău­tărilor sale spirituale şi inte­lectuale a fost ecumenicitatea Ortodoxiei, atât de bine ilustrată în secolele anterioare, însă mai puţin trăită în vremurile de acum.

Pentru edificarea acestui adevăr, îndemnul lui a fost să pornească la studierea unei file din istoria Ortodoxiei, şi anume, realitatea ei trăită de un neam printre alte neamuri, adică de poporul român. Cercetarea a fost concepută iniţial pentru secolele XVII şi XVIII, având ca obiectiv prezentarea Ortodoxiei aşa cum a fost simţită şi trăită de români în faţa curentelor vremurilor de atunci, într-o relaţie strânsă şi dincolo de barierele strâmte ale Naţionalismului, aşa cum se va şi demonstra de fapt în paginile lucrării, cu alte neamuri de aceeaşi credinţă, dar şi de alte confesiuni.

În acel timp, românii au fost expuşi, ca şi întreaga lume ortodoxă, unor in­ten­se propagande apusene, iar studiul a fost proiectat să surprindă reacţiile Bi­se­ricii Ortodoxe din Ţările Române şi diferitele forme ale luptei de apărare a cre­din­ţei, care se vor desfăşura în unitatea deosebit de valoroasă a lumii ortodoxe de a­tunci (Patriarhiile orientale şi Bisericile Ortodoxe din lumea slavă), în faţa pre­siunilor propagandei romano-catolice şi a celei protestante, precum şi în faţa inovaţiilor Iluminismului.

Însă, datorită bogăţiei materialului documentar strâns şi a masivităţii lu­crării ce ar fi rezultat din ducerea la bun sfârşit a proiectului, precum şi datorită timpului limitat de a pune capăt studiului sub forma tezei de doctorat, autorul a fost obligat să se limiteze doar la secolul al XVII-lea şi numai la aspectul legat de propaganda protestantă, de vreme ce aceasta a dominat în acel secol.

Despre subiectele şi personajele tratate în acest amplu, consistent şi bogat studiu s-au scris mai multe sau mai puţine, însă, lipsea o lucrare de sinteză, dar şi de analiză, în acelaşi timp, a unor opere teologice în spiritul epocii respective, aspecte care vor constitui şi unicitatea studiului de faţă, menit să atragă atenţia tocmai asupra zestrei spirituale moştenite de români încă de la formarea lor ca popor şi a luptelor de apărare a acestei moşteniri, sub diferite forme şi cu multe sacrificii, în ecumenicitatea Ortodoxiei care se trăia în acele epoci.

Dincolo de valoarea lui științifică, culturală şi istorică, tratatul se citește cu multă plăcere, grație capacității autorului de a construi un discurs, cu argumente, motivații, limbaj și sintagme atent utilizate. Explicațiile de la subsolul paginilor justifică afirmațiile argumentative. Prin acest volum, Ion Marian Croitoru se aşează şi aliniază, cu multă competenţă, probitate intelectuală şi morală, respect și onoare, în rândul teologilor români, conţinutul cărții fiind expresia unui cuget clar şi limpede, a unor convingeri ferme și a afirmării unor opinii personale dintre cele mai productive, competente şi eficiente.