Recunoștința omenească este o floare rară; cea evreiască este totdeauna inexistentă!

De aproape două sute de ani de au început evreii să se infiltreze ilegal în Ţările Române, ca urmare a alungării lor din Germania, Austria, Polonia, Galiţia, Rusia, Elveţia şi chiar din Franţa. În anul 1825 erau în Ţările Noastre, 25.000 de evrei, în anul 1844 erau 50.000, iar în anul 1868 se ajunsese la 400.000 de evrei conform lui CREMIEUX (vedeţi cartea „Evreul după Talmud” de August Rohling, pag. 206, Editura Vicovia, 2013). Primul care a denunţat pericolul invaziei evreieşti a fost DIONISIE POP MARŢIAN (1829-1865). El a demonstrat că proprietatea fiecărui evreu este proprietatea evreimii mondiale, iar perspectiva iudaismului în ţară noastră e dezrădăcinarea neamului nostru din patria lui, bunurile strămoşeşti intrate în posesia evreilor sunt pierdute pentru totdeauna.

Invazia iudaică a continuat şi se ajunsese în anul 1870 la cca. 700.000 de evrei ceea ce a determinat apariţia unei mişcări naţionaliste patriotice. Căci, încă din anul 1800 evreimea mondială hotărâse înfiinţarea Statului Israel pe teritoriul Ţărilor Române. Dacă a fost împiedicată, asta s-a datorat mişcării naţionaliste şi trezirii românilor. Evreii au continuat să se infiltreze în România şi se ajunsese în anul 1940 la cifra catastrofală de peste 2.500.000, chiar 3.000.000 de evrei. Cea mai mare parte a evreilor se ocupau cu specula şi cu “afaceri necinstite”. După război au plecat din România cca. 500.000 de evrei în Palestina şi au înfiinţat Statul Israel. Restul de peste două  milioane de evrei care existau în România au rămas în ţară şi-au schimbat numele şi cea mai mare parte a lor s-au înscris în Partidul Comunist şi au ocupat toate funcţiile de conducere la toate nivelele din întreprinderi, instituţii, administraţie locală şi centrală, guvern etc. Chiar şi Academia Română, a fost iudaizata. Ei au dus o politică de deznaţionalizare şi sovietizare a societăţii româneşti. Odată cu degenerarea comunismului în „naţional comunism”, evreii nu şi-au mai găsit locul în societatea românească şi au început să emigreze şi de acolo, a început o campanie de denigrare a Statului, Poporului Român şi a Preşedintelui României NICOLAE CEAUŞESCU (vezi Declaraţia de la Budapesta din 1989, unde peste 90 la sută din semnatarii ei, sunt evrei).

În România comunismul a însemanat stăpânirea ţării de către evrei. Când internaţionalismul socialist (comunist) a fost înlocuit cu naţionalist socialismul, evreii din România au început să părăsească ţară pentru că apăruse o nouă clasa intelectuală de români şi ei nu mai puteau să facă afaceri, să fie şefi, să ducă o viaţă de huzur. Şi ceea ce pentru ei era cel mai grav, era faptul că trebuia să muncească. Muncă nu l-a caracterizat niciodată pe evreu. Pe vremea lui ALEXANDRU IOAN CUZA (1820-1873) circulă o vorbă: “Cine a văzut cuc clocind şi evreu muncind”.

După complotul iudaic antiromânesc din decembrie 1989, evreii au repus mâna pe conducerea României şi urmăresc cu o perseverenţă diabolică că România să fie lichidată ca stat şi poporul român că naţiune. De atunci a început şi alungarea românilor de pe teritoriile lor strămoşeşti şi ştergerea oricăror urme de existenţa a românilor de pe aceste teritorii. De fapt, de atunci, România a încetat să mai fie stat independent, a devenit o colonie evreiască, condusă de iudaismul mondial cu sediul la New York. Aproape toate bogăţiile ţării au intrat în posesia evreilor. Peste câţiva ani, România îşi va schimba şi numele în Israelul European, iar românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, fără patrie, rătăcite în istorie, vor fi o curiozitate etnică. În decembrie 1989 a învins răul, nemunca, gheşeftul, hoţia, crima, camăta, dobânda, bișnița, minciună, corupţia…

5 Responses to Recunoștința omenească este o floare rară; cea evreiască este totdeauna inexistentă!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *