„A doua Scrisoarea III” a poetului Marian Ilie va pătrunde în conştiinţa culturală a vremii

Vorbim de un volum de structură moralizatoare, practic, un document despre imoralitatea instituţionalizată, cu arborescenţa de aspecte specifică unei societăţi expediate în haos, o carte vorbitoare pe ton puternic în urechile vremii, unde parodia îşi reintră în drepturi, prinde sînge în obraji şi produce efectul de valoare imediată. Înţelegînd că viciile societăţii nu mai pot fi tolerate, că e timpul să se renunţe la stereotipii, poetul Marian Ilie îşi asumă curajul unui protest echilibrat, abordarea cu sentiment patriotic a temelor politice, conferindu-i puterea şi sentimentul că poate schimba lucrurile în bine. Viaţa însăşi fiind pînă la urmă politică, autorul face politică fie că vrea, fie că nu, face o „nouă revoluţie paşnică” prin condei. Personalitate cu vocaţie etică, fin şi ironic analist ancorat în prezent, Marian Ilie devine prin volum „politicianul” unor discursuri de forţă: „…Am pierdut parcă la zaruri ţara-n două zeci de ani/ Şi – mai grav – busola însăşi a periplului prin timp/ Ne-am pus cinici pe tarabe sufletele de cojani/ Amanet plătit in grabă de trimişi dintr-un Olimp/ Situat în nu se ştie care dintre emisfere/ Pretutindeni şi niciunde pe-ncercatul mapamond/ Împărţit moşiereşte între centri de putere/ Cu acţionari din umbră la un fantomatic Fond …/ Dinăuntru vin duşmanii, din afară doar chemări/ Programatice sirene ne îmbie la răbdare/ Şi răbdăm de sub dogoarea aspiraţiei spre zări/ Unde însăşi Axa Lumii se înclină a trădare/ Ne tot odihnim idilic tolăniţi pe munţi de aur/ În bulibăşeala lumii am uitat să stăm călări/ Miticul oier cu turma răsfirată pe coclauri/ Doarme Somnul său de tânăr îmbătat de damf de flori… (Joc de-a caii – după Adrian Păunescu)

Mihai Eminescu a dat literaturii române, în ansamblul operei monumentale, cinci scrisori geniale, traversate de ideea neconcordanţei dintre ideal şi real. „A doua Scrisoarea III” a poetului Marian Ilie trebuie înregistrată ca un fapt cultural, fără să i se poată nega valoarea. În vremea aceasta de mari nediferenţieri, de stagnare şi anarhie, cînd literatura este într-o ascensiune continuă, dar necontrolată, cînd societatea lunecă tot mai mult în debusolare, apariţia unei astfel de cărţi este în beneficiul cititorilor şi al culturii, poetul fiind un protestar necesar nu numai culturii, ci şi societăţii. „Vândură fabrici cer pământ/ Petrol păduri râu ram şi prund/ Dac-ar putea ar da spurcaţii/ Şi sufletul sărmanei naţii/ Ce macină de generaţii/ La mori de vânt/ Alai de mimi cu măşti groteşti/ De care nu poţi să trăieşti/ Să faci ce trebuie făcut/ Viaducte-n munţi punţi peste Prut/ S-alungi mirosul de stătut/ Din Bucureşti…/ Vai, ce tristeţe suverană/ Vai de cereasca ţării mană -/ Bătuţi de vânt din Răsărit/ Din Sud ori Nord ori Asfinţit/ Găsim noi pietre de-azvârlit/ De Piei-Satană” (Piei-Satană – după George Cosbuc)

Autoritatea protestului împotriva viciilor de largă răspîndire îi adînceşte creaţia în reprezentare, în care se revarsă, cu o extraordinară amploare a respiraţiei lirice, elanul conştiinţei şi dorinţa de a se dărui nemărginit poeziei cristalizatoare de atitudini. Din varietatea de factori politici, sociali, economici, ideologici, spirituali, din eflorecenţa şi întrepătrunderea lor, îşi are obîrşia volumul de faţă, cu rostul lui de a da, prin dîrzenia protestatară a rimei şi ritmului, expresie frămîntărilor care caracterizează mentalitatea timpului: „…De-atâta foame am ajuns obezi/ Am tot pierdut – din ce-o să mai trăim/ Că rata de schimbare de regim/ Ne-a prins nepregătiţi şi fără crez/ Să fi venit schimbarea mai aşa/ Mai pe lumină Doamne mai pieptiş/ Am fi scăpat întâi de mărunţiş/ Şi-am fi putut mai apoi cugeta/ Aşa – am scos la schimb în mare grabă/ Agoniseala cea de proletari/ Cu gândul că ne umplem de dolari/ Şi-am fost maradoniţi chiar la tarabă/ De ne-am ales cu pulberi de percuţii/ – Celebrul praf al clasicelor tobe -/ Înconjuraţi de replici xenofobe/ Răbdăm tânjind la alte revoluţii/ Tot reformăm teribilul sistem/ Ce ne-a lăsat trecutul filodormă/ Ne afundăm anapoda-n reformă/ Şi o reformă înşine suntem”… (Rata de schimbare). Iată, intensitatea trăirilor îşi crează un limbaj dinamic şi un ritm energic. Din aceste momente, trăite de poetul mişcat în întreaga lui fiinţă, se naşte poezia ce se supune unei legi de organizare şi creştere. Asemenea lui Goethe, Marian Ilie pare să spună: „Stau sus, dar pot şi trebuie să mă urc şi mai sus; simt în mine nădejde, curaj şi putere”. În viziunile sale repercutîndu-se, într-un fel sau altul, nuanţat, tot ce agită societatea contemporană cu diferitele frămîntări şi aspiraţii. Fără îndoială, această lărgire de orizont este de o importanţă decisivă pentru creaţia sa.

Poetul unor denunţuri ale disonaţelor, al arhitecturilor incandescente, Marian Ilie construieşte scrupulos parodia, cu acea tensiune dintre conştiinţa intelectuală şi dorinţa de confluenţare a formelor divergente. Talentul lui rezidă, între altele, în conectarea viziunilor poetice cu icoana spirituală a vremii, în sînul căreia factorii sociali, politici, economici, ideologici, au rol determinant. El însuşi, patriot, trasează volumului un mers salvator spre viitor, o elucidare imperioasă (prin care decadenţa societăţii poate fi depăşită), dar şi un diagnostic, dat de un creator celebral într-un sistem capitalist haotic. Tensiunea creatoare imprimă prin sonoritate şi magmă severităţi şi corecţii radicale, şi adînci vibraţii afective: Geme ţara de atâta muls/ De dogori duhori şi viituri/ Nu sunt doctori să mai ia un puls/ Şi nici vraci pentru descântături/ Ca o vit-atinsă de dalac/ Zace biata ţară-n bălegar/ Cum să-ţi fie, frate-meu, pe plac/ Peisajul ăsta ordinar/ Cum s-audă dregătorii săi/ Geamătul prelung din Bărăgan/ Când păziţi de haite de dulăi/ Ei se bat pe Marele Ciolan/ S-au proptit acolo sus prin sfori/ Şi nu-i chip să-i mai putem da jos/ Ne-ndemnăm la urne uneori/ Să votăm schimbări – dar ce folos/ Vin ai lor, când tot ai lor mai pleacă/ La palavre-s buni, nătângi la fapte/ Noi rânim la balega de vacă/ Să se scalde ei în râu de lapte/ Şi tot mulg şi mulg – nu ştiu măsura/ De-i secară ţâţa bietei ţări/ Şi se duc să-şi risipească ura/ Prin amăgitoare desfătări/….Pe când câinii lor rod la ciolane/ Azvârlite de-un stăpân mojic/ Bieţii fraţi ai mei de la saivane/ N-au mâncat de-un veac de ani nimic…/ Totu-n ţara asta e sinistru/ Jaful deşănţat nu se mai gată -/ Te condamn, stimabile Ministru/ Al Dreptăţii-cea-la-ochi-legată”. (Peisaj ordinar)

Devine prin acest volum destul de evidentă primejdia în care a căzut societatea contemporană, lăsîndu-se atrasă, cu consecinţe tragice, de mistificările şi iluziiile democrate. Prin prisma acestor principii şi din ipostaza martorului obiectiv care redă cinematic esenţialul prezentului, cu o remarcabilă artă pentru rafinarea scriiturii, şi-a elaborat Marian Ilie „A doua Scrisoarea III” – interesantă colecţie de parodii şi exerciţii de libertate. Parodii caracteriologice după Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, George Coşbuc, George Lesnea, Radu Gyr, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi et caetera, parodii ca formă de manifestare a unui spirit neîngrădit şi mai mult, ca metodă ideală prin intermediul căreia poetul Marian Ilie îşi păstrează nealterată condiţia morală. Cine a citit „A doua Srisoarea III” ştie deja că acest volum va pătrunde în conştiinţa culturală a vremii. Marian Ilie nu scrie pentru a trezi cititorul din impresia banalităţii, nici pe colegii poeţi aţipiţi în atotsuficientul postmodernism sau preocupaţi de aria simplelor notaţii. Prin transmigrare sufletească, Marian Ilie este propriul reporter care relatează inspirat şi parodic starea prezentului cu multitudinea de contraste, îndemnînd, totodată, la „deşteptare” şi ieşirea din amorţire. Da, o carte cu adevărat captivantă prin ritmul lăuntric, o carte-manifest prin felul cum demască realitatea, prin adînca afirmare sau tăgăduire a unor aspecte de viaţă. Aşadar, domnule poet, fii bun şi mai aruncă-te în irevocabilul destin scriitoricesc, aşa cum s-a întîmplat cu marii eroi ai tragediei greceşti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*