„Să trecem Prutul cu mai multă îndârjire!” (1)

– în dialog cu Ana Guțu, doctor în filologie –

– Vă rog, în primul rând, să le împărtăşiţi cititorilor noştri câteva date biografice, academice şi din activitatea dumneavoastră politică, inclusiv până în prezent.

– Sunt profesor universitar de 30 ani, doctor în filologie romanica, autor a circa 300 publicaţii ştiinţifice şi publicistice, cunosc mai multe limbi străine, în politică am venit în 2009, pe valul mişcării anticomuniste, pentru a redobândi libertatea de exprimare şi de gândire.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră limba română şi de ce este o necesitate realitatea recunoaşterii ei în Basarabia şi trecerea la index a etichetei de “limba moldovenească” atât de apărată, de la comuniştii lui Voronin, la unii membrii ai alianţei de la putere, gen membrii formaţiei Marian Lupu?

– Limba română este cadrul existenţial spiritual, în care am fost educată de buneii şi părinţii mei, eu fiind originară din sudul Basarabiei, dintr-o localitate de pe malul Prutului, orăşelul Cahul. În copilărie am avut cărţi româneşti în casă, am privit TVR 1, am vizitat România chiar pe timpul sovietic, deoarece aveam rude la Iaşi şi Galaţi, străbunica pe linia tatălui plecată fiind în România încă din 1933, pe timpul României Mari, cu trei fiice ale sale, bunica rămânând dincoace de Prut. Buneii mei niciodată nu au folosit glotonimul ”limba moldovenească”, toate confuziile survenind de fapt mai târziu, când am venit la Chişinău la facultatea de limbi străine. În RM problema denumirii limbii este şi, cu siguranţă, va fi pe larg exploatată de către politicieni în scopuri manipulatorii, astfel contribuind la ţinerea în neştire a unei părţi bune a electoratului. Partidele de stânga insistă asupra teoriei moldovenismului, care coboară în Evul Mediu, aceştia ignorând astfel în mod voit istoria, deoarece statele europene moderne s-au format către mijlocul sec. al XIX.

– Se spune mult în istorie că forţele comuniste au “eliberat” Estul/Centrul Europei de “fascişti” (corect nazişti), dar ce nu se spune este, -după cum a fost demonstrat foarte bine de documentarul The Soviet Story/Povestea Sovietelor (Snore 2008, Latvia) -, că, până în 1941, comuniştii şi naziştii au fost prieteni la cataramă, văzându-se unii pe alţii ca “revoluţionari” şi ajutându-se politic, militar, economic, şi strategic în hăicuirea şi împărţirea Europei după bunul lor plac. Cazul Basarabiei/Bucovinei de Nord/Bugeac şi respectiv al Nordului Transilvaniei, furate României şi împărţite “frăţeşte” de comunişti şi nazişti între ei şi aliaţii lor în 1939 (Pactul Molotov-Ribbentrop ), – ceea ce a dus ulterior la intrarea României în război în 1941 pentru eliberarera acestor pământuri româneşti -, este tipic în acest sens. Cuvântul “revoluţie” înseamnă să răstorni ceva cu fundul în sus: valori, straturi sociale, ţesutul etnic al popoarelor neaoşe de mii de ani. S-au pierdut mulţi membrii ai familiei datorită “purificării entice anti-româneşti” din Basarabia. Pe cine au deportat şi/sau ucis ruşii cu precădere în Basarabia, şi ce fel de colonişti au adus şi promovat că să-i înlocuiască pe aceşti români?

– Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie repune în drepturi adevărul istoric despre Basarabia, şi anume că aceste pământuri au fost ocupate, rupte din trupul ţării româneşti, Basarabia fiind supusă unui proces feroce de deznaţionalizare şi epurare etnică. Deportările şi foametea organizată, care au fost un adevărat genocid împotriva băştinaşilor români, dar şi altor etnii conlocuitoare, au fost declanşate, în primul rând, pentru a-i pedepsi pe cei care se autoidentificau  români, pe cei care erau gospodari în bun spirit românesc. În urmă acestui genocid al sovieticilor împotriva românilor basarabeni au pierit sute de mii de oameni.

– Să vorbim de confuzia deliberată dintre românii din regiunea Moldovei, numiţi “moldoveni” (cum sunt “texani” americanii din Texas) şi ideea fantezistă că aceştia ar fi o aşa-zisă “etnie moldovenească” şi vorbind o “limbă moldovenească”. În librăriile din Europa şi SUA nu există vreun “dicţionar Moldo-“, ci numai “Româno-Englez”, ”Româno-Italian” etc. Mă uluieşte continuarea inepţiei despre o “etnie/limba moldovenească” şi după revenirea la grafia latină a limbii române în Basarabia. Deloc întâmplător – şi fraţii mai mici ai ruşilor, Iugoslavii (slavii de la sud – acum sârbii) îi supun aceleiaşi politici privind o falsă dicotomie pe românii din sudul/vestul Dunării (Timoc), faţă de românii din România, numindu-i pe primii …”vlahi.” Acelaşi lucru îl fac cu românii din Grecia şi grecii, bulgarii, albanezii şi croaţii în propriile ţări, mai puţin macedonenii. Ungurii fac acelaşi lucru cu împărţirea românilor din Ungaria în români şi “băieşi”, care vezi Doamne ar vorbi…”limba băiaşă”. Repet, aici nu-i nici măcar vorba de aromâni, deci tot de români dar care au un dialect; este vorba de români că şi Dvs. şi că mine, care ne înţelegem fără fiţuici cu pretenţii de “dicţionare” (vezi maculatură lui Vasile Stati, la care nici măcar domnul Marian Lupu nu face referinţă ). Deci am două întrebări: cum explică (neo)comuniştii şi rusofilii aceeaşi limbă românească că fiind “două” limbi în era Internetului şi a lipsei de sârmă ghimpată, şi –mai important poate – ,ce au ei de câştigat cu aceste insulte faţă de evidenţă bunului-simt? Cum s-au simţii ruşii din Basarabia de exemplu, dacă i-am numi “poporul nărozilor” care ar vobi “limba năroadă”, adică rusă dar scrisă în… alfabetul latinesc?

– După cum am mai menţionat cu varii ocazii, inclusiv în scrierile mele ştiinţifice, confuzia identitară şi lingvistică este rezultatul ocupaţiilor din 1812 şi 1940/1944, deoarece iniţial imperiul ţarist, iar mai apoi imperiul sovietic, au dus o lupta acerbă pentru eradicarea suflării româneşti, însă nu au reuşit. Partidele de stânga, mai ales comuniştii, sunt ereditari de drept ai doctrinei leniniste, ai fostului partid comunist din URSS. Ei au misiunea de a promova în continuare aceste politici nihiliste. Trist este faptul că reprezentanţii minorităţilor naţionale şi etnice, nu toţi, dar totuşi, o bună parte din ei, fac jocul comuniştilor şi nici nu acceptă ideea de a respectă naţiunea majoritară în tot ceea ce înseamnă istoria, civilizaţia, limba română, ducând o politică de negare şi respingere a adevărului ştiinţific.

– Ţin minte, pe timpul “democraţiei” comuniste tovarăşul Voronin a impus schimbarea – printre altele – a titulaturii Liceului Româno-Francez Gheorghe Asachi din Chişinău în Liceul “Moldo”-Francez, şi i-a pedepsit cu expulzarea pe curajoşii elevi care au opus rezistenţă. Este interesant şi faptul că directoarea Liceului Româno-German din capitală a acceptat modificarea, argumentînd, dispretuior: “Aici spunem Liceul Moldo-German, pentru că nu suntem la Asachi”. Această ridică două întrebări: există două conştiinţe contrapuse între generaţiile mai tinere “pro-româneşti” şi cele adulte “filo-ruseşti,” sau există oameni de bun-simt, care se recunosc drept români din ambele generaţii, după cum există şi unelte de dezbinare “moldoveniste” în toate generaţiile?

– Dialogul generaţiilor este mai dificil în RM, deoarece există familii în care adulţii mai votează ideologia comunistă, poate mai mult din nostalgie, căci erau pe atunci tineri, iar tinereţea e pentru orice om periaoda vieţii cea mai fericită. Adevărat e că vom avea nevoie de ceva timp că să se producă un schimb de generaţii, să-şi facă efectul educaţia, cartea, lumina. Accelerarea acestui proces poate fi obţinută prin educarea populaţiei cu ajutorul unui spaţiul informaţional românesc adecavt, din pacte acest spaţiu informaţional în RM nu există, suntem invadaţi de canale ruseşti, prin care este continuată opera de tinere în prizonierat nostalgic a oamenilor cu rezistenţă inadecavta la tot ceea ce înseamnă propagandă şi minciună de la Kremlin.

– Încă de pe timpul imperiului român, zicala “Divide et Impera” (Împarte şi Domină!) a fost folosită cu succes de toate imperiile în zonele ocupate. Ceea ce am văzut în Basarabia, au fost români basarabeni care “s-au dat cu ruşii” şi au devenit parte integrantă în persecutarea propriului popor (mancurţii). Mai greu de acceptat este că oameni, ale căror familii au suferit crunt sub persecuţia comunistă rusească nu numai că au păşit peste cadavrele înaintaşilor şi au trecut de partea opresorilor, dar au şi devenit porta-voce a lor. Să îl luăm pe Vladimir Bujenita, al cărui bunic matern, Isidor Sârbu a fost luptător anti-comunist şi refugiat înRomânia după ocuparea rusească a Basarabiei. E vorba de numele conspirativ de Vladimir Voronin (Cioara), fost şi prezent milionar şi preşedinte al comuniştilor, care a numit tricolorul Moldovei (deci românesc) “steag fascist”. Alt caz îl reprezintă tovarăşa Zinaida Greceanîi, fosta prim-ministru pusă de comuniştii aserviţi Moscovei, ai cărei părinţi Mărioara Ursu şi Petrea Bujor au fost deportaţi în Siberia în anii ’50. Ce instrumente şi tehnici a folosit sistemul comunist de a fost în stare că să desfigureze în aşa hal indivizii, să îi transforme pe unii din victime în asupritori?

– S-a scris deseori despre sindromul Stockholm, când victima devine adoratoare a călăului sau, probabil această s-a întâmplat cu românii din Basarabia, frică incubarindu-se în mintea populaţiei de aici. Secolul al XIX-lea a fost un secol al luminilor în Europa, dar pentru basarabeni acest secol a fost unul al analfabetismului, al privării de drepturi identitare şi lingvistice. Basarabia nu a venit pregătită către Ziua Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Era un spaţiu profund rusificat, unde abia după 1 decembrie 1918 au fost deschise circa 3 000 de şcoli româneşti, cămine culturale, a început viaţă culturală adevărată, dar 22 de ani au fost mult prea puţini în acest sens. După 1940/1944 ocupanţii sovietici şi-au făcut bine treaba prin intermediul propagandei şi ideologizării, migraţiei forţate şi schimbării componenţei etnice a populaţiei (casatroii mixte în special, din care rezultau copii vorbitori de rusă). Aici în RM s-a înrădăcinat termenul de ”mancurt”, personaj lipsit de memorie originară, un termen mai puţin cunoscut în vest, deoarece vine dintr-un român al unui scriitor kirghiz. Din păcate, inclusiv acum RM e plină de mancurţi, oameni lipsiţi de sentimentul identitar, chiar dacă au nume româneşti.

– Cealaltă parte a ecuaţiei iarăşi este de ce, în ciuda aceluiaşi sistem de mutilare sufletească, au fost şi sunt români basarabeni, care în ciuda aceluiaşi regim de deznaţionalizare, şi în ciuda persecutării familiei până la omucidere de către ruşi, au păstrat şi au promovat de-o viaţă cultură, limba, istoria, şi civilizaţia daco-română dintre Nistru şi Prut? Ce-a creat de fapt diferenţa dintre cedare, şi rezistenţă, în faţă persecuţiilor comuniste ruseşti?

– Păstrarea sentimentului identitar naţional a fost mai ales posibilă în familiile de intelectuali, unde buneii, părinţii, au fost profesori, medici, familiile în care părinţii au fost oameni gospodari şi au fost expropriaţi, apoi deportaţi în Siberia. Universitatea din familie a contat foarte mult în acest sens.

– Să ajungem la minoritari. La 20 de ani de la independenţa Moldovei după jugul rusesc, un număr important de alogeni rusolingvi păstrează frânghiile economiei de la Chişinău. Populaţia minoritară rusofonă insistă că majoritatea de 80 la sută de etnici români să ştie ruseşte, pentru că ei să nu vorbească româneşte. Aceiaşi rusolingvi, odată ajunşi în Vestul Europei sau în SUA (inclusiv dacă sunt sub 60 de ani) învaţă limba ţării-gazdă în șase luni sau ştiu că ajung să nu aibă ce mânca, adică din ce îşi câştigă existenţa. Mai tragic, pentru gospodării români basarabeni deportaţi în Siberia, Kazahstan s.a., alternativă era să înveţe imediat ruseşte sau să moară. Cum explicaţi persistenţa rusofonilor din Basarabia de a refuză să înveţe limba română, pe care ei o numesc “moldovenească”, şi mă refer aici la copii de la 16 ani până la adulţi sub 60 de ani? Sau cum explicaţi tupeul bascanului din “Găgăuzia” care ameninţă că restituie scrisorile Chişinăului pentru că sunt în…”limba moldovenească”, şi nu “în rusă,” după cum tot aceeaşi Găgăuzia insistă că să predeie în “limba moldovenească” refuzând sintagma Limba Română?

– Să nu uităm că ruşii sunt exponenţii unei mari naţiuni, naţiuni care până a se constitui, a dus războaie, a cucerit popoare. Rusia e o ţară destul de mare, ca ruşii să se poată mândri cu ea, cu istoria lor, cu civilizaţia şi cultură lor. Această le-a dat legitimitatea de a se simţi mari şi ţări oriunde s-ar află. E filosofia existenţială, în spirit imperial, care e imbatisata cu plăcere şi nicio reţinere de ruşi. De aici vine şi handicapul lingvistic, propriu exponenţilor naţiunilor mari. Rusul se vrea stăpân oriunde ar merge. Explicaţia este de sorginte istorică. E greu să răstorni o astfel de filosofie existenţială. În RM cele 20 de procente de minorităţi, cinci de ruşi, 11 de ucraineni, trei de găgăuzi, un procent de bulgari s.a., luate la un loc formează o minoritate rusolingvă puternică, ce renunţă la limba lor maternă în favoarea limbii ruse. Toate bune şi mai bune până în momentul când reprezentanţii acestor minorităţi încep a decide soarta limbii oficiale din RM. Pentru astfel de acţiuni, menite să submineze ordinea constituţională a statului,  oricine, indiferent de naţionalitate sau etnie, trebuie să fie tras la răspundere, mai ales după decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013.