Agentura Serviciului de Implozie Electorală

Ar fi haios dacă nu ar fi penibil: septuagenarul şef al spionilor mai vrea o dată în politică! Şi pare a fi un calambur de umor negru! Căci, deşi e trecut bine de 70 de ani, personajul cu pricina vine şi ne anunţă senin, precum un june la început de carieră, că şefia SIE a fost doar o pauză în cariera lui politică. O carieră care ar trebui pesemne să fie matusalem-iliesciană. Iar ieşirea publică a şefului SIE este cu atât mai surprinzătoare în condiţiile în care, în ultima vreme, personal sau prin intermediul oficinelor de presă „pe surse”, Teodor Meleşcanu nu a făcut nici o referire la atacurile externe la adresa României. Nu a analizat nici declaraţiile oficialilor unguri, pentru a (ne) confirma sau nega existenţa proiectelor guvernamentale ale Budapestei de achiziţionare a pământurilor noastre (nu pentru a pleca ungurii „cu Ardealul în pungi de plastic”, cum duceau în derizoriu declaraţiile oficialilor maghiari „analiştii” noştri, ci pentru a grupa suficiente areale pentru constituirea de enclave), nu a avut nici o poziţie faţă de proiectele moldoveniştilor separatişti de la Chişinău de a constitui imperiul Moldovei Mari, o contrareplică a grupărilor voroniene faţă de direcţia unionistă a românilor de dincolo şi de dincoace de Prut  (şi care se bazează pe reactivarea unui proiect sovietic, „de eliberarea de sub jugul capitaliştilor români a Moldovei până la Carpaţi pentru a fi reunită cu RSS Moldovenească şi cu străvechiul pământ ucrainean Marmoroşcina”, Maramureş!).

Acelaşi Teodor Meleşcanu, ca un vigilent apărător al intereselor României, nu a ieşit nici în emisiuni de televiziune pentru a ne spune realitatea despre inversarea raportului de forţe din economia noastră, prin scăderea accelerată a investiţiilor occidentale în favoarea „balcanizării” (de exemplu, prin schimbarea raportului din domeniul distribuţiei de combustibili auto, într-o involuţie de la o prezenţă majoritară, până mai ieri, a firmelor occidentale până la cvasiinsinuarea operatorilor din fostele state sovietice!), nu a semnalat nici riscul la care a fost expusă țara prin manevrele manivelelor roşii ale PSD-ului de a ne transforma într-o poartă de intrare a investiţiilor chineze în Uniunea Europeană.

În schimb, septuagenarul şef al „spionilor” (sperăm că aceştia nu sunt, totuşi, de aceeaşi vârstă cu el!) a ieşit la rampă pentru a-şi face publică intenţia ca, după „pauza deschisă” a prezenţei sale în fruntea SIE, să revină politic, într-o formulă mai apropiată de can-can-urile revistelor de glossy decât de scrierile pline de învăţăminte ale unui volum autobiografic.

Desigur, Teodor Meleşcanu îşi poate dori orice! Şi poate reveni în politică la orice vârstă… Ceea ce a uimit, până la blocajul de analiză al gravităţii declaraţiilor sale, a fost lejeritatea de a anunţa, nu faptul că vizează chiar la Preşedinţia ţării, ci dorinţa de a ajunge la Cotroceni „pentru a fructifica” experienţa acumulată ca şef al SIE. Prin „experienţă” înţelegând, nu capacitatea de a preda studenţilor metodologii de analiză pe text, ci utilizarea informaţiile la care a avut acces.

Şi totuşi, dincolo de ineditul afirmaţiilor, pare puţin probabil ca şeful SIE să fi vorbit chiar din perspectiva propriei intenţii de a reveni „în forţă” (cu dosare cu tot!) în politică. De a da un exemplu mai tinerilor lupi de prin partide despre cum se face politică (şi nu pe băncile din Cişmigiu, dând de mâncare porumbeilor!). Mai degrabă, Teodor Meleşcanu a fost „expus” cu un scop precis. Acela de a transmite un semnal electoratului de a pune între paranteze anumite personaje, foşti sau actuali şefi ai serviciilor, ca perspectivă de candidatură a acestora la Preşedinţie. Şi nu este vorba doar că unii dintre actualii şefi ai celorlalate şase servicii ar putea face un pas înapoi din munca operativă pentru a se pune la dispoziţia politicului, recte George Maior – propus cândva de Elena Udrea, cât mai ales de anihilarea unui personaj care a ales deja acest drum: Mihai Răzvan-Ungureanu.

Este posibil dară ca Teodor Meleşcanu să fi ieşit la rampă tocmai pentru a readuce în discuţie importanţa restricţionării accesului la funcţii politice şi publice (unde ar putea folosi, din proprie voinţă, informaţiile la care au avut acces, dar ar putea, la fel de bine, să reprezinte o vulnerabilitate prin santajul pe marginea a ceea ce ştiu) a foştilor lucrători din servicii. Un avertisment care să impulsioneze parlamentarii în completarea de urgenţă a legilor din domeniu cu amendamente care să oblige foştii angajaţi ai serviciilor să stea departe de politică un anumit număr de ani.

Dacă acesta fost motivul pentru care Teodor Meleşcanu a ieşit la rampă cu declaraţii care îi pun sub semnul întrebării capacitatea de a mai rămâne în fruntea unui serviciu, atunci merită apreciat pentru felul în care s-a expus. Dar pare puţin probabil ca şeful SIE să-şi fi riscat benevol imaginea când „sopârla” introducerii amnedamentelor de „lustraţie” a ex-şefilor de servicii putea fi aruncată pe piaţă printr-un alt angajat al serviciului. Desigur, nu ar fi avut aceeaşi credibilitate în mesajul trimis şi nici nu ar fi fost timp pentru aducerea lui în faţa publicului, şi pregătirea terenului prin media „acoperită”, pentru a asigura o imagine prin care informaţiile livrate de un asemenea personaj, „deconspirat”, să devină credibile în timp util. Adică până la alegerile prezidenţiale.

Şi este la fel de puţin probabil ca Teodor Meleşcanu sa fi „gafat” pe sfarsit de carieră. O gafă specifică mai degrabă unui tânăr oportunist care mai vrea o funcţie doar pentru a trece un rând în plus pe CV. De aceea, întrebarea este cine şi cu ce îl are la mână pe şeful SIE dacă l-a făcut să iasă, sub riscul compromiterii morale şi profesionale, prin disponibilitatea de a încălca acordurile de confidenţialitate, pentru a afirma, ca substract al lansării unui mesaj-avertisment, intenția utilizării în afara structurilor de securitate a informaţiilor la care a avut acces?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*