Mărgelele…

Frumoasă povestea asta cu mărgelele. Am auzit-o a doua zi de Crăciun pe stil vechi. Eram în ospeţie la familia Crăciun din orăşelul Codru. Printre musafiri era şi doamna Mariţa, fina de cununie a amfitrionilor.Cineva îi lăudă mărgelele. Mariţa parcă atâta şi aştepta. „De mult, când eram mai tânără, socru-meu mi-a cumpărat un şirag de mărgele. Şi i le tot arăta soacrei mele, şi le tot lăuda şi chiar fredona cântecul acela al lui Eugen Ureche: Măriţă, Măriţă,/ Tânără fetiţă,/ Eu m-aş însura/ Şi ţi-aş cumpăra/ Roche albă de mătasă/ Ca să-mi fii mireasă, /Cercei şi mărgele/ Pentru mângâiere… Dar nu mi-a fost dat să port acele mărgele. Au fost menite altei femei.

Socrul ei, Andrei Repede, ca şi mulţi flăcăi de leatul său, după ce a fost lăsat la vatră, şi-a luat o ruscuţă din oraşul Arzamas şi a adus-o pe cuptorul din Brânzeni.

La început Caterina închega cu greu o propoziţie pre limba soacrei, dar cam peste o jumătate de an o rupea binişor moldoveneşte. Cât a trăit nu s-a putut deprinde cu diftongii şi triftongii. Aşa şi zicea „Socra şerpoica”.

Până la urmă s-au împăcat. Că ce aveau a împărţi. Numai că de la un timp Andrei al Catrinei vroia să guste şi din mângâierile moldovencelor din Brânzeni. Sub stânci, la marginea satului, locuia o biată văduvă, care avea la casa ei o pisică, un câine năpârlit şi vreo două găinuşe. Asta-i era toată bogăţia. Dar , se zice, că era iubăreaţă. De atâta Andrei al Catreinei cuta capăt de sfadă ca să poată ieşi din casă şi să apuce calea spre stânci. Şi a venit momentul.

Era tocmai de sfântul Ilie şi Catrina şi-a amintit de văduvă. A scuturat din pomul din faţa casei nişte pere mălăieţe, a mai luat din gârliciul beciului un urcior cu chişleag şi s-a pornit spre stânci să facă şi ea o pomană. Ajunsă la casa din margine a bătut în uşă, dar nu i s-a deschis. A mers la fereastra dinspre stânci. A bătut şi acolo. Din odaie venea o voce abia desluşită de bărbat.

Într-un sfârşit vădana i-a deschis, a luat darurile prin crăpătura uşii, i-a mulţumit, dar în casă nu a lăsat-o. Nici nu trebuia. Pe pieptul ei bombat străluceau mărgelele promise cândva nurorii Mariţa.

Lasă un răspuns