Mărgelele…

Frumoasă povestea asta cu mărgelele. Am auzit-o a doua zi de Crăciun pe stil vechi. Eram în ospeţie la familia Crăciun din orăşelul Codru. Printre musafiri era şi doamna Mariţa, fina de cununie a amfitrionilor.Cineva îi lăudă mărgelele. Mariţa parcă atâta şi aştepta. „De mult, când eram mai tânără, socru-meu mi-a cumpărat un şirag de mărgele. Şi i le tot arăta soacrei mele, şi le tot lăuda şi chiar fredona cântecul acela al lui Eugen Ureche: Măriţă, Măriţă,/ Tânără fetiţă,/ Eu m-aş însura/ Şi ţi-aş cumpăra/ Roche albă de mătasă/ Ca să-mi fii mireasă, /Cercei şi mărgele/ Pentru mângâiere… Dar nu mi-a fost dat să port acele mărgele. Au fost menite altei femei.

Socrul ei, Andrei Repede, ca şi mulţi flăcăi de leatul său, după ce a fost lăsat la vatră, şi-a luat o ruscuţă din oraşul Arzamas şi a adus-o pe cuptorul din Brânzeni.

La început Caterina închega cu greu o propoziţie pre limba soacrei, dar cam peste o jumătate de an o rupea binişor moldoveneşte. Cât a trăit nu s-a putut deprinde cu diftongii şi triftongii. Aşa şi zicea „Socra şerpoica”.

Până la urmă s-au împăcat. Că ce aveau a împărţi. Numai că de la un timp Andrei al Catrinei vroia să guste şi din mângâierile moldovencelor din Brânzeni. Sub stânci, la marginea satului, locuia o biată văduvă, care avea la casa ei o pisică, un câine năpârlit şi vreo două găinuşe. Asta-i era toată bogăţia. Dar , se zice, că era iubăreaţă. De atâta Andrei al Catreinei cuta capăt de sfadă ca să poată ieşi din casă şi să apuce calea spre stânci. Şi a venit momentul.

Era tocmai de sfântul Ilie şi Catrina şi-a amintit de văduvă. A scuturat din pomul din faţa casei nişte pere mălăieţe, a mai luat din gârliciul beciului un urcior cu chişleag şi s-a pornit spre stânci să facă şi ea o pomană. Ajunsă la casa din margine a bătut în uşă, dar nu i s-a deschis. A mers la fereastra dinspre stânci. A bătut şi acolo. Din odaie venea o voce abia desluşită de bărbat.

Într-un sfârşit vădana i-a deschis, a luat darurile prin crăpătura uşii, i-a mulţumit, dar în casă nu a lăsat-o. Nici nu trebuia. Pe pieptul ei bombat străluceau mărgelele promise cândva nurorii Mariţa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*