Guvernul Ponta şi Parlamentul vând pământul din Grădina Maicii Domnului

Fără dezbateri publice, fără înştiinţarea Poporului Român şi fără referendum naţional, într-o grabă suspectă şi într-o viteză supersonică, record mondial de neegalat şi de neomologat pentru numeroasele ilegalităţi, în perioada 9-17 decembrie 2013, cu încălcarea Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, care sunt legi, Senatul şi Camera Deputaţilor au votat cu o majoritate confortabilă şi cu o procedură nemaiîntâlnită în perioada 1990-2013, proiectul de Lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Dintre senatori nimeni nu a primit şi, evident, nu a citit acest proiect de Lege, dar toţi cei prezenţi în sala Senatului, în ziua de 9 decembrie 2013, l-au votat. La Camera Deputaţilor, se pare că, doar vreo 20 de deputaţi au reuşit să-l citească şi unii dintre ei să formuleze amendamente şi să le depună la Comisia juridică.

Astfel, printr-o procedură total ilegală, a fost creat cadrul legal pentru ca sub coordonarea şi conducerea primului-ministru alogen al României să se vândă rapid şi la preţuri derizorii, către persoane fizice şi persoane juridice străine, suprafeţe nelimitate din terenurile agricole aflate în Grădina Maicii Domnului, din Sfântul Pământ Strămoşesc, pentru apărarea căruia s-au jertfit milioane de geto-daci şi de români în ultimii 2.000 de ani.

Guvernul Ponta II se grăbeşte să vândă la străini (persoane fizice şi persoane juridice) ce nu-i al lui, pământul agricol al Poporului Român şi să pună astfel într-un pericol nemaiîntâlnit siguranţa naţională şi securitatea alimentară a Poporului Român. Prin această Lege de vânzare a pământului din Grădina Maicii Domnului la străini, PSD, PNL, PDL, PC, UNPR şi UDMR împreună cu Guvernul Ponta II le-au pregătit la milioane de români statutul de iobagi şi de sclavi la stăpâni străini în România. În Biblie scrie că pământul pe care l-a dat Dumnezeu unui popor nu poate şi nu trebuie niciodată vândut. Prin iniţierea şi adoptarea Legii de vânzare a terenurilor agricole din Vatra Strămoşească la străini s-a confirmat că marea majoritate a parlamentarilor nu au frică de Dumnezeu şi sunt, în realitate, alogeni cu nume neaoş româneşti care execută ordinele unor forţe oculte ale asasinilor economici şi asasinilor politici străini împotriva Poporului Român şi a României.

Membrii Guvernului Ponta II şi parlamentarii din România cunosc legislaţia din Israel în privinţa vânzării pământului la străini, dar au refuzat să o preia constructiv şi inteligent pentru Poporul Român. Poporul evreu şi-a exprimat voinţa printr-o lege care interzice vânzarea pământului din Israel la străini. Pentru cei care încalcă această lege se aplică pedeapsa capitală.

Dintre ţările din Uniunea Europeană niciuna nu a trecut la vânzarea terenurilor agricole la străini. Mai mult, prin lege, s-a interzis vânzarea pământului din aceste ţări la străini. Aşa au procedat, recent, Franţa, Austria şi Ungaria. În Bulgaria s-a votat în Parlament ca abia din anul 2020 se va lua în discuţie vânzarea pământului bulgar la străini. Niciuna dintre ţările din Uniunea Europeană care nu au reglementat şi nu au trecut la vânzarea pământului la străini nu a fost sancţionată, dar nici măcar avertizată de către Forurile Europene.

Se ştie că de peste şapte ani România nu este acceptată în Spaţiul Schengen, iar salariile şi pensiile românilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană.

În mod logic şi practic, Parlamentul României ar fi trebuit să ia în discuţie şi să dezbată asupra problemei vânzării pământului românesc la străini, doar în mod teoretic, abia după ce ar fi îndeplinite câteva condiţii obligatorii:

– România a fost primită în Spaţiul Schengen;
– Nivelul salariilor şi pensiilor din România a ajuns, cel puţin, la media lor din Uniunea Europeană;
– Subvenţiile pentru agricultorii români sunt egale cu cele acordate în Uniunea Europeană;
– Ţările care au fondat Uniunea Europeană şi cele care au intrat în U.E. înaintea României au adoptat legislaţia necesară şi au trecut la vânzarea terenurilor agricole la străini, persoane fizice şi persoane juridice, inclusiv state străine.
La toate aceste condiţii, ce trebuie îndeplinite cumulativ, se impune a fi adăugate câteva precizări exprese în Legea românească cu privire la:
– Preţul minim de vânzare a terenurilor agricole, numai către persoane fizice străine, este de zece milioane euro/hectar.
– Întreaga producţie obţinută pe terenurile agricole cumpărate de persoanele fizice străine nu poate fi exportată din România, ea fiind destinată asigurării securităţii alimentare a Poporului Român.
– Se interzice specula cu terenurile agricole cumpărate de străini, ele neputând fi revândute decât după cel puţin 100 de ani. Ele vor putea fi donate Statului Român de către noii proprietari sau urmaşii lor.
– Cumpărătorii străini, persoane fizice trebuie să aibă pregătire de specialitate în domeniul agricol, o experienţă în producţia agricolă de cel puţin 20 de ani, un capital social de cel puţin 5 milioane euro, să aibă domiciuliul şi să fi locuit efectiv, cel puţin 10 ani, în localitatea pe raza căreia se află terenul agricol pe care vor să-l cumpere, suprafaţa maximă de teren agricol pe care o poate cumpăra o persoană fizică străină este de 1 hectar.

Regimul post-decembrist din România este primul şi singurul din Uniunea Europeană care se grăbeşte să vândă la străini (persoane fizice şi persoane juridice) şi la apatrizi (cetăţeni fără patrie) milioane de hectare de terenuri agricole din teritoriul inalienabil al ţării noastre. În mod deliberat şi conform programului diabolic pus la cale de stăpânii străini ai României, Guvernul Ponta II nu a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind vânzarea terenurilor agricole la străini, pe care l-a înregistrat la Parlament abia în ziua de 6 decembrie 2013. Ce a urmat în Parlamentul României este incredibil dar adevărat !

La Senatul României proiectul acestei Legi de vânzare a terenurilor agricole din România la străini a ajuns la Biroul Permanent în după-masa zilei de luni 9 decembrie 2013 şi în mai puţin de o oră, se zice că, a parcurs traseul: depunerea amendamentelor de către senatori, care nu au avut acces la textul proiectului de Lege; Comisiile de specialitate care să întocmească Raportul şi să dea avize; includerea pe ordinea de zi a plenului; prezentarea poziţiei grupurilor parlamentare; susţinerea şi dezbaterea amendamentelor; vot final. S-a înregistrat un record mondial ! Niciun senator nu a primit proiectul de Lege. Nu a fost formulat niciun amendament în Senatul României. Niciun grup parlamentar nu şi-a exprimat punctul de vedere şi intenţia de vot. Fără să fi fost văzut, citit şi amendat proiectul de Lege privind vânzarea României la bucată, membrii Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul de Lege al Guvernului Ponta II, respectiv au votat pentru 93 senatori, împotrivă 12 şi au fost 9 abţineri. Toate acestea s-au întâmplat în seara zilei de 9 decembrie 2013.

În ziua de 10 decembrie 2013 s-a înregistrat acelaşi proiect de Lege la Camera Deputaţilor unde, Biroul Permanent a stabilit că în acea zi şi în câteva zeci de minute se depun amendamentele de către deputaţi, se dau avizele de către Comisiile de specialitate şi se întocmeşte Raportul de către Comisia juridică. Aceasta l-a întocmit, cu amendamente admise şi respinse şi l-a depus doar în 17 decembrie 2013. Imediat a fost înscris pe ordinea de zi şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, fără a fi citit Raportul Comisiei juridice, fără a se dezbate şi vota amendamentele anexate acestuia şi fără nicio intervenţie a vreunui deputat în legătură cu proiectul de Lege privind vânzarea unei mari părţi din teritoriul naţional la străini. Este incredibil dar adevărat, aspect confirmat de stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013, la o Lege atât de importantă de care depinde existenţa şi viitorul Poporului Român şi al României, în Camera decizională, în Camera Deputaţilor nu a luat cuvântul niciun deputat, dintre cei 300 prezenţi în sală. Ei au votat astfel: pentru 221 deputaţi; contra 27; abţineri 50 şi nu au votat 2 deputaţi. În 48 de ore de la adoptarea acestei Legi ea putea fi atacată la Curtea Constituţională pentru aspectele de nelegalitate şi de neconstituţionalitate. Cei în drept (preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru, Avocatul Poporului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel puţin 25 senatori sau cel puţin 50 de deputaţi) nu au sesizat Curtea Constituţională. Singurul care avea obligaţia legală să sesizeze Curtea Constituţională, pentru numeroasele încălcări ale prevederilor din Constituţia României care se regăsesc în Legea de vânzare a terenurilor agricole la străini, era Avocatul Poporului, domnul Crişu Anastasiu. Dar… în ziua de 18 sau 19 decembrie 2013, domnul Crişu Anastasiu a demisionat sau a fost obligat să demisioneze din funcţia de Avocat al Poporului, chipurile din motive personale, pentru a nu fi sesizată Curtea Constituţională în legătură cu Legea de vânzare a teritoriului României, pe bucăţi, la străini.

Singurul care şi-a făcut datoria a fost Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care a fost receptiv la solicitarea Partidului România Mare, din 19 decembrie 2013, de a nu promulga această Lege privind vânzarea pământului din Grădina Maicii Domnului, din Vatra Românească, la străini, persoane fizice şi persoane juridice. Preşedintele României a trimis această Lege la Parlament pentru reexaminare, bazându-se pe şapte motive temeinice. Pe lângă trimiterea acestei Legi la Parlament, este foarte important şi necesar ca Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, să decidă organizarea unui referendum naţional pe tema vânzării pământului strămoşesc la străini, urmând ca Poporul Român să decidă prin vot dacă admite vânzarea terenurilor agricole din Grădina Maicii Domnului, din România, la străini (persoane fizice şi persoane juridice), inclusiv la state străine.

Guvernul Ponta II şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, domnii George Crin Laurenţiu Antonescu şi Valeriu Ştefan Zgonea, au fost înştiinţaţi, în scris, de Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) şi Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) că Ungaria şi alte state străine au elaborate programe strict secrete şi au făcut pregătiri diabolice pentru lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu care s-a format şi a trăit continuu, de peste 12.000 de ani, în Adevărata Ţară Sfântă, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică, în România. Adevărul Istoric privind Poporul Primordial al Geto-Dacilor şi Religia lor este înscris şi cunoscut de pe plăcile de aur (şi cele identice de plumb) găsite la Sinaia în anul 1875 şi aflate (cele de aur) la Vatican (circa 200 plăci mici de aur) şi la Moscova (circa 300 plăci mari de aur), unde au fost duse de regii alogeni ai României, Carol al II-lea (în jurul anului 1940) şi Mihai de Hohenzzolern-Sigmaringen (la 14 septembrie 1944).

Duşmanul mai vechi (de circa 2.000 de ai) al Poporului Geto-Dac şi Poporului Român şi duşmanul mai nou (de aproximativ 1.100 de ani) acţionează sub o conducere ocultă pentru exterminarea Neamului Românesc şi pentru dezmembrarea teritorială a României. Pentru atingerea acestor obiective au falsificat Adevărata Istorie şi Religie a Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, în Adevărata Ţară Sfântă, care a dat lumii cea mai veche şi avansată cultură şi civilizaţie ! Cea mai veche meserie din lume, agricultura, a fost practicată de către strămoşii noştri Geto-Daci, cu cel puţin 7.000 de ani înainte de Naşterea Fiului Domnului. Numeroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul României confirmă acest Adevăr Istoric. Pentru a putea fi distruse vestigiile arheologice, cele mai vechi din lume, precum şi cetăţile şi alte edificii moştenite de la domnitorii români, Guvernul Ponta II şi Parlamentul României au adoptat Legea pentru vânzarea terenurilor agricole la străini, inclusiv cele pe care se află vestigii arheologice, cetăţi dacice şi cetăţi medievale. Noii proprietari, la care Guvernul Ponta II se străduieşte să le vândă terenurile agricole, au dreptul să distrugă vestigiile istorice existente şi de a interzice efectuarea de săpături arheologice. Acum, în mare grabă, forţele oculte împreună cu asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni caută să dea lovitura de graţie Poporului Român şi României prin cumpărarea terenurilor agricole din Grădina Maicii Domnului !

În primele zile ale anului 2014, statul ungar a recunoscut public că a pregătit un program pentru cumpărarea de terenuri agricole în Ardeal, în Grădina Domnului, precum şi alte programe pentru cumpărarea unor mari suprafeţe din fondul forestier şi a multor izvoare de apă minerală din România. Pentru atingerea acestor obiective strategice ale Ungariei a fost plasat ceăţeanul ungur György Frunda în funcţia de consilier personal al premierului Victor Viorel Ponta. De asemenea, toţi parlamentarii şi eurodeputaţii UDMR, împreună cu toţi preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene, primarii şi viceprimarii, consilierii judeţeni şi locali ai UDMR, precum şi reprezentanţii UDMR numiţi în funcţii publice, la fel şi toţi etnicii unguri din România au depus, în ultimii trei ani un jurământ de credinţă faţă de Ungaria, au primit cetăţenia ungară şi paşapoarte ale acestui stat. Totul a fost gratuit pentru beneficiari, dar extrem de scump prin consecinţe pentru Poporul Român şi România. Ungaria a pregătit birouri speciale în România, în special în Ardeal, în Grădina Domnului, pentru cumpărarea de la cetăţeni şi de la Statul Român a milioane de hectare de terenuri agricole. Slujbaşii statului ungar sunt instruiţi să-i păcălească pe proprietarii români de terenuri agricole oferindu-le preţuri de cumpărare tentante, rentă viageră până la sfârşitul vieţii şi dreptul de folosinţă a terenului până la deces.

Printr-o asemenea politică diabolică Ungaria speră, corelat cu retrocedările ilegale de imobile din Ardeal (peste doua milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri, precum şi mii de clădiri), să dobândească peste 50 la sută din proprietăţile imobiliare din Vatra noastră Strămoşească şi, apoi, să ceară la Bruxelles aplicarea principiului autodeterminării popoarelor. Pericolul uriaş generat de Legea vânzării terenurilor agricole din România la străini, inclusiv state străine, este amplificat de modificările aduse Codului penal, care va intra în vigoare la 1 februarie 2014. Această Lege va fi aplicată de persoane care nu vor mai avea calitatea de funcţionari publici, de la 1 februarie 2014.

Cetăţenii conştienţi şi vigilenţi ai României, cărora le pasă de: Adevărata Istorie a Poporului Primordial, al Geto-Dacilor, prezentul şi viitorul Poporului Român şi al României în Grădina Maicii Domnului trebuie să acţioneze şi să reacţioneze împotriva trădătorilor de Neam şi Ţară.

Un răspuns la “Guvernul Ponta şi Parlamentul vând pământul din Grădina Maicii Domnului”

  1. George Petrovai spune:

    Da, drumul Romaniei postdecembriste este identic cu cel ilustrat de Gabriel Garcia Marquez in romanul Toamna patriarhului: Generalul dictator vede din biroul lui doar fundul selenar al marii, dupa ce toate bunurile acelei sarmane tari sud-americane, inclusiv apa marii, au fost insfacate de talharii interni si externi!
    Noua, dupa ce am pierdut Insula Serpilor, ne-a mai ramas cate ceva din platforma continentala. Nu se stie pana cand… Poate ca in curand iti vor trebui bani grei si autorizatie speciala ca sa faci plaja la Marea Neagra, pentru ca autorizatiile vor fi eliberate preferential de pungasi internationali ca Beny Steinmetz sau George Soros si vor fi contrasemnate de comandamentul american al bazelor limitrofe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*