Plecarea
Voi pleca şi eu curând
Pentru secole-nainte,
Iar izvoarele plângând
Jilăvi-vor al meu dinte.
Răsări-va soare june
Peste-ntinderi de azur
Numai eu voi tot apune
Ca neghinele în ciur.
S-or iubi băiat şi fată
Pe o pajişte cu flori,
Eu voi fi ca niciodată
Focul verde pe comori.
Îndemn bucovinean
Moto: Nu te văieta, / Bucură-te / Că ai mai furat / O zi morţii…/ Sofia Vicoveanca
Am furat cărţi,
Preşuri şi oale,
Lipii din covată,
Mere din sân de fată
Şi idei proaste
Câteodată.
Aş vrea să fur
O pară mălăiaţă
Din grădina ultimei zile,
Dar nu ştiu
Cum o voi împarte
Cu prima mea moarte.
Nu mai am cui cere sfatul.
E moartă mama.
De mult e mort şi tata…
Sunt încă viu
Şi mă bucur
Că viaţa asta
Mie de mine
Se lasă furată…
Tulburătoare, zbuciumată, plină de dragoste şi lumină viaţa lui Ion Proca, trâită în negura vremurilor de răstrişte, e deopotrivă cu opera sa, doldora de suflet, dor nemărginit şi speranţă. În totul şi în toate freamâtă această lume văzută cu toate ale ei – cu venire şi plecare – cuprinsă în inima lui mare şi rănită de dragoste de Neam şi Ţară. Ion Proca este autorul unei opere care nu te lasă indiferent, de-i vorba de poezie sau proză.
Şi aceste „Poezii de suflet” mi-au răvăşit sufletul. Ferice, Ion Proca! Extraordinare poezii.
Dumnezeu n-a fost zgârcit cu tine şi ţi-a dat inimă mare, suflet de necuprins şi har cu carul. Iar tu, Ioane, toată această zestre nu ţi-ai asumat-o niciodată prin ani, ci cu mărinimie ai dăruit-o la toată lumea, parte ajungând şi la mine, pentru care îţi multumesc, frate drag. Ionel Căpiţă
Frumoase versuri. Putin cam triste.