Amprentarea românilor în tradiţia ecusonului german

Elmar Brok Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European, Elmar Brok, a cerut zilele trecute că imigranţii români să fie amprentaţi. Mâncătorul de wursti cocoţat în vârful piramidei Uniunii Europe susţine că persoanele care vin în Germania cu scopul de a cere ajutoare sociale trebuie expulzate în ţară lor de origine. Gândirea fascistoidă a unui parlamentar al Uniunii Europene nu a atras criticile cuvinte din partea Germaniei şi nici ale ambasadorului României de la Berlin, care ar fi trebuit să explice nostalgicilor germani că România nu tolerează o astfel de hărţuire a propriilor cetăţeni, astăzi aduşi în pragul sărăciei tocmai pentru că ne-am deschis piaţă pentru produsele germane.

Dar nu numai atât. Consecvenţi cu apetitul pentru cârnaţi nemţeşti, nu doar în preajma sărbătorilor de iarnă, politicienii de la Bucureşti au ratat şansa să-i explice acestui parlamentar cu alură caricaturală din cabaretul „cu şi fără masca (sau cască!)” că este un privilegiu şi nici pe departe ceva firesc ca românii să cumpere de la Lidl sau Aldi. Obişnuiţi să mulţumească cu supuşenie Germaniei cu căciula în mâna se fac astăzi că nu aud duşmănia unui politician german, aflat în slujba Bruxelles-ului, susţinut şi pe banii contribuabililor români. Dezindustrializarea impusă de Bruxelles i-a făcut pe români şomeri şi i-a alungat de acasă spre o Europa pseudo-unită unde sunt trataţi cu vitregie.

Avansul tehnic al Germaniei permite astăzi şi o mai bună supraveghere a altor etnii prin amprentarea lor, decât ecusoanele de stofă cu steaua lui David din timpurile guvernării naţional-socialiste de la Berlin. Uniunea Creştin-Socială din Bavaria, partenerul de coaliţie în cabinetul Merkel III, este vârful de lance al ostilităţilor împotriva „migraţiei sărăciei” intracomunitare. Cetăţenii europeni de mâna a două, românii şi bulgarii au doar dreptul să muncească pe plantaţiile sau fabricile germane însă nu să se bucure şi de nivelul social de protecţie oferit de Germania. Graţie denumirii partidului de uniune socială dar şi creştină, nu asociem duşmăniile din berăriile bavareze cu ideea continuităţii social-fascistoide a Munchenului, adică a Hitlergradului de cândva.

O astfel de propunere a domnului ElmarBrok i-ar fi asigurat în regimul lui Hitler, numit astăzi de unii melancolici „Adi”, cel puţin două stele la epoleţi ori medalia „Crucea Sudului” în regimul de apartheid pentru merite aduse Pretoriei în domeniul perfecţionării segregării rasiale. Din păcate, Elmar Brok nu are astăzi decât cea mai înalta distincţie a Germaniei Federale.

Noi românii, săraci dar mulţi şi uniţi am putea cu uşurinţă explica europenilor pauperizaţi, de la Atena la Lisabona, că doar un drum spre o protecţie vamală, care să împiedice exporturile germane scumpindu-le ar obligă Berlinul la respect. Înapoi la propria monedă, sau de ce nu şi o nouă integrare a sudului fără Germania, ar fi la fel de rodnic la capitolul respect precum convertirea prin decret a creditelor în valută în lei, arătând Berlinului că o Austrie pe butuci este mai costisitoare pentru Bruxelles decât ajutorul social. Nu este nevoie să descărcăm o basculă cu roşii de Lidl în faţă sau pe faţada ambasadei germane de la Bucureşti în semn de protest împotriva unei afirmaţii discriminatorii a unui politician german.Berlinul să nu uite că Europei îi datorează stabilitatea politică de după 1945 şi prosperitatea economică. După ce Europa a iertat Germania de datoriile de război şi a permis unui stat relativ tânăr, înfiinţat doar la 1871, care suferea deja din faşă de un mit al externalizării, fiind produsul nenatural al unei integrări războinice, Berlinul ar face bine să fie mai prudent şi mai generos cu sărăcia pe care a produs-o în Europa.

Un excedent comercial cu UE, criticat pentru inechitatea sa de o întreagă planetă şi realizat printr-un sistem monetar bazat pe cursuri fixe, tributar uniunii de cliring naziste şi o cotizaţie netă pe cap de locuitor german către Bruxelles, sunt şanse de a dovedi generozitatea Germaniei adesea pomenită de conducătorii de la Berlin. Eu unul aş asigura oricând Berlinul că nici un român nu ar cere ajutor social în Germania dacă nemţii ne-ar da banii din datoria de cliring astăzi echivalentă la aproximativ 19 miliarde de euro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*