Gafă sau minciună? Aceasta-i întrebarea!

Una dintre ultimele informaţii semnate de echipa de comunicare a premierului se referă la faptul că, în a treia zi de Crăciun, Victor Ponta a luat masa la Săvârşin cu Majestatea Sa Regele Mihai. Pentru a fi şi mai convingători, slujbaşii plătiţi din banii statului au postat pe Facebook, acolo unde a apărut şi informaţia, o fotografie cu cei doi. Câteva ore mai târziu aveam să aflăm că, la palatul regal, nici vorbă de rege şi regină. Poate doar pe tabla de şah. A fost, în schimb, Principesa Margareta şi Principele Radu, dar asta e cu totul altceva. Poza cu fostul suveran şi premierul României a fost retrasă între timp, însă nu înainte ca ea să fi fost văzută de foarte mulţi români.

Unii ar spune că este vorba de o mare gafă, în sensul că cei care au postat pe Facebook au făcut-o în baza unui comunicat de presă remis înainte de întâlnirea propriu-zisă. Ar fi trebuit să fie şi regele, însă ceva s-a întâmplat, iar postacii nu au aflat că acesta plecase din ţară.

Este o explicaţie puerilă, demnă de un ziarist şi de o presă de doi bani, şi nicidecum de profesionişti, cum aş vrea să cred că sunt cei din anturajul lui Victor Ponta. Cu astfel de scuze, dacă ele vor apărea, nu ar fi exclus ca, mâine-poimâine, să fim serviţi şi cu alte gogomănii de acest gen.

Personal, nu cred că a fost vorba de o gafă sau de o proastă comunicare, ci de o minciună impardonabilă la acest nivel, de o altă intoxicare mediatică, care le întrece pe toate cele de până acum. Este foarte grav că s-a întâmplat aşa, iar acest lucru ne aminteşte de anii ’90, şi chiar sfârşitul lui ’89, pentru că şi atunci, ca şi acum, cei ce ne conduceau încercau să ne manipuleze în acelaşi mod ordinar.

În mod normal, persoana sau persoanele din anturajul lui Victora Ponta care au dat pe goarnă o astfel de informaţie ar trebui să demisioneze, dacă nu au făcut-o până acum, iar premierul să-şi ceară scuze pentru asta. Sunt convins că nu o vor face şi se vor găsi destui care să se întrebe ce atâta tevatură pe seama unui caz ca acesta. Ba, mai mult, ar fi în stare să-i dea apă la moară premierului care, iată, animat de cele mai reconciliante gânduri, a dorit să se întâlnească cu regele.

Dincolo de ce explicaţile şi scuzele însăilate de susţinătorii lui Ponta şi de glumele ce vor apărea pe tema asta, este clar că ceea ce s-a întâmplat este foarte grav, pentru că infomaţia nu a venit „pe surse“, ci cât se poate de oficial, verficată şi răsverificată înainte de a ajunge la români. Oricum ai da-o, Victor Ponta a picat prost în această poveste de iarnă în care s-a visat cu regele la masă.

De acum încolo, până şi suporterii săi vor trebui să fie foarte atenţi cu astfel de ştiri, căci altfel cine ştie ce ghiduşii vor mai face cei care au grijă să-l facă pe premier mai frumos şi mai deştept decât este în realitate, mai interesant şi mai înţelept ca de obicei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*