„Următorul act de demnitate este recunoaşterea oficială a ocupaţiei Basarabiei şi lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop”

– Stimată doamnă Pavlicenco, ne întâlnim la amurgul anului 2013, la fel cum ne-am întâlnit la începutul acestui an – pe calea interviului. Ne-aţi putea oferi un sumar a ceea ce a însemnat anul 2013 pentru Basarabia şi pentru poporul român în general?

– Pot spune cu satisfacţie că, pentru mişcarea unionistă, anul 2013 a fost unul pe potriva anului 2012, cînd – pentru prima oară în două secole – s-au ridicat mii de oameni la manifestări pentru Unire pe ambele maluri ale Prutului, comemorînd 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică. În anul 2013, au continuat acţiunile unioniste care, după doi ani de prezenţa curajoasă în public, acestea au impus o abordare mai serioasă a perspectivei de refacere a unităţii naţionale, prin unificarea celor două state româneşti. Astfel, se ridică, încet, tabu-ul de pe subiectul Unirii, după ce – o perioada îndelungată – a rămas sub şapte lacate sau a fost tratat ca o aspiraţie marginală, extremistă, neobişnuită, nepermisă şi chiar inimaginabilă, tratată, în cel mai bun caz, ironic. Acum trezeşte, mai curînd, reacţii nervoase din partea celor ce răspund comandamentelor din Est, din partea celor ce ne ţin în continuare sub ocupaţie.

Pe 28 iunie, Consiliul Unirii a desfăşurat o manifestare de demnitate naţională, la care, într-o, vineri, pe o căldură insuportabilă, am comemorat trista zi din istoria României şi a Basarabiei, am defilat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt şi am sfinţit Piaţă Marii Adunări Naţionale, pîngarită pe 9 mai 2013 de către clica rusească în frunte cu obraznicul Dmitri Rogozin, reprezentantul lui Putin pentru Transnistria, care a venit la Chişinău să ne spună încotro să mergem politic şi strategic. Vreau să spun că doar unioniştii au protestat, în acest an, contra vizitelor misionarilor Rogozin şi Kirill ai Kremlinului. Tot pe 28 iunie a fost înmormîntat şi poetul-martir Dumitru Matcovschi, cel care a fost în primele rînduri ale Mişcării de Renaştere Naţională. Membrii Consiliului Unirii i-au adus un omagiu, inclusiv în cadrul unei slujbe oficiate de un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei în faţa Academiei de Ştiinţe, unde se afla corpul neînsufleţit al celui ce a avut curajul de a lupta mereu pentru adevăr. Apoi, membrii Consiliului Unirii s-au întîlnit la Marşul de la Bucureşti, pe 20 octombrie, unde au trăit clipe înălţătoare de solidaritate românească, acţiunea avînd menirea să îi încurajeze pe guvernanţi să ia în dezbatere iniţiativa legislativă pentru care Platforma civică “Acţiunea-2012” a adunat 117 mii semnături şi care cere implicarea majoră a Statului Român pentru a îmbunătăţi statutul basarabeanului în dreapta Prutului. De asemenea, în 2013 Consiliul Unirii a pregătit un pliant într-un tiraj mare, în care arată avantajele Unirii faţă de menţinerea statului falimentar Republica Moldova sau de aderare la Uniunea ruso-asiatică inexistentă, zisă vamală.

Pentru 1 Decembrie, Ziua Naţională a tuturor Românilor, Consiliul Unirii a încercat, aşa cum face al treilea an, să unească toate forţele unioniste pe platforma comună proUnire şi putem constata cu bucurie că am reuşit, împreună cu Platforma civică ”Acţiunea-2012”, cu alte forţe ce pledează pentru reîntregirea neamului, să facem o manifestare extrem de spectaculoasă, denumită ”În Cerc Unim Guvernul”, făcînd un lanţ de oameni care s-au apucat de mîini şi au încercuit Guvernul de la Chişinău printr-un lanţ uman unionist. Am vrut să demonstrăm, prin această, că suntem solidari românii de pe ambele maluri ale Prutului în jurul Guvernului, ca expresie a voinţei basarabenilor, ce ar trebui să le dorească binele acestora şi să acţioneze pentru reîntregirea naţiunii române, pentru a devein mai repede parte a NATO şi UE. Au venit circa 2000 de oameni, numărul participanţilor la asemenea acţiuni creşte constant şi am reîntîlnit o mulţime de intelectuali români din Basarabia care au răspuns optimist şi încrezător îndemnului unioniştilor.

De asemenea, Consiliul Unirii a exprimat mereu poziţii faţă de evenimentele majore şi importante din Republica Moldova, cum ar fi summit-ul de la Vilnius. Consiliul Unirii a apreciat parafarea acordurilor asociative cu UE ale Chişinăului, dar a considerat şi consideră că cea mai scurtă cale de aderare la NATO şi UE pentru al doilea stat românesc este Unirea cu România şi, de aceea, Consiliul Unirii a adresat o Scrisoare-deschisă Preşedintelui Nicolae Timofti, solicitîndu-i o poziţie orientată extrem de energic şi dinamic spre apropierea cît mai strînsă a celor două state româneşti, mergîndu-se spre omogenizarea spaţiului social, cultural, spiritual, mediatic, economic, militaro-strategic, politic.

Putem constata cu satisfacţie poziţia evoluată a Preşedinţilor celor două state româneşti, Traian Băsescu şi Nicolae Timofti, în privinţa unionismului şi românismului. Astfel, Băsescu, cel care mai înainte vorbea de abordarea problemei naţionale prin conceptual “o naţiune – două state”, acum a spus şi la Chişinău, şi la Bucureşti, despre Unirea pe care trebuie să ne-o dorim efectiv şi care poate deveni obiectiv naţional al României, iar Timofti a recunoscut identitatea lingvistică românească a basarabenilor şi identitatea românească a statului Republica Moldova.

Incontestabil, decizia Curţii Constituţionale privind restatuarea, la locul adecvat, de document fundamental pentru Constituţie, a Declaraţiei sfinte de Independenţă a basarabenilor, a început să reaşeze lucrurile dureroase pentru noi, românii din stîngă Prutului, umiliţi şi după proclamarea Independenţei, printr-o clasa de politicieni vînduţi Kremlinului.

Pentru Republica Moldova, anul 2013, fără nicio îndoială, este unul al speranţei, în pofida tuturor problemelor majore legate de corupţie, injustiţie, sărăcie, nedreptate. Este anul parafării documentelor asociative cu UE şi, acum, depinde de presiunea pe care societatea şi factorii europeni vor dori şi vor putea să o pună pe decidenţi, să nu păţim că Ucraina, în faţă atacurilor necruţătoare şi abile ale Rusiei. Noi, unioniştii, fiind adevăraţii eurointegristi, desigur, am fi dorit că Puterea, care se pretinde ca democratică, să obţină coeziunea societăţii şi a forţelor proeuropene după modelul Declaraţiei de la Snagov, România, din 1995, cînd toate forţele politice şi-au sumat obiectivul euroatlantic, însă la noi nu există o asemenea tratare serioasă a imperativelor naţionale, care nici nu se cunosc definitive, de aceea manifestările Puterii, pînă la parafare, dar, mai ales, după, rămîn jalnice, regretabile şi chiar lamentabile, pentru că se manifestă ca tot mai antiunioniste. Remarcăm activizarea clasei politice din România în privinţa Republicii Moldova, vizite importante făcute, declaraţii privind Unirea, chiar fiind, poate, diferite, dar este important ca această aspiraţie devine tot mai abordată în declaraţiile politicienilor.

Am mai remarca, pentru Puterea din R. Moldova, că ar fi bine să devină tolerantă faţă de dreptul românului la aspiraţia să de reîntregire a neamului, în temeiul Constituţiei, în temeiul Declaraţiei de Independenţă, al libertăţii de exprimare, pentru că şi Curtea Constituţională a statuat, în ultimii trei ani, împreună cu justiţia naţională, dreptul de a se vorbi de Unire, de a avea în clipuri electorale acest obiectiv, de a avea în program şi Statut acest scop şi de a pretinde/cere lichidarea consecinţelor Pactului criminal Ribbentrop-Molotov, declarat ca atare de Guvernele lumii, inclusiv de cel de la Chişinău. Partidul Naţional Liberal a făcut mult în reaşezarea mai multor abordări în mod corect constituţional, conform Declaraţiei de Independenţă şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Următorul adevăr şi gest de demnitate este recunoaşterea oficială a ocupaţiei Basarabiei şi lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. Unii guvernanţi încearcă acum să tragă o linie de demarcaţie inadecvată şi dubioasă între proeuropenism şi proromânism/unionism, ceea ce este total fals. Pretinşii proeuropeni pragmatici nu doresc, de fapt, integrarea în Europa, dar o spun pentru că R. Moldova primeşte mulţi bani din Vest. Integrarea în NATO şi UE o doresc cel mai sincer unioniştii, care o spun deschis şi consideră că fericirea poporului român nu rezidă în a suporta atîţia demnitari şi funcţionari hrăpăreţi şi dezinteresaţi de soarta cetăţeanului, ci în a avea o bunăstare şi un viitor, lucruri pe care le poate oferi numai un stat suveran, independent, membru al NATO şi UE, precum e Țara noastră România.

– Ce înseamnă faptul că limba română este considerată limbă de stat pentru Republica Moldova?

– Limba română este limbă de stat din 31 august 1989. Cu două zile înainte de adoptarea acelor hotărîri istorice, privind limba moldovenească drept limba de stat şi a grafiei latine, am editat, împreună cu publicistul Vlad Pohila, cărţulia “Să citim, să scriem cu litere latine”, care a servit drept prim-manual pentru a se trece la limba română. Îmi pare rău că mama mea, care a predat română, numită în perioada sovietică ”moldovenească”, nu a apucat cu doar doi ani aceste vremuri. Numai că forţele imperiale ruse au avut mereu grijă să devieze mersul normal al lucrurilor în Basarabia şi, de aceea, după proclamarea Independenţei, au operat prin servilii lor comploturi şi scenarii care să ne oprească din mersul de care au dat dovadă balticii.

De aceea, este extrem de important că avem acum o Curte Constituţională ce a redat demnitate românească acestui pămînt şi acestei societăţi, prin decizia de a restatua Declaraţia de Independenţă pe soclul identităţii româneşti, fiind o revenire la Mişcarea de Eliberare şi Renaştere naţională, după 23 de ani… Şi este foarte regretabil să vedem politicieni cu studii în România, care fac declaraţii aberante contra limbii române, care e limba noastră nativă şi dintotdeauna. Frică şi logică celor care se opun identităţii noastre autentice şi veridice – româneşti – este că, după recunoaşterea limbii drept românească, se va recunoaşte că suntem români toţi cei peste 80 la sută din cetăţeni, după care românii, dar şi alogenii integraţi, se vor întreba de ce nu suntem într-un stat, ca şi germanii. Însă de ce te temi (şi încă fără motiv), nu scapi. De aceea, oricum, spre asta se merge şi trebuie să ne pregătim. Sperăm să punem capăt acestei situaţii fals dilematice. Dar este adevărat că trebuie să rezistăm în faţă atacurilor Moscovei, pe care statuarea Declaraţiei de Independenţă drept cel mai important act fondator al statului o scoate din sărite şi se teme să nu ne refacem unitatea naţională românească, ajungînd aici, peste Prut, trupele NATO, ceea ce o va forţa să îşi retragă armata şi arsenalele prin care ne ţine sub ocupaţie. Ca preşedinte al PNL din Basarabia, ca unul dintre coordonatorii Consiliului Unirii, intenţionăm să identificăm formula prin care să resolicitam atitudinea Curţii Constituţionale faţă de poziţiile-cheie din Declaraţia de Independenţă, care devine parte a Constituţiei, în ceea ce priveşte statutul de ocupaţie al celui de-al doilea stat românesc şi lichidarea consecinţelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, prin care au fost distruse vieţile unor generaţii întregi, rupte prin generaţia bunicilor de Patria-Mamă, România.

– Cine au fost promotorii limbii române în Declaraţia de Independenţă, cărora le rămânem îndatoraţi, şi cine au fost promotorii “limbii moldoveneşti” din Constituţie, care s-au acoperit de ridicol de-a lungul decadelor, până la culminarea în infama fiţuică de “dicţionar moldo-român”?

– Limba română în Declaraţia de Independenţă a fost inclusă de deputaţii români, avînd conştiinţa adevărului lingvistic, ca şi de scriitorii şi oamenii de ştiinţă ce au promovat denumirea corectă a limbii noastre în acest act de maximă importantă, la care, din cîte mai cunoaştem, au participat şi diplomaţi de la Bucureşti, deoarece după proclamarea Independenţei celui de-al doilea stat românesc relaţiile Chişinău-Bucureşti erau mai calde decît acum. Printre basarabenii care au contribuit la textul Declaraţiei de Independenţă, din cîte ştim, au fost academicianul Alexandru Mosanu, scriitorii şi cercetatorii Valeriu Matei, Vasile Nedelciuc, juristul Tudor Panţîru şi alţii, toți fiind personalităţi puternice, afirmate în spaţiul românesc. Aurel Preda a venit la Chişinău pe 25 august 1991, la cererea prietenului sau Vasile Nedelciuc, cu care colaborase în timpul Conferinţei. El nu a avut mandat… în scris, însă interesele supreme ale statului i-au fost – aşa cum spune – mereu în sufletul de diplomat român şi era conştient că Moscova a gândit că independenţa va întârzia Unirea Basarabiei cu Ţară. Ceea ce a şi fost, de fapt. Revenind la întrebarea cine a contribuit la elaborarea Declaraţiei de Independenţă, Aurel Preda ne vorbeşte de cinci-şase personalităţi politice, între care d-nii Nedelciuc şi Matei, şi colegul venit de la Bucureşti, Valentin Stan, şef de cabinet în MAE al lui Marcel Dinu. Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 nu a fost opera unor străini, ci tot a unor români. Şi nu contează că au fost de la Chişinăul de pe Bac sau de la Chişinăul de pe Cris. Important e că documentul reflectă interesul şi instinctul naţional al Basarabiei – ne spune Aurel Preda într-un interviu extrem de preţios, publicat în cotidianul naţional ”Timpul”.

Cât priveşte cine a introdus ”limba moldovenească” în Constituţie, desigur, e vorba de Clanul Lucinschi şi Clanul Voronin, care, din păcate, conduc şi azi Republica Moldova şi e posibil să pregătească scenarii că să conducă în continuare. Asta e nenorocul şi slăbiciunea noastră, iar lipsa unei identităţi clare a populaţiei conduce şi la frică – în faţă guvernanţilor – a pretinsei societăţi civile şi, de aceea, suntem păscuţi continuu de pericolul remoldovenizarii în stil stalinist, adică de deznaţionalizare continuă. Agrarienii, care au votat Constituţia, s-au acoperit de ruşine, de aceea, e bine ca această Curte Constituţională a pus punctul pe o ruşine naţională. Acum va trebui să ştim a ne apară această realizare a Mişcării de Eliberare şi de Renaştere Naţională.

– De la politicieni din Găgăuzia, care s-au născut şi trăiesc în Moldova, dar vorbesc numai ruseşte, pînă la ucrainienii din Bucovina de Nord şi Bugeac, diverse autorităţi au continuat să publice cărţi şi să creeze matricole şcolare unde limba română şi “limba moldovenească” erau considerate limbi diferite, iar vorbitorii lor – drept “popoare diferite”. În ce măsură decizia Curţii Supreme de la Chişinău poate obligă universalitatea limbii româneşti în curiculele şcolare şi/sau datele statistice ale densităţii poporului român (acum – readus sub aceeaşi identitate)?

– Pentru cine nu e certat cu legea, lucrurile sunt clare. De azi înainte, indiferent de ce e scris în Constituţie, adevărul e cel pronunţat de Curtea Constituţională. Dar nu excludem deloc faptul că Rusia va face totul că să deturneze lucrurile şi iată trebuie să cîntăm şi noi că “Nemuritorii” din Buzău că “Suntem aici” şi ţinem piept Urgiei din Est. Eu cred că lucrurile şi percepţia, totuşi, se schimbă. Şi este important să nu revină comuniştii la Putere, pentru a menţine ce avem şi a continuă să avansăm mai energic spre refacerea unităţii româneşti. Iar hotărîrea istorică a Curţii Constituţionale are importantă mare şi în ajunul recensămîntului ce va avea loc în R. Moldova în aprilie, în cadrul căruia românii vor trebui să spună corect şi nestingheriţi de nimeni că sunt români şi că vorbesc română. Va imaginaţi cum ar fi dacă cei 500 mii de români cu acte în regulă vor fi intimidaţi şi nu vor avea libertatea nici acum să spună că sunt români şi vorbesc limba română? Dar dacă va fi aşa, această înseamnă că actuală conducere de la Chişinău îşi zice proeuropeană, dar, de fapt, este ghidată şi trasă de iţe de către păpuşari de la Moscova şi doar mimează că se vrea în civilizaţia europeană. Ea nu se vrea nicăieri. Vrea doar să fure şi pentru asta e bună şi complotarea, şi cîrdăşia cu Moscova. Ceea ce nu o deosebeşte de comunişti. Noi, Consiliul Unirii, ne-am fixat trei priorităţi pentru anul 2014 – elaborarea unui Program Marshall pentru Unirea celor două state româneşti, formarea Guvernului Unirii şi exercitarea de presiuni pentru desfăşurarea, în condiţii fără intimidări, a recensămîntului din aprilie. Este adevărat că acum la conducere sunt forţe care încă vor torpila statuarea şi functionalizarea limbii române în toate sferele, în primul rînd în învăţămînt, dar să vedem rezultatele alegerilor parlamentare din 2014, poate oamenii, sătui de minciuni şi gogoşele, vor vota pentru forţa unionistă a Consiliului Uniii. Pentru că PNL din Basarabia, de exemplu, a declarat că oferă lista sa pentru cei mai demni membri ai Consiliului Unirii, să obţinem un vot pentru un grup de oameni nesantajabili, curaţi şi principiali, ce nu se vînd contra ispitelor băneşti. Toţi alogenii neintegraţi trebuie să înveţe limba şi să ne respecte istoria, tradiţiile, să se adapteze şi integreze în societate, să înveţe, în primul rînd, limba.

– Mulţi copii şi adulţi au fost abuzaţi verbal şi fizic în marşurile unioniste, din Chişinău, la Bălţi, şi în alte locaţii. A meritat suferinţă lor pentru rezultatele din acest an?

– Tinerii care au participat la marşurile unioniste au fost curajoşi şi au rezistat presiunilor ruşinoase la care s-au dedat forţele proruseşti, avînd în spate Puterea pretins fals democratică, cu orientarea prorusă camuflată prin mesajul proEuropa, ca şi Opoziţia comunistă, vădit prorusă. Asta nu a făcut decît să îi călească şi să îi întărească în convingerea că ceea ce fac ei este corect. Cît priveşte copiii, aceştia nu au fost la marşuri, decît că au venit cu părinţii, ca la sărbătoare. La marşuri au participat zeci de mii de oameni şi putem spune că am salvat obrazul ambelor Puteri – de la Bucureşti şi Chişinău, redînd demnitate poporului român, partea din stîngă Prutului continuînd să fie, de 200 de ani, sub ocupaţie ruso-sovietică. Este foarte bine că marşurile au fost şi în alte oraşe, pe care alogenii neintegraţi le consideră “ale lor”, pentru că mai domină (inclusiv prin răbdarea nemeritată a băştinaşilor români) în aceste localităţi importante din R. Moldova, urmare a popularii lor speciale de către regimul comunist de factură sovietică, pentru a îi dilua pe români în compoziţia populaţiei Basarabiei. Peste tot e pămîntul nostru, românesc, şi nimeni nu are dreptul să ne spună unde să defilăm. Noi nu împiedicăm pe nimeni să facă ce doreşte, asumîndu-şi răspunderea, şi nu periclităm nicio manifestare a altcuiva. Toate piedicile şi atacurile violente la care au fost supuşi unioniştii au fost regizate de anumite forţe cuibărite într-o ambasadă mare şi obraznică, ce a fost mereu conectată şi cu forţele proruseşti de la Putere, drapate în forţe, cică, proeuropene. În timp ce, de fapt, dacă legea e de partea noastră, statul trebuie să ne ofere posibilitatea şi să ne apere drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv la libera exprimare în acţiuni publice. Efortul, bineînţeles, s-a meritat, astăzi perspectiva de Unire este privită cu seriozitate, mai ales ştiindu-se ce scopuri ascunse au actualii guvernanţi, care spun una şi fac alta.

– În ciuda deportărilor din perioadele ţariste, comuniste şi “democrate” (a la Putin, în Transnistria) a deznaţionalizării româneşti din Basarabia/Bucovina de Nord, Bugeac şi a introducerii constant de colonişti rusofoni, supravieţuitorii victimelor deportărilor şi ale persecuţiilor antiromâneşti, făcute de Rusia între Nistru şi Prut, s-au ridicat la înălţimea înaintaşilor, prin culminarea legiferării limbii române, că să revină în Basarabia la ea… acasă (ca şi tricolorul şi leul monedei). Ce mai trebuie făcut ca Basarabia să reajungă în România?

– Nimic din ce este alipit artificial la ceva nu rezistă în timp, prcum nimic din ce e desprins artificial şi cu forţă nu rezistă. Că să fim cu adevărat liberi – pentru că încă nu suntem, trebuie să avem legea în capul mesei, să avem un autentic pluralism politic şi de opinii, televiziuni libere, care sunt încă o iluzie, să nu-i persecutăm pe investitori, că să le dea de lucru basarabenilor şi să aibă televizoare, să se informeze, să avem impozite plătite, să fie alte pensii, un standard mai bun de viaţă. Consiliul Unirii a elaborat un Manifest în care arată cum ar trebui modernizată urgent R. Moldova, să nu ajungem o epavă cînd ne vom reunifica. Toate proiectele şi fondurile europene, vrei-nu vrei, chiar dacă o bună parte sunt deturnate, ajută la modernizarea societăţii, toate urmînd să conducă la statutul de cetăţean liber, ce îi va matură de la putere pe fariseii antiromani şi va vota pentru unionişti. Deocamdată, nu avem o voinţă clar exprimată de pro-Unire a autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău, dar cînd vor simţi masă critică, cu toţii se vor grăbi să spună că şi ei au fost unionişti. Unora nu le permite trecutul lor şantajabil, altora – prietenia dubioasă, adică, de fapt, dependenţa de Rusia, celorlalţi – pregătirea, pentru că încă nu şi-au eliberat creierii de propaganda comunistă şi sovietică. Dar lucrurile evoluează şi noi suntem optimişti activi.

– Ce doriţi să uraţi Republicii Moldova şi României pentru Noul An?

– Să aibă conştiinţa şi sentimentul aparţinerii unui neam absolut deosebit, al românilor, care au un trecut glorios şi, sper, un viitor fericit. Dar pentru această trebuie să fim o naţiune unită, care să reziste tuturor vicisitudinilor soartei şi vitregiilor care, fără îndoială, încă ne vor paşte. Unirea face Puterea!

– Doamna Pavlicenco, mulţumim pentru interviu şi vă dorim Dvs. şi celor dragi un Crăciun Fericit şi un An Nou plin de noi realizări!

– Şi eu vă mulţumesc, vă doresc un Crăciun Fericit şi la Mulţi Ani!