Monitorizând aberaţiile legislative ale parlamentului şi abuzul de ordonanţe dinspre Guvern, organizaţiile non-guvernamentale s-au transformat în ultima vreme într-un adevărat cui în talpa unei puteri care vrea să strivească normele statului de drept, constituindu-se într-o portavoce de difuzare, prin mass-media şi platformele virtuale sau, direct, prin parteneriatele cu structurile similare internaţionale, a abuzurilor actualei puteri.
În fapt, majoritatea abuzurilor unei guvernării ajung la urechea opiniei publice şi a „străinătăţii” tocmai prin intermediul asociaţiilor şi fundaţiilor, ONG-urile determinind practic instituţiile publice să accepte principiul transparenţei, punând o presiune continuă peste o putere cu vădite tendinţe, dacă nu de abuz direct, cel puţin de refuz de comunicare. Iar un ONG deranjează! Deranjează când, funcţionând „paralel” unei structuri instituţionale, trage semnale de alarmă când organizaţiile statului derapează.
Este ceea ce s-a întâmplat şi cu actuala putere, monitorizată şi „reclamată” de numeroase asociaţii pentru derapajele apoi excesele sale. Bunăoară, abuzurile guvernanţilor asupra presei au fost relevate de ONG-urile de media, presiunile politice de cele cu profil de „implementare a democraţiei”, aberaţiile din alte sectoare find „taxate” de asociaţiile din domeniu. Şi nu trebuie să ne gândim decât la activitatea ONG-urilor de mediu care au reuşit să pună „tălpi” multor abuzuri ale ministerelor pentru a înţelege cât de mult poate strica o asemenea organizaţie planurile clicilor aflate la putere!
De aceea, promovarea de către actualul parlament a unei legi care impune schimbarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor care au titulaturi „similare” celor ale unor instituţii sau structuri profesionale trădează din capul locului intenţia puteri de a „asana” zona non-guvernamentală. O reducere la tăcere care ar urma să se facă pe parcursul a doi ani, prin prevederea radierii acelor ONG-uri (indiferent de anul înfiinţării) care refuză să se conformeze „normelor” puterii de modificare a titulaturii.
O lege pe care cel mai nedemocratic parlament post-decembrist a adoptat-o în contextul în care UE translatează din ce în ce mai mult drept decizional asociaţiilor şi fundaţiilor, prevăzând chiar ca fondurile europene destinate anumitor sectoare să se acorde nedisciminatoriu, atât spre structurile „de autoritate” ale statului, cât şi asociaţiilor care fiinţează având acelaşi obiectiv. Şi poate că şi acesta este un scop al felului ascuns prin care parlamentul puterii s-a încrâncenat să adopte această aberaţie legislativă. Pentru că, dacă într-un sector nu mai fiinţează ONG-uri care să reclame fondurile cuvenite, atunci ar rămâne mai mult pentru baronii, nu?!
În mod evident, însă, principalul scop al trecerii prin maşina de vot fără personalitate a parlamentului a acestei legi a fost acela de a mai monta o rotiţă hidosului mecanism prin care puterea vrea să elimine separaţia puterilor în stat, să încalece justiţia, să creeze un cvasimonopol decizional, lipsit de o minimă transparenţă a actului guvernamental. Iar legea care obligă asociaţiile şi fundaţiile să-şi revizuiască denumirile, sub sancţiunea dizolvării, lege pe care preşedintele Băsescu a trimis-o la CCR (ceea ce nu înseamnă că instituţia în cauză îi va și da dreptate, ci, politic privind, s-ar putea să treacă peste toate aberaţiile legii!) copiază, cum altfel?!, celebra ordonanţă a lui Adrian Năstase privind numele firmelor. Actul care impunea obţinerea de avize pentru dreptul de a folosi denumirile de „naţional”, „românesc” sau identităţi de tipul „instituţie” etc. Dar, ceea ce a ieşit acum din parlamentul lăcătuşului Zgonea şi al repetentului Antonescu este de o grosolănie juridică revoltătoare! Pentru că (şi am ajuns să comparăm prezentul cu sursa răului actual!), Adrian Năstase a promovat o ordonanţă care respecta principiile statului de drept. Pe când, legea privind ONG-urile încalcă atât separaţia puterilor în stat (un act al parlamentului ajungând să anuleze hotărârile date de instanţe!), cât şi principiul neretroactivităţii unei noi legi, dar, mai ales, subminează autoritatea unei instanţe şi a autorităţii hotărârilor judecătoreşti. Care prin obligaţia ONG-urilor de a-şi schimba denumirea stabilită printr-o hotărâre judecătorească nu mai sunt definitive şi irevocabile!
Astfel, obligarea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor de a-şi modifica denumirea (pentru că aşa vrea Puterea; să nu se mai creeze confuzii de nume cu „autorităţi sau instituţii publice” sau cu „denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii”) va desfiinţa toate deciziile instanţelor şi va anula raporturile juridice stabilite cu respectarea condiţiilor din vechea lege.
Or, trecând peste faptul că obligarea unei asociaţii/fundaţii de a-şi schimba denumirea după normele dorite de noua putere, îi va afecta acesteia notorietatea, anulând practic toată activitatea din ultimii 24 de ani, se pune întrebarea cum îşi va mai putea desfăşura aceasta activitatea în condiţiile în care nu mai are siguranţa existenţei ei, putând fi dizolvată în orice moment pentru elemente ce ţin de actul înfiinţării (precum denumirea), adică tocmai de acele elemente pe care o instanţă judecătorească le-a atestat ca irevocabile? Cum vor mai putea ONG-urile să participe la concursuri pentru finanţarea de proiecte dacă vor fi în permanenţă sub ameninţarea dizolvării şi a radierii?
Şi nu este de glumă! Daca nu vom face ceva, vom ajunge ca acelaşi parlament să mai dea o lege prin care, nu numai să se desfiinţeze raporturile juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, dar care să şi oblige fundatiile şi asociaţiile să nu mai poarte denumiri istorice sau de personalităţi!
Lasă un răspuns