„Să ne trăiți Națiunii, Maestre!”

Primeşte-i Doamne-n casa ta/ Pe cei ce vin din Timişoara/ Ei sunt ofranda cea mai grea/ Pe care ţi-o trimite ţara”. Acestea erau versurile pe care Tudor Gheorghe le așternea pe hârtie, într-un act de revoltă, în zilele în care la Radio Europa Liberă se transmiteau ştiri despre evenimentele din Timişoara.

Și au trecut 24 de ani… Și parcă iar se simte în aer nemulțumirea, ca un miros crud de speranțe înșelate și de adâncă deznădejde…

Și din nou, pe 22 Decembrie 2013, actul artistic de revoltă al maestrului-trubadur faţă de peisajul politic autohton, manifestul-spectacol „Degeaba”, a răsunat pe scena Sălii Palatului din București. Din nou, așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace… 

Astfel, în acompaniamentul unei orchestre impunătoare, Tudor Gheorghe a dăruit spectatorilor cântece cu o puternică încărcătura emoţională, aproape 4000 de inimi de români bătând laolaltă cu cea a maestrului. Cei prezenţi au asistat la una dintre cele mai grandioase producţii prezentate de un artist român, desfăşurată sub bagheta dirijorului Marius Hristescu şi în acompaniamentul a peste 100 de muzicieni. Cu acest prilej, Ziarul Națiunea și „Fundația Andrei Mureșanu-Deșteaptă-te, române”, grație distinsului impresar Pepino Popescu (cel ce a adus în România artişti cu renume în plan mondial), au pus la cale o surpriză.

Vocea care a anunțat această surpriză a fost tânăra actriță Mihalea Gaicu, de la microfonul la care maestrul a încântat sala, ea transmițând sălii: „Doamnelor și domnilor! Maestre Tudor Gheorghe, îmi revine onoarea de a completa, cu modestie, fascinantul peisaj de emoții pe care l-ați creat în această seară, aducând în fața dumneavoastră mesajele simbol ale Ziarului Națiunea și Fundației Andrei Mureșeanu-Deșteaptă-te, române. Două izvoare de românism care ni s-au alăturat în această seară pentru a vă dărui o diplomă de excelență și o plachetă omagială pentru contribuțiile dvs artistice, atât pentru întreaga carieră, dar, mai ales, pentru cei 24 de ani de libertate pe care îi punctăm astăzi”.

Așadar, înmânarea Diplomei de excelență a Națiunii a revenit scriitorului Cezar Adonis Mihalache, parașutist-militar în Decembrie 1989, autorul singurului jurnal-document („Revolta”) scris de un soldat-parasutist participant la evenimentele din Timișoara și București, în Decembrie 1989, și Targu-Mureș, martie 1990, și care, după 24 de ani, a conturat linia omagierii Revoluției oferindu-i maestrului diploma pentru întreaga carieră artistică dedicată Neamului și Țării și pentru inegalabila calitate de simbol național și model de naționalist autentic prin artă și cultură.

Să ne trăiți Națiunii, Maestre!” a urat directorul publicației maestrului Tudor Gheorghe, predând microfonul unui alt „proiectant de gânduri și idei”, un izvor de emoții mesteșugite de experiența de viață, inventatorul Iustin Capră, un mare roman care a înmânat maestrului Tudor Gheorghe, din partea „Fundației Andrei Mureșanu-Desteaptă-te, române” o plachetă omagială.

În încheierea  scurtului moment festiv, președintele fundației, dl. Andrei Sever Mureșan, a dăruit maestrului o lucrare special realizată pentru acest eveniment de către un membru de onoare al Fundației, graficianul și pictorul Ștefan Popa Popas, care nu a putut fi prezent, dar a trimis o lucrare realizată în penelul specific, un portret al mestrului Tudor Gheorghe, căruia i s-a alăturat și poezia dedicată marelui artist de poetul Romeo Tarhon, pe care o redăm mai jos:

Tu, mărite Tudor Gheorghe

Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,
Fiert în foc de cositor
Şi în jar de-argint şi fludor,
Ca lumina ochilor…!  

Nu e bard mai bard cu barda
Să despice dor cu dor
Inimile moi, cu joarda
Doinelor, baladelor.  

Şi nu e român mai dacic,
Mai român şi simţitor
Decât tine, om, ce tragic
Veșnic vei trăi fecior.  

Nu e vreun bărbat de ţară
Cu suflet mai trăitor
Pentru vatra milenară
Azi umbrită de greu nor,  

Nu e un român mai mare,
Glasul tău sfâşietor
E al neamului ce moare
Fără tine, domnul lor!  

De durerea pentru lume
Ce n-o cer duşmanilor,
Nu-i mai grea durere cum e
Cea din pieptu-ți truditor  

Când, mărite crai de frunte,
Cu glasul potopitor
Izbeşti muntele de munte,
Fiu de om îndurător  

Pe drumeag de tragedie
La răscrucea rănilor,
Baci de oi în pribegie,
În exod cu stâna lor,  

Nu ai lacrimi câte lacrimi
Verşi în vers tulburător
Şi-n românii mei ce sacri-mi
Sunt aici, în ţara lor!  

Tudor Tudor al lui Gheorghe,
Glasul tău detunător
Ca un clopot, ca un gong e,
La trezirea de popor!  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*