Poezii pentru ziua de Crăciun (1)

Bondărelul mustăcios

Cu antenele `nflorite
Stă de strajă un bondar
Şi, cu versuri făurite,
Le-mpresoară iar şi iar.

Dă târcoale şi suspină
Fiindcă nicio buburuză
Nu se-ntrece pe tulpină,
A spus nu, făr’ nicio scuză.

Şi la sunetul de goarnă
Toate pleacă-ntr-un alai,
Plictisite, dar de iarnă,
Încep joaca-n luna mai.

Plictisit, morocănos
Din polen făcând zacuscă,
Bondărelul mustăcios
Strigă după o lăcustă.

Se aleargă ştrengăreşte

Ceru-i prinde-n joc voios,

Râde şi se-nveseleşte

Bondăraşul mustăcios.

Spune a naturii zână:
La culcare, dragi copii!
Şi în braţe îi adună..
Mâine, e o nouă zi !

 

Buburuze ce-s pistrui

Un mănunchi gingaş de stele
Stau pe ceruri tot mereu,
Se dă-n leagăn printre ele
Înger, îngeraşul meu.

Zbor de fluturi alintând
Cu aripa-i năzdrăvană
Chicotește lunecând
Visul, ușurel, pe geană.

Pune capu-ncet pe pernă,
Tot gustând sclipirea dulce,
Şi mireasma din lucernă
Pleacă, totuşi, să se culce

Grăsunele și zurlii
Rătăcite pe obraz
Se fac lacrimi de copii
Suspinndu-și de necaz

Bulinuțe pe-aripioare
Ce se zbat cumva confuze
Dând cu zgomot din picioare
Fără somn, trei buburuze.

Copilașul gângurește
Și trezit din somn, el nu-i
Căci un vis îi povestește:
Buburuzele-s pistrui.

Din pistrui ies dimineţi,
Dimineţile sunt soare,
Şi din soare alte vieţi,
Să-i aducen închinare.

 

Azorel

Într-o curte, într-un coteţ,

Nici prea mic, nici prea semeţ,

Şade trist, întins la soare,

Un căţel, nici mic, nici mare.

 

Pe barbiţă, sub botic,

Are-o pată de lăptic,

Şi pe laba stângă, faţă,

E murdar de dimineaţă.

 

Fiindcă nasu` şi-a bagat

(curios ca un băiat),

Într-o strachină mai veche

– mama-l trase de-o ureche-

 

Nu voia decat să ştie

De ce apa este vie,

De ce-n ea se vede el…

Este om sau e căţel?

 

Ţuţu

Lâng-un prun (sau or fi doi?)
Şade leneş un pisoi,
E prieten cu-acel cuţu,
Este gri şi- l cheamă Ţuţu.

Cum stă-n iarbă adormit,
Îl trezeşte-un bâzâit,
Îl ciupeşte, nu-i dă pace,
Îl îndeamnă să se joace.

Cu ochii mari şi nătăfleţ

Cade brusc în funduleţ
Curios de viaţa nouă
Când strănută norii, rouă.

 

Necăjit de fluturaşi

Veseli, mândri şi poznaşi

Dă din coadă să-i gonească,

Doar puţin să lenevească.

 

Cum nici nu ai spune pește

Deodată se zburlește

Și-o tulește mieunând

După fluturi alergând.

 

Fluturii stau la taclale:

Să nu credem în minuni?

Țuțu care dormita

Face genoflexiuni.

 

Corina Mihaela Roman & Gabriela Dancu