Co-memorare pe sprânceană

Diabolici pur şi simplu sau circumstanţial împătimiţi, la fel de irecuperabil totuşi, subtil revanşarzi, primarii PSD, după ce Ion Iliescu a confiscat revoluţia românilor acum 24 de ani, confiscă şi ei memoria evenimentelor mutilând adevărul cu sprijinul clientelei şi al veleitarilor locali. În cele mai multe localităţi din provincie, municipii, oraşe sau simple orăşele care au ridicat după ifosele modei monumente locale ale revoluţiei în memoria unor revoluţionari autentici s-au organizat festinuri ale co-memorării.

Ar fi fost de aşeptat, cel puţin din respect pentru memoria istorică recentă, ca la astfel de festivităţi, organizate în cadrul unor programe locale încropite de Crăciun şi Anul Nou, cu mulţi bani risipiţi din bugetele locale pe vedete în vogă şi focuri de artificii, să se ţină şedinţe solemne ale consiliilor locale cu acest prilej. În lipsa curajului de a sta faţă în faţă cu adevărul, unii primari s-au jenat totuşi să treacă peste eveniment cu grabă şi au organizat astfel de şedinţe solemne, dar acolo, în cel mai ridicol chip, mai fiecare consilier a devenit erou al revoluţiei, ce dacă acum 24 de ani era încă la grădiniţă; a fost şoim al patriei contra voinţei lui! Alţii, care la vremea aceea de curaj, din motive de ruşine sau de frică, au stat ascunşi, acum au fost invitaţi de onoare la… co-memorare. Au fost în schimb evitaţi cu bună ştiinţă cei care, la nivel local, s-au implicat în interimatul vidului de putere, dar împărtăşesc astăzi, după atâtea argumente, idei de altă culoare politică. Încolonaţi în urma primarului într-o ceată a neruşinării, fără identitate şi verticalitate, cei chemaţi s-au găsit printre revoluţionari, fără să-i confirme cei care cu adevărat în decembrie 1989 ştiau ce riscă, însă găseau necesar să rişte. Nimeni nu a mai protestat. Semn al cedării, semn al inconsistenţei revoluţionare, al abdicării de la crez.

Şi totuşi, fortis cadere, non cedere potest! Mă întreb, nu cumva toată istoria noastră a stat sub semnul cedării unora şi al ascensiunii perfide a altora? La nivel central, revoluţionarii s-au întâlnit joia trecută cu primul revoluţionar al ţării, cu Ion Iliescu şi, ca de obicei, au ieşit scântei ale fricţiunii. Mai mult, lui Dumitru Dincă i s-a reamintit, cu cinismul care ne-a umbrit istoria postrevoluţionară, libertatea de a se sinucide fără aprobarea lui Victor Ponta. În principiu nu sunt de acord nici cu revoluţionarii remuneraţi, recompensaţi. E drept că istoria nu a fost niciodată ingrată nici la noi, nici la alţii; a dat, nu i s-a luat! Cei care şi-au dat obolul  nu l-au negociat decât cu crezul lor.

De aceea am avut şi eroi autentici peste a căror memorie alţii şi-au înălţat trufiile. Avem şi revoluţionari autentici. Acei oameni care oricând sunt în stare să facă ce au făcut şi în decembrie 1989, chiar dacă ştiu că recompensa ar fi aceeaşi; aceleiaşi cauze i-ar răspunde cu aceeaşi dăruire. Bucureştenii au ieşit la Piaţa Universităţii sâmbătă seara într-o manifestaţie polivalentă: au protestat, au comemorat, au dat emoţii premierului nevoit să-şi audă numele clamat în gura mare în legătură cu neputinţele lui de a se achita faţă de promisiunile făcute hrănind doar cu populisme deşănţate aşteptările îndelung amânate ale românilor.

Manifestanţii au strigat din nou mai vechile sloganuri: Păcat! Păcat de sângele vărsat! Membrii marcanţi ai PSD nici nu ar fi îndrăznit să vină la manifestaţie, ar fi fost paradoxal! Au primit în schimb apostrofările mulţimii pentru noul eşec al guvernării social-democrate. Apostrofaţi au fost şi alţii care au încercat să facă din manifestaţie capital politic. În Timişoara dezamăgirilor pentru preţul prea mare achitat regimului Iliescu şi pentru sufocarea Punctului 8 din Proclamaţia lor, timişorenii au organizat cu Drukeria de la Piaţa Maria până la Cimitirul Eroilor un miting al recunoştinţei amintind şi de data aceasta cine a tras în revoluţionari şi au avertizat decent: Cine uită e complice! Ei bine, în rest doar com-pli-ci-ta-te, fiindcă în micile municipii, în oraşe şi orăşele co-memorările au fost nişte prilejuri de şuetă în gaşcă politică a puterii, după ce în chip oficios s-au depus nişte coroane de flori la monumentele ideilor eşuate şi s-au rostit speech-uri  sforăitoare, lipsite de relevanţa prosperităţii autentice, dar care au evocat selectiv doar libertatea de opinie, şi mai puţin pe cea de a protesta, libertatea de a călători şi de a munci în afară fiindcă acasă suntem tot mai mult un popor de asistaţi în lipsa locurilor de muncă şi a creşterii economice promise, cu pensii de un decalaj umilitor, cu un sistem santiar ineficient şi cu un învăţământ birocratizat până la disperare.

În rest, imaginea unui popor obosit, dezamăgit, trist, debusolat, înstrăinat de propria identitate. Sărbători fericite!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*