Precipitări şovăielnice

S-a scurs o săptămână nu cu prea multe evenimente, dar cu suficiente subtilităţi ale lor cât să trezească mult mai multe îngrijorări nu numai pe flancul drept al politicii româneşti, cât ar fi de aşteptat în rândul tuturor românilor interesaţi şi capabili să discearnă asupra efectelor acestora.

Este, desigur, inutil să reluăm firul evenimentelor din Parlament; şedinţa selectivă cu decidenţii de la miezul nopţii, superficialitatea, dacă nu complicitatea tacită a parlamentarilor în adoptarea legilor, inocenţa afişată ulterior de cei responsabili fie de trecerea sub tăcere a lucrurilor, fie de scuza infantilă de a nu fi fost de faţă, apoi îngrijorările partenerilor europeni şi de peste Ocean şi răspunsul incoerent al aceloraşi decidenţi. Este tot mai clar la noi că aceia incapabili de a  înţelege nu vor înţelege şi nici nu vor face eforturi să înţeleagă, dar nici nu îi vor lăsa să decidă pe cei capabili să o facă raţional. Însă este tot mai geu de înţeles pasivitatea elitelor româneşti din ţară şi mai ales de afară. Spun mai ales din afară pentru că în afară s-ar părea că se gândeşte mai mult pe dreapta decât acasă, unde au rămas, la nivel mediocru, doar cei îndatoraţi gândirii socialiste.

Posturile de televiziune au avut cu prisosinţă subiecte de comentariu, numai Antena 3 tot pe Traian Băsescu îl găseşte de vină fiindcă nu mai poate să conducă ţara şi se plânge cancelariilor străine. Atitudinea de stradă, fiindcă despre cea de opoziţie parlamentară nu mai poate fi vorba, fără să facem incitare la violenţă, a fost cât se poate de palidă, faptul trecând ca mai puţin semnificativ decât însuşi cazul Pungeşti, ca să nu  mai amintim de Roşia Montana care a scos mult mai mulţi oameni în stradă. Doar apelul Partidului Mişcarea Populară a avut ceva efect în Bucureşti şi doar câteva sute de manifestanţi au protestat în faţa Palatului Victoria, mult prea departe de spaţiul personalităţii lui Zgonea ca să-l determine să-şi dea demisia de onoare. Cât despre Victor Ponta, sunt sceptic că s-ar ajunge la demisia de onoare în vreo situaţie. Ce este însă străveziu, şi asta trădează o vinovăţie serioasă, este că iniţiatorii legii amnistiei şi ai modificărilor aduse noului Cod Penal vor să lase impresia fie a unei inocenţe puerile atunci când argumentele sunt copleşitoare, fie că teoretizează excesiv ceea ce nu mai admite controverse: statutul de funcţionar public al parlamentarului. Prea multele coincidenţe cu potenţialii beneficiari ai acestor clemenţe, discriminarea în sancţionarea actelor de corupţie care ar pune parlamentarul deasupra legii sunt probleme care nu pot fi rupte de context, dar nici de intenţionalitate.

Ne întrebăm oare nu este nicio legătură între această nouă fumigenă şi trecerea în plan secundar a problemelor bugetului, ale accizei la benzină, deja trecute la index şi de presă şi de opinia publică? Sâmbătă, aceste lucruri au fost amintite în gura mare în Piaţa Victoriei de  Eugen Tomac, de Daniel Funeriu, Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Preda, Marian Preda şi alţii ca ei. Concomitent, pe un post de televiziune,  un parlamentar care se comportă în public ca la catedră într-o şcoală gimnazială şi transferă pe micul ecran argumentaţia de tip dixit magister se întreba retoric  şi cinic: Cine e Mişcarea Populară? Retorica lui e susţinută de confortabilul 70 la sută care îi da dreptul unui alt parlamentar să decreteze nu cu mult timp în urmă că USL e mai mult decât  cei 70 la sută. Desigur, este o strategie care se sprijină de 20 de ani pe fondul naţional de ignoranţă, după străvechea democraţie a lui Alexandru Lăpuşneanu: Proşti, dar mulţi! Când s-a adus discuţia despre avizul consultativ al CSM, acelaşi distins parlamentar a invocat separaţia puterilor în stat, dar uită de ea atunci când dinspre Executiv se dau sugestii sau se fac aprecieri care încalcă Justiţiei acest principiu democratic. Desigur, nu ne îndoim nici de buna intenţie a preşedintelui Camerei şi nici de competenţa lui profesională, dar ne întrebăm de ce acestea două  nu au preîntâmpinat această stare de tensiune în interiorul căreia Victor Ponta a fost admonestat de liderul european al social-democraţilor, Ambasada SUA i-a adresat o invitaţie pentru lămuriri suplimentare care i-au atins orgoliul, iar cancelariile europene importante ne dau de înţeles că aderarea la spaţiul Schengen a României nu mai este posibilă în viitorul apropiat.

Vigilenţa românului a amorţit după 1989 pe termen lung şi a fost delegată sindicatelor şi partidelor chiar dacă acestea s-au îndepărtat de misiunea care le-a legitimat apariţia, chiar dacă la Kiev ucrainienii se bat pentru un traseu european al ţării lor încât ruşii lui Putin seamănă rachete la graniţele UE de teama curentului reformator. La Bucureşti ne precipităm şovăielnic între a fi sau a nu mai fi europeni chiar acum când se fac 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*