Victor Ponta şi alomorfismul lui strategic

O speţă extravertită, de un schematism comportamental extrem de lizibil, premierul Victor Ponta, după un debut furtunos ca lider ajuns la putere, se retrage într-un alomorfism amăgitor. Defensiva lui, în contact cu asperităţile realităţii, cu marile probleme ale guvernării şi cu interesele partidului său se vrea a fi strategică şi salvatoare, însă ar putea fi risipitoare de formă şi dezvelitoare de conţinut. Vaşnicul reformator care se anunţa în urmă cu aproape doi ani, după ce a dat ca Ieremia cu oiştea în gard, se repliază ca un celebru personaj al lui Cervantes şi încearcă să spele ruşinea plagiatului punând tunul pe o ţintă care nu răscumpără nimic și nici nu cade, ba îi adaugă noi insatisfacţii. Un adversar ca Traian Băsescu este prea mult pentru Victor Ponta inclusiv din cauza diferenţelor temperamentale şi de aptitudini strategice.

Observând că rămâne aproape de unul singur, fie şi pe o strategie ce părea bine regizată, este nevoit ori să schimbe tactica, ori să para ceva mai pragmatic. Transferul aceloraşi deziderate într-un nou tipar este în fond un alomorfism politic recomandabil unei structuri introvertite, ceea ce nu este cazul lui Ponta. Pentru el nu tinereţea şi lipsa de experienţă atârnă greu, ci ineditul situaţiilor în care e pus, situaţii de un izomorfism discordant pentru înclianţiile lui alomorfiste. El, am mai spus-o, ori este rău sfătuit, ori are trufia de a nu primi sfaturi, fiindcă altfel nu se pot traduce stângăciile lui tactice; de pildă îi e greu să nu replice, să nu înţepe, să nu fie vocal. El, dacă ar şti ce să tacă şi ce să atace, adică dacă ar gestiona cu maturitate provocările, ar putea să nu mizeze pe norocul soldatului Svejk.

Crin Antonescu, de pildă, a înţeles lucrul acesta şi îşi construieşte o campanie electorală într-un registru nou nu pentru că el şi-ar fi trecut peste unele constante ale personalităţii, dar cel puţin şi le cunoaşte şi evită să le dea curs dacă efectul nu i-ar fi de folos. Victor Ponta, în relaţia cu presa, care în fond este relaţia cu electoratul, dacă nu cumva chiar cu toţi românii, nu se sfieşte să spună: „asta e pentru voi, pentru presă!” lucru pe care Adrian Năstase, mentorul său politic, nu l-ar fi rostit niciodată. Dar mai nou, premierul și-a schimbat duhovnicul şi se împărtăşește, pare-se, din conotația unei infatuări a socrului său care da de înțeles recent că USL înseamnă mai mult decât numără. A te încrede pe termen lung în sondaje de circumstanță nu este un semn de prevedere. Ponta însă pare convins de infailibilitatea alomorfismului ca strategie (a nu se confunda cu cameleonismul!) și riscă metoda chiar și în disimulări, cum ar fi de pildă explicația dată presei în legătură cu huiduielile de la Cluj pe care nu și le-a putut asuma cu bărbăție, însă le-a deturnat la altă destinație și a criticat lipsa de pietate a protestatarilor care ar fi scandat împotriva ierarhului bisericesc ca și când acesta ar fi exprimat ambiguități față de afacerea Roșia Montana. Asta ca să nu mai readucem în discuție relația cu Traian Băsescu, ţinta mereu mişcătoare, vizavi de care nu mai poate să insinueze nimic convingător nici măcar în afacerea Călărași. Comisia parlamentară încropită spre a se ridiculiza într-un astfel de subiect ar putea forța salvarea în ceva acuze poate mai mult de natură etică, dar nu cred că se vor găsi lucruri spectaculoase, de natură penală, cum s-a dat de înțeles; Ponta uită sau nu crede că românii nu se mai mulțumesc doar cu enunțuri promițătoare în care se stinge și flerul său de fost procuror.

Îi netezește astfel premierul calea lui Crin Antonescu spre președinție sau pregătește o surpriză? Nu răspunsul ne interesază, ci faptul că tot mai mulți își pun această întrebare. Problema lui Victor Ponta ar trebui să fie de ce au ajuns românii să se întrebe asta și cum va deconta cu imaginea lui o eventuală lipsă de loialitate față de tovarășul de drum, dacă se vor confirma astfel de suspiciuni. Atunci, viitorul lui politic va însemna mai puțin chiar de cât va număra şi impresia că astăzi avem un provizorat se va confirma prin trecerea în rezervă a ceea ce se va identifica doar cu o locotenenţă nereuşită.