Dacă Botezul este începutul încorporării credincioşilor în Iisus Hristos, iar Mirungerea o accentuare a acestora, Euharistia realizează deplina comuniune cu Iisus Hristos, încorporarea desăvârşită a credincioşilor în El, făcându-l pe om membru şi mădular deplin al Trupului Său şi realizând unitatea tuturor credincioşilor în Iisus Hristos şi întreolaltă. Prezenţa reală a lui Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, nedespărţit de Duhul este fundamentul Bisericii, în care Iisus Hristos, ca persoană dumnezeiască, una cu Tatăl şi cu Sfantul Duh, adună pe oameni în comuniunea Trupului Său extins în lume, Biserica, Instituirea Sfintei Euharistii – centrul Cinei celei de Taină.
Instituirea Sfintei Euharistii constituie centrul Cinei celei de Taină – Ea este istorisită şi de Evangheliştii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 şi Luca XXII, 16-20), precum şi de către Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formând de la bun început centrul cultului creştin. Relatarea ei lipseşte în Evanghelia a patra, căci Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan nu mai găseşte necesar să repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar şi de complet în evangheliştii sinoptici şi ceea ce se practica în chip uniform şi constant în toate adunările de cult ale comunităţilor creştine de la sfârşitul veacului apostolic. De fapt, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a vorbit despre această Taină, când a reprodus, îndată după înmulţirea pâinilor, cuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos despre „pâinea vieţii”, adică despre împărtaşirea credincioşilor cu însuşi Trupul şi Sângele Său (Ioan VI, 48), aşa încât şi pentru acest motiv nu mai avea nevoie să revină asupra unui subiect atât de cunoscut. În completarea Evangheliştilor sinoptici, el notează aşa încât doar faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, rămas numai cu cei unsprezece Apostoli după plecarea trădătorului Iuda, respiră uşurat, ca după eliberarea de o povară apăsătoare şi zice: „Acum s-a proslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu s-a proslăvit în El. Dacă s-a proslăvit Dumnezeu în El, şi Dumnezeu îl va proslăvi pe El în Sine şi îndată îl va proslăvi” (Ioan XIII, 31-32). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la înviere şi la înălţare şi începe să pregătească pe ucenici pentru momentul despărţirii.
Dacă Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi voit să istorisească instituirea Sfintei Euharistii, de bună seamă că aici ar fi intercalat referatul său. Instituirea Sfintei Euharistii este descrisă aproape cu aceleaşi cuvinte şi de către Evangheliştii sinoptici şi de către Sfântul Apostol Pavel: „Deci mâncând ei, a luat Iisus pâinea şi mulţumind, a frânt şi a dat Ucenicilor zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat lor zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsă, spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 23-25). Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (XXII, 19) şi Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 24) ne informează că Domnul nostru Iisus Hristos, îndată după cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adăugat: „Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea”.
Concordanţa dintre Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, martor direct la Cina cea de Taină şi Sfântul Apostol Pavel, care a primit dogma euharistică chiar de la Mântuitorul Iisus Hristos, printr-o revelaţie directă şi personală – pe de o parte – şi dintre Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti Marcu şi Luca, ucenici direcţi ai Apostolilor şi martori ai tradiţiei şi practicii Bisericii Primare – pe de altă parte – are o deosebită însemnătate, căci ne arată că dogma euharistică n-a suferit niciun fel de evoluţie în dezvoltarea vieţii creştine şi că Biserica Ortodoxă a păstrat-o aşa cum a primit-o de la însuşi întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.
Cuvintele scripturistice despre instituirea Sfintei Euharistii constituie prin urmare un document istoric original, înzestrat cu puterea unei mărturii directe, obiective şi sincere despre originea şi înțelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arată că, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a prefăcut cu adevărat pâinea dospită (artos) în însuși Trupul Său, iar vinul în însuşi Sângele Său, rostind pentru fiecare o rugăciune specială şi împărtășind apoi cu fiecare pe ucenici. În noaptea când a fost prins – deci cu o zi înainte de Paştele iudaic – Domnul Iisus Hristos a instituit aşadar, o adevărată Sfântă şi Dumnezeiască Taină, oferind credincioşilor un nou şi supranatural mijloc de comunicare, cuminecare şi comuniune cu El.
Sfânta Euharistie nu este deci numai o comemorare istorică, un simplu simbol sau un simplu rit, după cum învaţă de obicei protestanţii, ci constituie cu adevărat o Taină. Ea înlocuieşte jertfele Vechiului Testament, Pascha iudaică şi tot cultul Legii Vechi, inaugurând cultul cel desăvârşit al religiei creştine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la început în jurul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, în cadrul căreia se săvârşeşte Jertfa şi Taina Euharistică. În istorisirea instituirii Sfintei şi Dumnezeieştii Euharistii, se disting două momente diferite: momentul prefacerii şi momentul împărtăşirii. Momentul prefacerii coincide cu rugăciunea specială, rostită de Domnul nostru Iisus Hristos mai întâi asupra pâinii şi apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioară împărtăşirii. Ea revendică şi necesită o rugăciune anumită, Epicleza, pe care Biserica Ortodoxă o cunoaşte din cele mai vechi timpuri şi pe care liturghisitorul o rosteşte totdeauna asupra cinstitelor Daruri. După săvârşirea prefacerii, Domnul nostru Iisus Hristos oferă ucenicilor Săi nu pâine şi vin, ci însuşi Trupul şi Sângele Său.
De aceea greşesc protestanţii, care pun tot accentul numai pe momentul împărtăşirii şi greşesc şi romano-catolicii, care consideră că prefacerea elementelor euharistice nu s-a făcut de Domnul Iisus Hristos în clipa sau momentul binecuvântării – care precede frângerea Trupului şi repartizarea sau distribuirea Sângelui Domnului – ci în momentul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi invită pe ucenici să se împărtăşească. Romano-catolicii greşesc de asemenea şi când împărtăşesc credincioşii lor laici numai cu Trupul Domnului Iisus Hristos, rezervând împărtăşirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericeşti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel nu pot fi invocate în sprijinul unor astfel de neîntemeiate credinţe ori practici. Ca atare, împărtăşindu-le viaţa dumnezeiască. Trupul Euharistic al lui Iisus Hristos este comuniunea amândurora, reală a lui Iisus Hristos în Biserica Sa. De aceea „Euharistia este taina care cu adevărat transformă o comunitate umană în Biserica lui Dumnezeu şi este criteriul ultim sau baza structurii ecleziale”. În momentul împărtăşirii harului euharistic „ne asimilează Lui, ne încorporează Lui şi face din noi membre din ce în ce mai vii ale trupului Său tainic”. Domnul Iisus Hristos doreşte să facă din noi Biserica în care să-şi reverse dragostea Sa şi de aceea ne adună din toate părţile împrejurul Sfintei Mese, ca să realizeze din noi un singur trup care să fie deopotrivă al Lui şi al nostru.
Sfânta Taină a Euharistiei a fost aşezată de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a luat pâinea, a binecuvântat-o prin rugăciune şi apoi a împărtăşit pe Sfinţii Săi Apostoli, zicând: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul meu..” iar după aceea a luat paharul, a mulţumit Părintelui ceresc, a binecuvântat paharul şi a dat Sfinţilor Apostoli zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele meu… şi a adăugat apoi: „Aceasta s-o faceţi întru pomenirea mea (Mat. 26, 26-28; Luc. 22, 19-20, I Cor. 11, 23-25) dând poruncă astfel ca totdeauna să se săvârşească această Sfântă Taină.
La Cina cea de Taină, momentul instituirii Tainei Euharistiei, prin cuvintele Sale şi al primei săvârşiri a ei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne-a spus: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu; Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Mat. XXVI, 26-28). Dacă se ia totodată în considerare următorul verset: ci vă spun vouă, nu voi mai bea din acest rod al viei, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, întru Împărăţia Mea (Mat. XXVI, 29), se poate constata cu uşurinţă că, pe de o parte, Euharistia îşi are temeiul în jertfa de pe cruce a Mântuitorului, iar pe de alta, că în ea va fi prezent în toate timpurile viitoare Iisus Hristos cu Trupul şi Sângele Său înviat. Iisus Hristos trăieşte la Cina cea de Taină anticipat şi tainic moartea Sa pe cruce, dar şi moartea tainică de după aceea.
Cina Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea în amintirea suferinţelor şi morţii Sale, constând din împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, simbolizate prin pâine şi rodul viţei, sărbătoare care uneşte pe toţi credincioşii într-o părtăşie intimă cu Mântuitorul şi, totodată unii cu alţii, împlinind astfel porunca Domnului Iisus Hristos: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”(1 Cor 11:24). În timp ce botezul este ritul inițiator, Cina Domnului este ritul permanent al Bisericii vizibile. Ea poate fi definită pentru început ca un rit înființat de către Însuși Iisus Hristos pentru a fi practicat de biserica cu scopul comemorării morții Lui. „Ea ne aduce aminte de viața Lui (pâinea), moartea lui (paharul), învierea și prezenta Sa vie (slujba însăși). Cina Domnului este practicată, de fapt, de către toate ramurile creștinismului. Și totuși pe de altă parte, există multe interpretări diferite. Millard Erickson spune: „Pe plan istoric, Cina Domnului Iisus Hristos a ținut despărțite mai multe grupuri creștine. Același efect îl are și în prezent. Prin urmare, ea este un factor care unește creștinătatea, cat și unul care o dezbină.” Ce trist, un lucru menit să aducă unitate, a ajuns să fie subiect de dispută şi dezbinare.
Cina Domnului Iisus Hristos este simbolul noului legământ. Semnul noului legământ este paharul. Acesta simbolizează sângele care a fost vărsat de Domnul nostru pentru ratificarea noului legământ. Iisus Hristos a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele meu.” (Luca 22:20). „Așadar, Cina Domnului ne amintește ca în și prin Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu a făcut un nou legământ cu noi credincioșii, Iisus Hristos este Mijlocitorul noului legământ. El este capul și prezentatul umanității în aceasta noua înțelegere, în acest extraordinar legământ făcut de Dumnezeu cu oamenii.” Este o vestire proclamatoare a morţii lui Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel scrie: „Pentru ca ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El (I Corinteni 11:26). Când credincioşii se întâlnesc în amintirea lui Iisus Hristos, ei proclamă în mod activ în faţa lumii moartea lui Iisus Hristos. Atât faptul morţii cât şi semnificaţia ele sunt proclamate de membrii Trupului Său atunci când se împărtăşesc la masa Lui. Slujba însăşi este o prezentare a mesajului Evangheliei, cât şi a afirmaţiilor Evangheliei cu privire la cel răscumpărat. „Actul luării pâinii şi a cupei este o dramatizare a Evangheliei, o reprezentare a ceea ce a reprezentat moartea Domnului Iisus Hristos.” Acest act arată spre moartea Lui ca singura bază a mântuirii noastre.
Cina Domnului este o părtăşie cu Iisus Hristos şi cu poporul Său (I Corinteni 10:21). Timpul de părtăşie cu Iisus Hristos şi poporul Său este acel timp special în care cei răscumpăraţi se adună pentru părtășie în jurul lui Iisus Hristos. Masa îi amintește închinătorului de ceea ce Hristos a pregătit pentru ai Săi. Noi stăm la masa Domnului unde Iisus Hristos este oaspetele nevăzut. Credinciosului i se aminteşte de umilinţa lui Iisus Hristos şi de responsabilitatea noastră de a ne sluji unii pe alții. Domnului a fost instituita în seara sărbătoririi Paştilor evreiești. Paştele era sărbătoarea ieșirii din robia Egiptului. Dumnezeu a dat porunca ca fiecare familie sa taie un miel fără cusur, iar cu sângele mielului să ungă ușorii ușii, astfel Israel avea sa fie ocrotit de judecata Lui Dumnezeu adusa asupra Egiptului (Exod 12). Masa Pascală trebuia să conţină un miel fără cusur de un an, azime şi verdeţuri amare. Pe fundalul acestei sărbători Domnul Iisus Hristos ia din pâinea și vinul care erau pe masa și le schimba valoarea, însemnătatea, ele devenind simboluri ale Cinei Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu privire la elementele Cinei s-au format mai multe teorii care nu au făcut altceva decât să distrugă simplitatea iniţială şi adevărul Cinei şi să despartă credincioşii. Biserica Romano – Catolică şi Ortodoxă susţin că trupul şi sângele lui Iisus Hristos sunt prezente în pâine şi în vin, în mod fizic (transsubstanţierea). Biserica Luterană susţine că individul se împărtăşeşte din adevăratul trup şi adevăratul sânge al lui Iisus Hristos. Elementele rămân neschimbate dar rugăciunea de consacrare Îl comunică pe Iisus Hristos participanţilor (consubstanţierea). Concepţia reformată susţine că deşi elementele sunt doar simboluri, părtăşia cu ele implică împărtăşirea cu Iisus Hristos prin prezenţa Sa spirituală, răscumpărătoare. Zwingli a susţinut că Cina este doar o masă de aducere aminte, o comemorare, dar este de asemenea o slujbă în care prezenţa lui Iisus Hristos împreună cu poporul Său realizează o adevărată comuniune.
Poziţia reformată este undeva între cea a consubstanţierii şi cea a comemorării. Într-un mod oarecare, există o prezenţă dinamică a lui Iisus Hristos în elemente, prezenţă care devineeficace în credincios atunci când se împărtăşeşte. Elementele sunt simbolul prezenţei Sale. William Sancy scrie: „Împărtăşirea prezenţei Sale nu înseamnă a mânca şi a bea în mod fizic ci este o comunicare interioară şi lăuntrică cu Persoana Sa, comuniune care foloseşte o acţiune exterioară cu o expresie a credinţei spirituale lăuntrice.” Modul în care fiecare credincios percepe responsabilitatea pe care o are este dată şi de înţelesul sau sensul pe care îl dă semnificaţiei Cinei Domnului, de concepţia adoptată privind elementele Cinei şi de aşteptările fiecăruia din acest rit sau sacrament. „Dacă Cina Domnului semnifică, cel puţin în parte, o relaţie spirituală între credincios şi Dumnezeu, atunci una din cerinţe este o relaţie personală cu Domnul Iisus Hristos. Cei care participă ar trebui să fie credincioşi autentici în Iisus Hristos și sa fie suficient de maturi ca sa poată deosebi trupul lui Iisus Hristos.”
A lua Cina Domnului Iisus Hristos în chip nevrednic înseamnă în primul rând a te crede vrednic. Cei care se cred vrednici, pentru că au făcut anumite lucruri, ajung să dispreţuiască pe ceilalţi participanţi la Cină, la fel ca şi fariseul pe vameş (Luc. 18). Şi acesta este un mod nevrednic de a lua Cina Domnului Iisus Hristos. Adevărata pregătire pentru Cină începe cu o cercetare de sine, în urma căreia îţi vezi nevrednicia ta şi vii cu pocăinţă. Ştim că păcatul întrerupe relaţia noastră cu Dumnezeu. Această ruptură poate fi refăcuta prin pocăința. A lua Cina Domnului, cuprins fiind de resentimente, ură, invidie, dispreţ, înseamnă a lua în chip nevrednic. Cina Domnului şi dezbinările sunt pur şi simplu opţiuni ce se exclud reciproc. Cina Domnului Iisus Hristos, luată într-un mod corect, având o atitudine corectă şi o înţelegere potrivită a însemnătăţii ei este un mijloc de înviorare a credinţei şi a dragostei credinciosului în timp ce el meditează încă o dată la minunea morţii Domnului şi aşteptând promisiunea revenirii Lui, însă a lua Cina Domnului într-un mod şi chip nevrednic, nu numai că aduce judecată şi pedeapsă, dar ne lipseşte de aceste binecuvântări spirituale pe care le primim în urma părtăşie cu Domnul şi trupul Său – Biserica. Dincolo de aspectul personal, nu putem trece cu vederea părtăşia frăţească. Noi toţi aparţinem trupului lui Iisus Hristos, şi este minunat să vezi oameni de diferite categorii sociale, intelectuale, stând la Masa Domnului Iisus Hristos într-o părtăşie deplină şi desăvârşită. Cina Domnului Iisus Hristos conferă oportunitatea copiilor lui Dumnezeu sa aibă părtășie cu El și unul cu altul. Cina Domnului este de asemenea un beneficiu spiritual, un mijloc, o ocazie de a creşte spiritual în Domnul Iisus Hristos. Un alt beneficiu al urmării împărtăşirii într-un mod corect şi plin de credinţă este vindecarea şi binecuvântarea. (Mat. 15, 25-26)
În episodul Emaus „slava” reprezintă timpul lui Iisus Hristos de a tranzita spre şi către Tatăl şi care coincide cu învierea Sa, ceea ce înseamnă că în momentul în care El vorbea cu cei doi spre Emaus, El a atins deja deplina Sa preamărire şi comuniune cu Tatăl, aşa încât lor li se arată tocmai din această slavă. Faptul că, în exprimarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, intrarea în „slava” Sa era condiționată de Patimi, arată în mod clar şi limpede, că cele două acte mântuitoare, Patimile și Învierea, se prezentau în viziunea mesianică și în lucrarea Sa mântuitoare, ca un eveniment soteriologic unic, în care acestea nu pot fi nici despărțite și nici separat înțelese. Cel înviat ia pâinea, o binecuvântează şi o frânge, apoi o dăruieşte şi o oferă ucenicilor spre mâncare şi, deodată, în acel moment, li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut. Dar, în aceeaşi clipă, El s-a făcut nevăzut. Iată mărturia evanghelistului: „Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; Şi El s-a făcut nevăzut de la ei”. Ceea ce este important în acest context, este faptul că Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca nu spune că ei L-au văzut, ci, simplu, că El s-a făcut doar nevăzut, și aceasta pentru că el nu consideră această recunoaștere ca fiind rezultatul unei apariții spontane a lui Iisus Hristos. Deschiderea ochilor lor era lucrarea lui Dumnezeu, astfel că ei vedeau, acum, cu ochii credinței, în sensul ca L-au cunoscut pe Iisus Hristos, ca fiind Domnul Cel înviat. Aşadar, deschiderea ochilor lor nu a însemnat, de fapt, vedere fizică ci cunoaştere spirituală, duhovnicească.
Cine a participat la cine din Emaus??? Isus, Cleopatra și….