95 de ani de la unirea Bucovinei cu România

Vreme de 143 de ani, între 1775 şi 1918, Ţara de Sus a Moldovei (Bucovina) s-a aflat sub stăpânirea habsburgică. În această perioada autorităţile imperiale de la Viena au promovat o politică sistematică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, mai ales prin acţiunea de colonizare a provinciei cu unguri, germani, slovaci, ba chiar şi ciangăi maghiarizaţi din Ardeal, iar apoi cu rutenii fugiţi în masă de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Podolia. ,,Frumoasa Bucovină, cu mulţimea ţăranilor români, peste care cârmurirea străină a adus ruteni din Galiţia şi ciangăi din Ardeal, poloni şi germani, aşa că în veacul următor românii erau ameninţaţi să-şi piardă precumpănirea numerică în această regiune din nordul Moldovei”, scria Ioan Lupaş, în ,,Istoria unirii românilor” (1937). Acelaşi proces de deznaţionalizare a românilor l-a sesizat şi Mihai Eminescu: ,,Proporţiunile etnografice au rămas în Bucovina, îndeosebi pentru români, aceleaşi care au fost la anul 1775… Astăzi (1878) sunt în Bucovina 500.000 de români. Fără îndoială, astăzi ea ar avea o populaţie mai mică, dar aproape cu desăvârşire românească”(Mihai Eminescu – ,,Bucovina şi Basarabia, studiu istorico-politic”,1941).

Încercând să reducă, măcar în parte, urmările catastrofale pentru viitorul neamului românesc din Bucovina, fruntaşii români bucovineni, în frunte cu Doxache Hurmuzachi, s-au întrunit, în 1848, şi au întocmit ,,Petiţiunea ţării”, prin care se cerea separarea de Galiţia, restabilirea autonomiei provinciei şi restabilirea caracterului său istoric, prin crearea de şcoli de toate gradele în limba română, dar şi introducerea limbii române în viaţa publică. Cu toate că cererile lor au fost ignorate de autorităţi, conştiinţa naţională a românilor bucovineni nu a putut fi îngropată. Un rol important în această direcţie l-a avut contactul permanent al românilor bucovineni cu fraţii lor din Ţările Române, acţiunile comune cu aceştia, în care ideea unităţii naţionale s-a aflat mereu în inimile tuturor. Aşa a fost, de exemplu marea serbare de la Putna a tinerimii universitare din toate provinciile româneşti, din 1871, avându-i ca organizatori pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D.Xenopol, Constantin Istrati şi alţii. Atunci tânărul Ciprian Porumbescu a interpretat, la vioară, cunoscuta melodie patriotică ,,Hora Daciei Întregi”, care, după cum scria Mihai Eminescu, a contribuit ,,într-o largă măsură, la redeşteptarea poporului român”.

În 1875, cu ocazia împlinirii unui secol de la răpirea Bucovinei, la Iaşi şi la Paris, au avut loc manifestări îndreptate împotriva habsburgilor. La manifestările de la Iaşi au luat parte atunci numeroşi tineri bucovineni, reuniţi în societatea studenţească, cultural-patriotică, ,,Arboroasa”. La Paris, Mihail Kogălniceanu a publicat broşura întitulată ,,Rapt de la Bukovine”, un aspru rechitoriu asupra răpirii Bucovinei şi exploatării crâncene a populaţiei româneşti. În luna octombrie 1877, societatea ,,Arboroasa”, în frunte cu Ciprian Porumbescu, îşi exprima adeziunea deplină faţă de manifestările de la Iaşi, prin care se comemorau 100 de ani de la asasinarea, de către austrieci, a domnitorului patriot Grigore al III-lea Ghica. Un alt moment important al istoriei luptei românilor bucovineni pentru emancipare socială şi naţională a fost crearea Partidului Naţional Român din Bucovina, în martie 1892, al cărui program de luptă a fost publicat, încă în mai 1891, în ziarul ,,Gazeta Bucovinei”. Acesta a devenit, în scură vreme, stindardul luptei revoluţionare a românilor bucovineni pentru eliberare şi unitate naţională.

În condiţii destrămării imperiului austro-ungar, la sfârşitul Primului Război Mondial, lupta pentru eliberare naţională a popoarelor asuprite, încorporate cu forţa în acesta, a cunoscut o nouă etapă care se va finaliza, în cele din urmă, cu crearea unor noi state naţionale pe harta politică a Europei, precum şi cu desăvârşirea procesului făuririi unităţii naţionale, prin unirea românilor basarabeni, bucovineni şi transilvăneni într-un singur stat unitar şi naţional.

Cu toate încercările disperate ale monarhiei habsburgice de a salva imperiul muribund, procesul revoluţionar, odată declanşat, nu mai putea fi oprit. În acest context, în 19 octombrie 1918, românii emigranţi din Austro-Ungaria au dat publicitîţii ,,Declaraţia de la Iaşi”, în care se spunea: ,,Cerem să fim liberi de sub jugul monarhiei Austro-Ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber”. De menţionat că la întocmirea acestei declaraţii o contribuţie importantă a avut scriitorul şi publicistul Octavian C.Tăslăuanu, care era secretarul Comitetului Naţional al Românilor Emigranţi din Austro-Ungaria”.

În aceste împrejurări, în 24 octombrie 1918, un grup de intelectuali români bucovineni, în frunte cu profesorul Sextil Puşcariu, de la Universitatea din Cernăuţi, s-au întrunit la locuinţa doctorului Isidor Bodea, din incinta Spitalului de copii, şi au hotărât să editeze ziarul ,,Glasul Bucovinei”, în paginile căruia a fost publicat programul luptei pentru emanciparea naţională, sub forma unei declaraţii întitulată ,,Ce vrem”, în care se scria, între altele: ,,Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, preum o cer interesele noastre româneşti.(…) Pretinem ca împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului”.

Câteva zile mai târziu, în 27 octombrie 1918, deputaţii români în parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din dieta Bucovinei şi primarii români din Bucovina, dar şi alţi reprezentanţi de seamă ai românilor bucovineni, s-au întrunit la Palatul Naţional din Cernăuţi, într-o adunare naţională, politică, devenită Adunare Constituantă, în fruntea căreia a fost ales deputatul Iancu Flondor. Luând cuvântul în faţa celor prezenţi, acesta a declarat: ,,O iobăgie naţională de aproape un secol şi jumătate, pe cât de dureroasă, pe atât de ruşinoasă e pe sfârşite. Poporul român din Bucovina e pe cale de a sparge şi a lepăda lanţul care i-a ferecat sufletul. Liberi, în puterea suveranităţii naţionale, dumneavoastră veţi hotărî astăzi ce veţi afla de bine pentru un viitor fericit şi falnic al neamului românesc din Bucovina”.

După cuvântarea lui Iancu Flondor, cei prezenţi au cântat, plini de însufleţire, imnul ,,Deşteaptă-te, române”, iar apoi adunarea constituantă a adoptat, cu entuziasm, Moţunea, în care se hotăra: ,,Unirea Bucovinei integrale cu celelate ţări româneşti, într-un stat naţional independent”. Aceasta era dorinţa arzătoare a românilor bucovineni, ca de altfel al tuturor românilor din celelalte provincii istorice româneşti, de a trăi cu toţii într-o singură ţară, adică într-o România a tuturor românilor.

Din păcate, visul lor avea să se spulbere după numai 22 de ani, când, în 1940, în mod samavolnic, imperialismul roşu moscovit a ocupat partea de nord a Bucovinei. De atunci a început un alt calvar pentru românii nord-bucovineni, cel al comunismului. Acesta avea să-şi arate faţa hidoasă chiar din primele zile de ocupaţie, atunci când la Fântâna Albă trei mii de români şi-au găsit sfârşitul, răpuşi de gloanţele enkavediştilor sovietici, în încercare lor disperată de a fugi din calea invadatorilor, pentru a trăi alături de fraţii lor, aşa cum şi-au dorit în noiembrie 1918. Iar dacă după 1775 pământul românesc al Bucovinei a fost năpădit de populaţii pestriţe, mai ales vest-europene, acum, sub dominaţie rusească, acelaşi pământ a fost năpădit de populaţii de orgine slavă, urmărindu-se acelaşi scop: deznaţionalizarea românilor. Şi-atunci, cum să-l uităm pe Eminescu?:

,,Din Hotin şi pân la Mare / Vin Muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin / Mereu calea ne-o aţin…”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*