Iniţial, am intenţionat să intitulez acest articol „Hienele internetului”, vieţuitoarele cu pricina fiind caracterizate printr-o agresivitate extrem de pronunţată. Meditând mai profund, mi-am zis că, aşa cum sunt, ele luptă pentru supravieţuire, nu o fac din plăcere şi m-am rezumat la fauna autothonă. Vitregită de vraciul şef al Capitalei prin utilizarea „armei de distrugere în masă” – eutanasierea câinilor maidanezi, şobolanii au părăsit mocirla pestilenţială a canalelor subterane şi au invadat spaţiul virtual.
În acest an am descoperit Şobolanul „ciobotar”, o specie aparte a regnului animal, trăitor în „aroma” şi noroiul subsolurilor din oraşe, ori pe lângă resturile menajere ale gospodăriilor oamenilor mari. Pentru a înţelege mai uşor comportamentul eroului principal al editorialului, vă prezint câteva însemnări despre comportamentul şobolanilor, culese din folclorul virtual. În general, şobolanul este un animal foarte social, adaptabil şi inteligent (nu şi în cazul prezentat în cele ce urmează, acesta exceptând regula). El este activ în principal noaptea, dar unii şobolani pot fi activi uneori şi pe timpul zilei, cum s-a întâmplat şi cazul şobolanului de faţă. Şobolanul trăieşte în grupuri „de influenţă”, iar cei ce aparţin unui anumit grup se recunosc după un mirosul specific grupului respectiv – în cazul în speţă – al „ciobotelor”. „Membrii aceluiaşi grup (sau familie) manifestă un comportament foarte puternic, iar şobolanii ce nu apartin grupului, sunt alungaţi sau omoraţi, fiind posibil chiar şi canibalismul”. Asta ne-ar mai lipsi! Experienţele individuale ale unor şobolani pot fi împărtăşite mai departe celorlalţi membri, pe diverse căi, ceea ce în cazul purtătorilor de „ciobote” denotă un pericol public.
Anihilarea acţiunilor dăunătoare ale şobolanilor agresivi este imperios necesară şi necesită implicarea unor instituţii specializate în „deratizare” profesionistă. Desigur, în cazuri grave, precum cel de faţă, ce prezintă tulburări asociate de personalitate agresivă de tip borderline, antisocială şi narcisică, în afara procedurilor de deratizare, există şi metode alternative: spitalul neuro-psihiatric sau hotelul cu zăbrele al statului, nu de alta, dar şobolanii pot răspândi maladii letale, cum ar fi ciuma bubonică sau rabia.
Uneori, disconfortul existenţial cotidian, te obligă să evadezi din zona respectabilităţii pentru a demonstra că te poţi manifesta şi dincolo de periferia acesteia, unde nesimţirea şi prostia se completează reciproc. Lipsa educaţiei în traumatiztanta şi interminabila tranziţie postdecembristă a făcut ca oamenii mai puţin înzestraţi intelectual să rămână condamnaţi ca purtători ai unei combinaţii nocive, localizată în zona ignoranţei şi a infatuării agresive. Atâta vreme cât îşi cunoaşte şi recunoaşte limitele sau se manifestă în interiorul lor, este mai puţin important dacă abilităţile intelectuale ale unui individ nu sunt sclipitoare sau dacă educaţia sa prezintă lacune, însă este dificil să te resemnezi într-o o contemplare cinematografică, atunci cândun nătărău infatuat îşi găseşte locul de refulare în agresivitate.
Stimaţi cititori, aţi vrea să primiţi la voi în casă oameni care de la intrarea pe uşă vă înjura? Nu le-aţi făcut nimic, nu îi cunoaşteţi, dar ei dau buzna şi încep să înjure. Ba că ai făcut aia, ba că nu ai făcut-o. Oricum nu le poţi fi pe plac. Totul a plecat de la faptul că atât o distinsă jurnalistă-patriot, cât şi semnatarul acestor rânduri au o opinie diferită decât cea a rozătoarelor, cu privire la personajul Ex Regelul Mihai, care va rămâne în istorie, ceea ce este: un trădător al românilor. Amin! „Epistolele de dragoste”, expediate pe adresa revistei noastre, sau cele scrijelite pe blogul profesorului Ion Coja de către subiectul editorialului, scot în evidenţă tocmai prostia, incultura şi lipsa de cunoaştere ale unui lustragiu nostalgic, care merită nu mai mult decât reacţia provocată de o pată de noroi, aruncată de trecerea unei maşini pe stradă. În incheiere, referindu-se la context, iată o întâmplare petrecută prin anii ’40. La una din repreyenta’ii, un oarecare spectator l-a ironizat într-un catren pe inegalabilul Constantin Tănase, pentru că acesta avea nasul cam mare: „Se deschide-o uşă/ Apare un nas/ Intră şi Tănase/ Dup-un sfert de ceas”. Răspunsul marelui artist a venit prompt ;i la obiect: „Ştii, grăit-ai foarte bine/ Dar acu-te-ntreb pe tine:/ Ai nas să vorbeşti cu mine?” Chiar aşa, ciobotărimea ta, ai nas să vorbeşti cu noi?
Exemplarele „ciobotare, cu aspect umanoid şi comportament epileptoidal, au impresia că internetul e liber pentru „socializări” imbecile, nefiind capabili să discearnă diferenţa dintre o opinie diferită sau contrară şi o înjurătură. Având de ales între a persista în prostie şi a renunţa, cei mai mulţi dintre „ciobotari” se complac în imbecilitate şi ignoranţă, pentru că, în concepţia lor mocirla e mai plăcută decât convieţuirea cu oamenii. Închei cu o epigramă scrisă de Gheorghe Gurău, dedicată unui imbecil şi impecabil potrivită subiectului: „Chiar că nu văd rostul/ După cum gândeşti/ N-o face pe prostul/ Fiindcă asta eşti!”
Nota bene: Este unica reacţie la atacurile „ciobotelor” schizoido-paranoice. Oricum, i-am acordat prea mare atenţie. N-o merită şi nu va urma.
Lasă un răspuns