Redăm în cele ce urmează un cântec, Răzbunarea, cules la 19 iunie 1974 de la Voica Șelea-Popescu din Ponoare, născută în 1930:
Mai înainte de război,
Eram și eu un om de treabă.
Aveam o casă și un rost
Și le-am lăsat pe toate-n grabă,
Atunci când țara ne-a chemat,
Ca să ne facem datoria.
Lăsai la margine de sat
Pe drăgălașa mea Măria.
La crucea din hotar
Cu chipul lui Iisus,
Ne-am despărțit plângând.
Și-atunci, privind-o-n ochi, i-am spus:
,,- Pe noi ne-așteaptă suferinți
Și moartea tragică, hidoasă!
Rămâi aici, între părinți,
Rămâi cinstită și frumoasă!”
În șanțuri grele-am stat doi ani,
Luptând cu toată vitejia,
Cu ochii țintă la dușmani,
Cu gândul numai la Maria.
Iar când m-au dezmobilizat
Și m-am întors, mi-au spus vecinii,
Că ea e de rușine-n sat
Și că trăise cu străinii.
Lovit ca de un glonț,
Rămân în drum năuc.
…Cu pași-ncet spre cas-apuc
Și o-ntâlnesc la poala unui nuc:
,,-Ce te-a făcut să fii mișea,
Când eu eram așa departe,
Să mă înșeli în casa mea,
Când eu treceam pe lângă moarte?
Inelul dat acum doi ani
Nu-ți amintea nimic de mine,
Spunându-ți că eu sunt orfan
Și că te am numai pe tine?!”
C-o lovitură de topor,
I-am dat în zarea lumânării!
Cu ea-ncepui primul omor
Și primul pas al remușcării.
Dar în zadar a fost tot sângele vărsat,
Căci eu o clipă n-am uitat
Chipul ei blând, ce m-a-nșelat!
Înmormântat printre mișei,
În fundul ocnelor de sare,
Eu voi avea doar chipul ei
Să-mi lumineze-n loc de soare!”
Lasă un răspuns