Impertinență maghiară: Cotidianul de limba maghiară Szekely Hirmondo (Covasna): Autonomia trebuie obţinută cu forţa

„Consiliul European a respins iniţiativa cetăţenească europeană vizând protecţia minorităţilor, lansată de UDMR şi partenerii săi – este ştirea de marţi dimineaţă, care mi-a provocat o durere ascuţită. Recunosc că am anumite rezerve serioase în ceea ce priveşte funcţionarea Uniunii Europene, am sperat totuşi în secret că de data aceasta se va adopta o decizie care să reflecteze intenţia soluţionării problemelor ivite. Din păcate, lucrurile nu s-au întâmplat aşa, şi această iniţiativă a împărtăşit soarta celor elaborate de Consiliul Naţional Secuiesc şi partenerii săi, respectiv de Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, a fost măturată de pe masă, la fel cum s-a procedat şi în cazul celorlalte.

Conform argumentelor aduse, a fost nevoie de adoptarea măsurii respective, deoarece nici în tratatul de bază al UE, nici în regulamentul de funcţionare a acesteia nu există specificări, care ar asigura bază legală pentru soluţionarea problemei privind drepturile minorităţilor. Acest argument este unul nedrept, dar şi revoltător, deoarece în timp ce drepturile imigranţilor de pe teritoriul uniunii sunt reglementate în mod amănunţit, este ignorată situaţia minorităţilor indigene, care trăiesc aici de secole întregi.

Acest lucru este inacceptabil pentru noi şi din motivul acela că de la 1 aprilie 2012 se poate folosi teoretic de dreptul la iniţiativă cetăţenească. Refuzul manifestat face imposibilă exercitarea unui drept european. Atitudinea manifestată de Consiliul Europei este nedreaptă, scandaloasă, revoltătoare, însă este şi aberantă, pentru că nu se poate permite ca în timp ce sunt reglementate inclusiv dimensiunea ouălor şi forma castravetelui, un procent semnificativ din locuitorii săi să fie consideraţi cetăţeni de rangul al doilea pe propriul pământ natal.

Acest lucru trebuie schimbat mai devreme sau mai târziu, însă nouă, secuilor cu cuţitul naţionalismului român la gât, nu ne-a mai rămas timp să aşteptăm, adică prin obţinerea cu forţa a autonomiei teritoriale trebuie să ne luăm în mână dirijarea propriului destin, până când nu e prea târziu”.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 179 din 19.09.2013, autor Bedo Zoltan (traducere din limba maghiară a Centrului European de Studii Covasna-Harghita)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*