Înalta trădare la Ponta la poartă!

Una dintre cele mai grave consecinţe ale descentralizării iniţită de veneticii guvernamentali, turmă de pontauri ce nu se uită nicidecum precum viţeii la poarta patrimonială a naţiunii, ci măsoară bine fiecare obiect de valoare din tezaurul ce va fi de acum vandalizat, o reprezintă „descentralizarea culturală”. O hoţie care va echivala poate doar cu jaful patrimonial al frontierelor lăsate vraişte, la comandă, într-o presupusă absenţă a autorităţii statului după momentul „revoluţionar” din Decembrie ’89, cu deosebirea că, acum, nu va mai fi vorba doar de câteva luni de „anomie”, de absenţă a instituţiilor statului, ci de o devalizare pe termen lung, mascată sub numele generic de „descentralizare culturală”.

O destructurare a instituţiilor centrale menită a înlătura şi ultimele protecţii ale patrimoniului naţional. Patrimoniu care, din principala sa caracteristică NAŢIONALĂ, va fi reclasat după natura proprietăţii, în speţă, publică sau privată. Pentru că, prin descentralizarea culturală, se vizează transferul Direcţiilor Judeţene de Cultură (care oricum erau structuri descentralizate!) din subordinea Ministerului Culturii, în cea a Consiliilor Judeţene şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

O relocare a patrimoniului dinspre sfera de cuprindere şi control naţional către cea locală, prin care, acolo unde nu vom asista la o “fructificare” ilictă a patrimoniului, vom fi neputincioşii spectatori ai demolării simbolurilor naţionale şi batjocorirea sfântului pământ al ţării cu mâzgălituri, rune, cârpe şi porţi aparţinând simbolismului blasfemitor şi venetic. Căci, lăsarea la discreţia consiliilor locale din, cel puţin, zonele controlate de maghiarimea iredentist-revanşardă, a monumentelor, va pune cruce monumentelor româneşti din Ardeal şi va umple brazdele pământurilor noastre cu simbolurile veneticilor. Şi nu doar osemintele criminalilor maghiari vor fi aduse în pământul nostru, ci toate acele “artefacte” care ne pot înjunghia sufletul în acţiunea concentrată de eliminare a identităţii noastre naţionale.

De altfel, prin toate prevederile sale, “descentralizarea culturală” vizează înlăturarea identităţii noastre. Este înlăturat rolul esenţial al comisiilor zonale ale monumentelor istorice, de protecţie şi conservare, iar activitatea ultimului “străjer” al patrimoniului, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, este definitiv blocată. Apoi, trecerea atribuţiilor Direcţiilor de cultură spre Consiliile Judeţene, unde nu numai că nu se găsesc specilişti, ci se poate prezuma uşor infiltrarea “negustorilor” care să asigure sustragerea obiectelor de patrimoniu. Mai ales că, prin transportul fără control la frontieră al bunurilor culturale, care se va produce în condiţiile deschiderii frontierelor prin intrarea în spaţiul Schengen, se crează condiţiile celei de a doua mare devalizări de bunuri patrimoniale mobile din istoria noastră recentă. Şi probabil, ultima…

În fapt, descentralizarea în domeniul patrimoniului dă o lovitură de graţie capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional de către Statul Român, iar o tară jefuită de patrimonial său cultural (după devalizarea resurselor şi a capacităilor industriale), infestată cu falsuri şi minciuni groteşti prin, cel puţin intermediul consiliilor locale controlate de UDMR, este menită a sterge file întregi din istoria noastră ca pas spre eliminarea caracterului unitar şi naţional.

Politizarea din spatele acţiunii generale de descentralizare este cât se poate de evidentă! Căci, prin numirea viitorilor directori de Direcţii de mcătre Consiliiler Judeţene, la propunerea preşedinţilor CJ, practice se va asigura subordonarea pe criterii de partid în Marea Adunare a aleşilor fideli puterii.

Şi totuşi, nu acest lucru este aspectul cel mai terifiant al descentralizării, ci faptul că, sub ochii noştri, se generează premnizele federalizării ţării. Iar un aport semnificativ îl va avea descentralizarea “culturală”, al cărei scop îl reprezintă şi punerea în imposibilitate a ministerului de a-şi mai putea monitoriza aplicarea corectă a legii, normelor şi metodologiilor.

O “descentralizare” menită însă să asigure şi imunitatea demolatorului Oprescu, dar şi a altor primari cu apucături similare, care nu numai că nu va mai răspunde pentru acţiunile sale de buldozer ceuşist, dar i se va da practic, în mod legal, mână liberă să dărâme şi ce a mai rămas deranjant pentru proiectele sale aberant-suspendate.

Totodată, prin înlăturarea Ministerului Culturii din rolul său de filtru al deciziilor autorităţilor locale asupra patrimoniului cultural, punerea la pământ a reperele noastre în zonele controlate de maghiarime va deveni o practică imediată şi legală. Asta, deşi, nicăieri în Uniunea Europeană nu există vreun stat în care avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice immobile şi responsabilitatea pentru deplasarea bunurilor culturale mobile să fie atributul administraţiei locale!